Mariana Brăescu: „A fost un proiect, a rămas un vis“

Prefaţă la volumul UNIVERSUL LECTURILOR FERICITE, de Artur Silvestri

Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani. Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci.

Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată. Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi aseme­nea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sin­teze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi dato­rită faptului că ştia bine că doar independenţa mate­rială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”…

Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aºadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lec­turilor care l-au făcut fericit”. Mi-a vorbit despre această carte de câteva ori, voia nu doar să publice gru­pat cronicile la „lecturile fericite” dar, urma să adnoteze, să adauge părţile lipsă la cronicile amputate de orice fel de cenzură, să reaşeze titlurile în matriţa lor origi­nală şi să contextualizeze apariţia acestora. Din nou, vremea nu a mai avut răbdare nici măcar pentru atât. Nu a mai fost un proiect, a rămas un vis. Cartea aceasta încearcă să-l refacă. >>>>

CONDOLEANŢE PENTRU TRECEREA ÎNSPRE CERURI A VALOROSULUI OM DE CULTURĂ, Conf. Univ. Dr. CONSTANTIN MALINAŞ – ORADEA, BIHOR

Din stirile Ziarului CRISANA-Oradea, Bihor(25.02.2010) mi-a ajuns trista veste ! A decedat Dr.Constantin Malinas la data 24 februarie, 2010-02-25, aducand indurerarea tuturor celor ce l-au cunoscut, familie, colegi de munca, prieteni. Cu adanca intristare, Colectivul Bibliotecii Universitatii din Oradea, aduce un gand de mangaiere si confesiune pentru familia indoliata.

M-am cutremurat in fiinta mea citind in filele Ziarului local aceasta stire neasteptata! DUMNEZEU  SA-L ODIHNEASCA IN PACE !

Mi-a venit in minte cum numai cu 2 zile in urma trimisesem pe adresa de email a dr. Constantin Malinas, poema mea intitulata “Duhul lui Mihai Eminescu”. Mi-am dat seama cu durere ca nu a mai fost cine sa o citeasca, sa o aprecieze, doar familia sau prietenii lui vor mai deschide calculatorul sau.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi ! DUMNEZEU SA- L TINA LA SANUL SAU CURAT SI IUBITOR !

IOAN  MICLAU – AUSTRALIA

Titina Nica Ţene: „Chemarea plopilor“

Mă plimb  pe lăngă  plopii foşnitori

cu o sacoşă goală într-o mână

am luat-o, aşa, de ochii lumii,

să nu se creadă că-s nebună.

Că cine azi mai are timp

să le arunce o privire?

In lumea aceasta prea grăbită

plopii rămân doar amintire.

Eu am venit ades la ei

să mă înveselesc puţin

ei freamătă privind spre cer

şi parcă plouă din senin.

E bine, ca din când în când,

pe plopi să îi mai luăm  în seamă

prin frunza lor cu murmurat  de râu

întotdeauna către ei ne cheamă. >>>>

Ioan Miclău: „Drumurile artei“

…Cand de la paralela 45 a Romaniei, calatoresc  cartile dlui Artur Silvestri, Apocalypsis cum figuris – Sapte nuvele fantastice cu prolog si epilog  si  Artur Silvestri-Fapta culturala peste Ecuator, peste Tropicul Capricornului pana la paralela 30 sudica a Australiei, putem vorbi de semne bune. Dar cand ma gandesc ca primitorul acestora e nascut tot acolo la paralela 45, mai ales in Zodia Capricornului, miracolul s-ar putea ivi, vorbind literar. Ce-mi doresc acum este sa citesc aceste carti si sa incerc a le intelege. Am citit multe carti ale eruditului Arur Silvestri, deci pot spune ca intuiesc din stilul lui de scriere si expresie cartea care-i apartine din alte zeci de carti ale altor autori. Dar, niciodata nu m-am aventurat a ma apropia de leu inaintea celor ce au batatorit drumurile artei cu mult inainte, cunoscatori ai labirinturilor de execeze si critici literare.

Totusi, se cuvine in mare masura a aminti faptul ca aparitia antuma a celor doua carti, se datoreaza recunostintei Doamnei Maria Braescu Silvestri, sotia luminatului carturar plecat nu de mult la cele vesnice.  Si tot in memoria sotului a sustinut Doamna Maria financiar aparita la Editura “Cuget Romanesc”-Malovat a frumosului volum crestin Noul Testament in cinci sute de exemplare, ajuns si la noi la antipozi. >>>>

COMEMORARE

ARTUR SILVESTRI

Scriitor, istoric al culturii, promotor cultural

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Luni, 30 noiembrie 2009, se împlineşte  un an de când Artur Silvestri a plecat  pe neaşteptate spre veşnicie, lăsând în urmă  o imensa durere dar şi o mare moştenire culturală: cărţi tipărite sau în manuscrise, asociaţii culturale,edituri, cel mai mare grup de presă culturală on-line, importante programe culturale în derulare.

Cărţile  lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri , Casa memorială Artur Silvestri, Troiţa şi monumentul de la Ceahlău,  ansamblul monumental comemorativ din  Drăgăneşti Vlaşca de care ca sotie, m-am ingrijit, dar şi scrierile , scrisorile,  emisiunile, concertele, etc, toate acţiunile culturale   dedicate  lui Artur Silvestri de către discipoli, admiratori, prieteni, cititori, vorbesc despre valoarea marelui cărturar, despre urma adâncă lăsată de Artur Silvestri în cultura românească şi în sufletele celor care l-au iubit, îl iubesc, îl preţuiesc şi îl vor păstra mereu viu în amintire pe înţeleptul generos care a făcut atât de multe pentru oameni pe care, cel mai adesea, nu i-a văzut niciodată.

Acum, la împlinirea unui an  de când suntem mai singuri fără  Artur Silvestri , să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă este posibil, participând  la SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE , SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2009, ORA 9, la MÂNĂSTIREA PASĂREA, locul odihnei sale de veci.

Să-l pomenim pe scriitorul Artur Silvestri aşa cum şi-a dorit, citindu-i cărţile,  ducând mai departe modelul si mesajul sau.

Să ne rugăm lui Dumnezeu dă-l odihnească în pace, în împărăţia Sa!

Cu aceeaşi durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţie si parintii

Ioana Stuparu: „Ne vom aminti mereu se scriitorul Artur Silvestri“

Nu, nu pot fi daţi uitării cei plecaţi în Lumea sufletelor! Nu te lasă amintirile… Chiar fără să-ţi propui, îţi vin în minte numeroase întâmplări, momente în care au răsărit firicele de proiecte sau chiar au înflorit şi au dat roade. Aceste momente m-au impresionat dintotdeauna, mai ales cele benefice, care au lăsat urme remarcabile, unele vizibile, altele purtate doar în suflet.

Un moment benefic a fost pentru mine întâlnirea virtuală cu scriitorul ARTUR SILVESTRI, iniţiatorul uriaşului şi poate unicului program “Asociaţia Română pentru Patrimoniu” (ARP).

La scurt timp după ce am luat cunoştinţă cu ARP, împrejurarea a făcut să scriu o proză scurtă intitulată  “Motivaţie”, pe care am trimis-o la revista Lumea Satului. Prin aceasta am vrut să trag şi eu sistemul de alarmă, faţă de lăsarea de izbelişte a agriculturii. Motivul creaţiei articolului a pornit de la revolta ce am simţit-o pentru nişte căpşuni din import, aspectuoase, dar fără gust. În materialul respectiv fac referire la românii care au trecut peste hotare, să lucreze terenul altor ţări, lucru ce-l puteau face şi acasă, unde ar fi produs căpşuni cu gust, din pământ românesc, eu fiind o persoană în care patriotismul dă în clocot.

Viaţa mi-a demonstrat adesea că nimic nu este întâmplător… >>>>

Ioana Stuparu: „Rugă de pe muntele Ceahlău, pentru Artur Silvestri“

Nemărginită iubire! Două cuvinte ce definesc sentimentul purtat de doamna Mariana Brăescu Silvestri, pentru omul cu care şi-a împletit 25 de ani de căsnicie, Omul între oameni – ARTUR SILVESTRI – care la vârsta de 55 de ani, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie 2008), şi-a răsfirat aripile şi a zburat la Cer, singur, precum singur venise pe pământ.

De atunci s-au scurs şase luni. Câte lacrimi au curs?! Oare, se vor putea măsura vreodată? Şi câtă muncă! Mai ales, câte proiecte au fost puse la cale pentru cinstirea memoriei scriitorului, istoricului, filozofului Artur Silvestri! Deşi răvăşită sufleteşte după pierderea omului drag, doamna Mariana Brăescu Silvestri se pare că doar pentru neuitarea soţului ei trăieşte. Tărie găseşte în bunătatea Lui Dumnezeu.

In penultimă zi de Florar (30 mai 2009), a fost rânduită comemorarea a şase luni de la trecerea în nefiinţă a Domnului Artur Silvestri, cel ce numai cu câţiva ani în urmă pornise la drum cu un proiect mare şi măreţ totodată, unic, fiindcă în jurul lui avea să adune o mare masă de oameni de pe toată suprafaţa pământului:  Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Slujba de pomenire a fost  săvârşită cât mai aproape de Cer, pe Muntele Geahlău, în localitatea Ceahlău, judeţul Nemţ, la casa pe care, cu puţin timp în urmă, din pură întâmplare, familia Mariana şi Artur Sivestri o cumpăraseră. Dorinţa doamnei Mariana Brăescu Silvestri a fost ca şi această comemorare să fie însemnată cu evenimente de  importanţă spirituală şi culturală, iar printre participanţi să se afle scriitori, istorici, critici literari şi alte persoane iubitoare de cultură, mai ales cei ce l-au iubit şi preţuit pe Artur Silvestri. >>>>

Loredana Ionaş: „Jertfa de sânge a Bihorului“, cartea de aur a eroilor noştri

Lansarea cărţii „Jertfa de sânge a Bihorului” a umplut, miercuri, până la refuz, sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, spre bucuria organizatorilor, Vatra Românească – Filiala Bihor, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” şi Editura „Arca”. În cele 545 de pagini, sunt publicate listele cu numele tuturor eroilor, precum şi fotografiile monumentelor ridicate în cinstea lor în satele, comunele şi oraşele din judeţul nostru.

„Ideea acestei lucrări s-a născut cu câţiva ani în urmă, din dorinţa îndeplinirii unei datorii sacre faţă de bihorenii căzuţi pentru ţară, în cele două conflagraţii mondiale”, a spus coordonatorul volumului, prof. Gheorghe Damian, preşedintele Organizaţiei Vatra Românească – Filiala Bihor. Trebuie spus că domnia sa, împreună cu Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, care îl avea preşedinte la acea vreme pe regretatul col. (r) Vasile Schinteie, au hotărât editarea unui „album monografic”, intitulat „Jertfa de sânge a Bihorului”, în care să fie cuprinse listele cu toţi cei căzuţi pentru ţară, din Bihor, în secolul XX, precum şi fotografiile monumentelor ridicate până în prezent în onoarea acestora. „Ne-a cuprins mâhnirea constatând că prea puţine localităţi din judeţul nostru reuşiseră, în aproape o sută de ani, să ridice un monument în memoria celor căzuţi pentru ţară în Primul Război Mondial, şi apoi în ultima jumătate de secol, pentru cei căzuţi în al Doilea Război Mondial, pe câmpurile de luptă”, a mai spus Gheorghe Damian. >>>>

Iosif Popa: „După 55 de ani . Întâlnire de suflet a absolvenţilor de la liceul Gojdu din Oradea “

Întâlnirea generaţiilor de absolvenţi gojdişti se perpetuează de mai multă vreme, datorită unei iniţiative lăudabile şi preocupărilor inimosului profesor Emil I. Roşescu. Dascăl ilustru al faimosului liceu orădean, om despre care se spune că din cei 91 de ani de viaţă, 70 i-a petrecut în şcoală. Continuând această tradiţie, la sfârşitul săptămânii trecute, am fost martorii întâlniri absolvenţilor, care au părăsit băncile şcolii în urmă cu 55 de ani. Cu toate că se află răspândiţi în diferite puncte ale mapamondului, au răspuns la eveniment aproape toţi elevii acelei generaţii, care se mai află în viaţă.

În speech-ul său, actualul director al Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”, prof. Viorel Mititeanu, i-a asigurat pe „veteranii” gojdişti că şi în prezent şcoala se află pe mâinile unor profesori de elită. Datorită lor, tot mai mulţi elevi urcă pe podium la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. Datorită acestor rezultate meritorii, ministerul de resort a acordat diploma de onoare acestui colegiu pentru a doua oară consecutiv.

Întâlnirea a fost emoţionantă, mulţi dintre colegii nu se mai văzuseră de zeci de ani. Conform tradiţiei, s-a dat citire cataloagelor. În 1953 au absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” două clase de băieţi, totalizând 57 de elevi, dintre care aproape jumătate nu mai sunt în viaţă. Apelând la statistici, aflăm că toţi absolvenţii acestei promoţii au terminat studii superioare, fiind calificată ca una dintre cele mai valoroase promoţii.  >>>>

Scrisoare deschisă Domnului ANTON ANTON, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Stimate Domnule Ministru Anton,

Vă rugăm să puneţi pe agenda dumneavoastră, între priorităţile dramatice ale învăţământului românesc, salvarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”, deţinătoarea patrimoniului naţional de carte pedagogică, al cărei sediu, Casa “Micescu”, a revenit, irevocabil, proprietarilor, după un proces de zece ani, şi în care mai putem funcţiona până în octombrie 2009. Instituţia noastră are preemţiune în cazul cumpărării, de către MECT, a imobilului respectiv (licitaţia se va face în 23 noiembrie 2008).

Biblioteca este, prin lege, for metodologic al reţelei naţionale a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, având atribuţii de cercetare documentară şi bibliografică şi formare continuă. Se află pe lista IFLA a bibliotecilor naţionale de educaţie/pedagogice din Suedia, Danemarca, Franţa, Ungaria, SUA, Argentina etc.

Presa românească a informat opinia publică prin titluri fără echivoc: “Salvaţi Biblioteca Pedagogică Naţională” (Tribuna învăţământului), “500.000 de volume aruncate în stradă” (Gândul), “Ultimul an din viaţa Bibliotecii Pedagogice” (Dilema Veche), “Aşa dispare o ţară” (Radio ZZZ, Melbourne). Între multele mesaje de susţinere trimise de cadre didactice şi bibliotecari, în cel de la prof. Dorina Călin din Lehliu-Sat se spune:  “Doresc din tot sufletul o supravieţuire, ca instituţie culturală, cât mai onorabilă, benefică pentru generaţiile care vor veni şi care au nevoie efectivă de tezaurul pe care o astfel de Bibliotecă îl poate reprezenta pentru ele şi naţiunea din care ele fac parte”.

Sacrificarea, indiferent de raţiune, a Bibliotecii Pedagogice Naţionale ar afecta, mai ales  pe termen lung, continuitatea idealurilor educative materializate în contribuţii perene adunate de 130 de ani în această colecţie ameninţată mortal. Noutatea şi compatibilizarea europeană şi globală se pot apropria mai sigur prin existenţa acestei instituţii purtătoare a minţii şi sufletului şcolii româneşti. Îndreptăţirea, astfel, şi a şcolii n-ar semnifica nedreptăţirea universităţii, sau a cercetării, dimportivă.

Biblioteca Pedagogică Naţională “I. C. Petrescu”

Titina Nica Ţene: Proză şi versuri

BUCURIA  ÎNTOARCERII ÎN TIMP

Bunicii au o relaţie specială cu nepoţii. Ii iubesc pe nepoţi cu disperare. Poate mai mult ca pe copiii lor. Atunci nu au avut timp să-i observe prea mult. Acum, fiind la pensie, este altceva. Bineînţeles că dacă mă cheamă copiii mei să-i îngrijesc, în câte o zi,  când nu merg la grădiniţă, pentru că sunt bolnavi, sunt fericită. Dar, dacă nu mă cheamă sunt foarte fericită. Citesc, mă plimb prin parc cu soţul, merg la gimnastică şi masaj. Asta am spus şi nurorilor. De aceea mă cheamă când au neapărată nevoie. Alte bunici plâng că vor să stea numai cu nepoţii. Greşit. Tinerii de azi au impresia că noi “ne-am mâncat traiul şi mălaiul” , şi nu mai avem nimic de făcut. Noi trebuie să le arătăm că nu este aşa.

Intr-o zi m-am dus la nepoata mea, Catinca. Era răcită şi nu mersese la grădiniţă. Cum nu avea febră şi se simţea mai bine am întrebat-o ce vrea să facem. Ea a zis:

Titina  trebuie să fim serioase. Mâine-poimâine, mă duc la şcoală şi nu ştiu nimic. Am patru ani jumătate şi vreau să fiu prima la şcoală, aşa că eu colorez ,desenez şi tu faci ce vrei.

Eu am să scriu o poezie şi după ce o termin ţi-o citesc , iar tu îmi arăţi ce ai desenat.

Ne-am pus amândouă pe treabă. Când am terminat mi-a arătat fişele cu prinţese la care le colorase rochiile şi pantofii, copaci cu frunze, iepuraşi şi flori. Neapărat trebuia să ia nota zece altfel pângea şi nu era cazul acum, mai ales că era gripată.

I-.am citit şi eu poezia: “Copil de corcoduşe” : E toamnă, Doamne, şi e frig/ un vânt tăios mă biciue pe faţă/ nu pot să cred şi nici să înţeleg/

că acuma sânt la margine de viaţă// Nepoata mă tot trage înapoi/ cu chipu-i blând şi fin ca de păpuşe/ şi lângă ea îmi pare foarte rău/ că nu mai sunt copil de corcoduşe// Să prind iar fluturii pe deal/ şi mama să mă strige, îmbufnată/ să ascult acelaşi cântec din caval/ redevenind copilul de altădată.” >>>>

Cezarina Adamescu: „Dezvăluiri incendiare: În ziua nunţii am vrut să sparg o vitrină şi să fur o carte. Motivaţie la vol. omagial: Ave, Hristea Nichite!“

Se spune că furtul de inimi şi de cărţi nu se pune la socoteală, fiindcă e ca şi când ai vrea să furi lumina.

Când am citit articolul distinsei poete Cleopatra Lorinţiu despre Gheorghe Tomozei – traducător, în care am aflat că poetul meu predilect din tinereţe a tradus două poeme, pe care acum, poeta le-a pus la dispoziţie interesaţilor de opera acestui uriaş poet – mi-am  adus aminte cu un surâs amar de o veche „patemă” de tinereţe: aceea de a-i cultiva cu stăruinţă pe iubiţii mei, poeţii, în toate ale lor  bijuterii sau „maşinării romantice”.

Mărturisesc. Confiteor.  Chiar dacă nu discret, dindărătul unei site mărunte şi dreptunghiulare, care separă cele două persoane aflate în discuţii şi sfaturi de taină, la confesional, penitentul şi cel care acordă dezlegări şi iertări „in nomine Christi”.

Dar eu mărturisesc ACUM, în faţa întregii lumi virtuale, ceea ce e cu mult mai năpăstuitor, în clipa mea de graţie, când mi-am câştigat o brumă de prestigiu în faţa plasmei, mai bine zis în faţa propriei mele persoane, ceea ce ar fi trebuit să mărturisesc mai demult, încă de acum 34 de ani. Oricum, la confesional e mai uşor, fiindcă nu ţi se vede faţa, nu şi se cere să-ţi declini identitatea şi nici să semnezi, deci se poate păstra anonimatul perfect, nu te ştie decât preotul şi Dumnezeu. >>>>

Ion Manea: Cezarina Adamescu – „Povestea fiului pribeag“

CEZARINA ADAMESCU LA A 50-A CARTE!

„VÂRSTELE SPIRITULUI” DUC SPRE DUMNEZEU

„Viaţa Liberă” Anul XIX, nr. 5765 – Vineri, 3 oct.2008
Nu o întâlneşti mai niciodată pe la întrunirile literare, la cenacluri, lansări de carte, simpozioane, e mai tot timpul la masa de scris, în turnul dumneaei de fildeş, acolo unde pritoceşte la poezia, proza, eseistica, memorialistica sa. Aşa se face că prin recentul volum de versuri „Vârstele spiritului”, Cezarina Adamescu a ajuns la a 50-a carte tipărită. Un segment de bibliotecă deloc de neglijat, un record în literatura feminină a judeţului, poate şi a ţării, la urma urmei o comoară a unei vieţi dedicate în exclusivitate scrisului.

Apărut la Editura Arionda, noul volum poartă un  titlu semnificativ pentru a 50-a carte, el cuprinzând poeme scrise începând cu anul 1983.

S-a scurs un sfert de veac de atunci şi „Vârstele spiritului” se simt, altele şi mai aproape de senectute; cu cât se înaintează în timp. „Aproape de mirare” se numeşte „vârsta” din 1983. Iată ce scria Cezarina atunci: „Selene/ răneşte cu secera/ pruncii nenăscuţi/ ai făgăduinţei” („Dincotro?”). Următorul grupaj, ”Dialectica emoţiei”, datează din 1986. Poeta se vede „Dincolo de toate acestea/ eu/ treaptă cu treaptă străbătând/ dialectica emoţiei…” Din 1987, Cezarina Adamescu selectează alte poeme, sub titlul de altă nuanţă, „Iubiri necesare”. Iată, în întregime, scurtisima „Tu”: „Cât mă uimeşti/ Fără să simt/ mă locuieşti”. >>>>

Ameninţarea cu dispariţia a BPN „I.C. Petrescu“, după 130 de ani de existenţă

BIBLIOTECA PEDAGOGICĂ NAŢIONALĂ „I.C. PETRESCU”, Str. Zalomit, 12, Bucureşti, tel./fax: 021 311 0323

DEMISIA DIRECTORULUI BIBLIOTECII PEDAGOGICE NAŢIONALE

Directorul general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale, dr. George Anca, şi-a înaintat demisia către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei.

Retrocedarea legală a actualului sediu de pe strada Zalomit, 12, nu are, deocamdată, o alternativă sigură de locaţie a acestei instituţii cu statut naţional şi internaţional, conform Legii bibliotecilor sau unor documente IFLA etc. „Scadenţa” din octombrie 2009 este precedată de complicate negocieri legate de plata chiriei sau eventuala cumpărare a imobilului (Casa „Micescu”).

Ameninţarea cu dispariţia a acestei biblioteci, după 130 de ani de existenţă, concentrând cea mai masivă colecţie de carte pedagogică din România, afectează deja reţeaua naţională a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, informarea de specialitate a cadrelor didactice din toată ţara. >>>>

Al. Florin Ţene: Alte Poezii

ÎNŢELEPCIUNEA LIMBII ROMÂNE

Patria îmi este Limba ce o vorbesc

pe care am supto de la mama

cu ochii blânzi

ca Mioriţa.

Când îmi aplec urechea de sânul pământului

aud lucrînd Meşterul Manole

ce,încă,modelează ţara

pe care o numim

Limba Română.

De bat la porţile cerului

şi iau o cană de lut

cu apă

simt sufletul izvoarelor

din adâncurile munţilor

acolo unde inimile rămân

pe oale de Horez.

De iau în palme un bulgăre

din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat

lutul îmi seamănă.

Poate-s oasele străbunilor mei

ceva din înţeleptul suflet respirând

în conturul măsurat. >>>>

Al II-lea Congres Internaţional „Rezistenţa prin religie «Eroi şi martiri români întru Hristos»“ desfăşurat sub înaltul patronaj al IPS dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Sub înaltul patronaj al IPS dr. TEODOSIE , Arhiepiscop al Tomisului , s-a desfăşurat la Constanţa , între 19 şi 21 septembrie, cel de-al doilea Congres International Rezistenta prin Religie, << Eroi şi Martiri întru Hristos>>

Participanţii au dezbătut o tematică vastă, care a cuprins o arie complexă:1.Românii purtători ai Crucii lui Hristos– temelia Neamului Românesc;2.Religia creştin ortodoxă- factor primordial al civilizaţiei şi culturii româneşti;3.Rolul BISERICII ORTODOXE ROMÂNE în societatea românească modernă şi contemporană;4.BISERICA ORTODOXA ROMÂNĂ- Strategia păstrării misiunii apostolice în echilibru cu factorul politic conducător în Statul românesc; 5.Cultul <<EROILOR SI MARTIRILOR ROMÂNI INTRU HRISTOS >>- componentă a educaţiei creştin –ortodoxe şi datorie de onoare;6. Necesităţile şi modalitaţile de organizare a cercetării istorice în domeniul Rezistenţei prin Religie;7.Tradiţionalism păstrat prin utilizarea componentelor moderne ale educaţiei creştin ortodoxe – mass-media utilizată în slujba aducerii tinerilor la valorile adevărate ale creştinismului ortodox. >>>>

„Învaţă să trăieşti!“. Mesaj trimis de Arhanghelul Mihail

Bucură-te şi mulţumeşte neincetat pentru că ştii că trăieşti veşnic! Bucură-te de fiecare zi in parte, trăind din plin fiecare clipă! Nu te gândi nici la trecut, nici la viitor, acceptă, cu simplitate, că viaţa este veşnică şi n-are nici inceput, nici sfârşit.
Dar dacă vei şti să fii ca un copil, liber şi vesel, viaţa va fi mereu un izvor de încântare pentru tine. Vreau să crezi in viaţă şi să trăieşti din plin!

Dacă vei rămâne in sfera strâmtă a eu-lui tău lumesc şi iţi va fi frică să îi depăşeşti limitele, să testezi viaţa, nu vei ajunge la nici un rezultat şi nu vei putea să descoperi mâna Divinităţii in toate câte se intamplă. Să nu iţi fie teamă de nimic; aminteşte-ţi că Eu Sunt cu tine intotdeauna şi te voi conduce pas cu pas!

Acordează-te, găseşte-ţi tonul care ţi-e specific si fă-l să sune tare şi limpede, căci faci parte din orchestra acestei vieţi.! Trebuie să-ţi cânţi nota ta specifică, nu pe a altuia, căci fiecăruia i-a fost destinată una! Caut-o şi găseste-o pe a ta si ţine-te de ea! Când o vei invăţa, totul va fi foarte, foarte bine pentru tine. Cei care vor incerca să cânte nota altuia, vor strica armonia generală. Să nu incerci niciodată să fii ca altcineva sau să faci ceea ce face altul.

„Fericiţi sunt cei flămânzi şi insetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura”. Cănd dorinţa ta este destul de puternică ea va fi implinită, pentru că vei căuta cu atâta răvnă râspunsurile, incât nu te vei lăsa până nu le vei găsi. >>>>

Ioan Miclău: „Romanul minimalist“ (Sau esentializarea tematicii)

Ca intotdeauna, cu o idée, fie aceasta cat de majora sau cat de simpla, vine si un anume efect, cum ar fi acela de a trezi spiritele la o reflectare, la un punct propriu de vedere si analiza. Eu intotdeauna am considerat oamenii producatori de idei, oameni foarte inzestrati si cu capacitate, deschizatori de mici
ferestre ale gandirii, dar prin care ulterior pot fi intrevazute spatii si timpi favorabili fiintei
umane si existentialitatii acesteea.

Aflandu-ne in domeniul creatiei literare, domeniu cat insasi universul imaginatiei noastre omenesti, ideile sunt  luminile activitatii, taria capacitatii de continuitate in domeniul artei literare in general.  Daca prietenul meu Dimitrie aduce ideea unui „roman minimalist”, eu incerc sa cred ca ideea are in contextul ei largimi si adancimi nebanuite, nu ca noutate, ci ca necesitate in continua reintoarcere la present! Idei  rasarite din necesitate economica vorbeau numai cu cateva decenii in urma si despre o „dimensiune minimalista”, adica dimensiunea de format a cartii ! Prin aceasta idée grupul de Edituri -Penguin Books Ltd. England experimenta tiparirea de carti la dimensiunea de  140/100 milimetri(14 cm. pe 100cm), carti cu tematici
extrem de valoroase. >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Scrisoare pastorală“ nr. 140

Dragii mei enoriaşi!

De câteva zile a început împărţirea terenului care a aparţinut Fermei Bârda. Bătălia cea mare se dă asupra pomilor. Mulţi dintre Dvs. sunteţi mâhniţi sau revoltaţi, fiindcă pe vechiul amplasament al terenului care v-a aparţinut este împroprietărit altcineva. Mulţi dintre Dvs. nu vă regăsiţi pe evidenţele primăriei, aşa că nu aveţi nici o şansă ca să vă recuperaţi terenul. Situaţia e penibilă şi, fără îndoială că va avea ecouri. Vă rog mult, susţineţi-vă cauza cu demnitate şi în mod civilizat. Nu recurgeţi la violenţe verbale(înjurături, ameninţări, calomnii şi altele), nici la violenţe fizice(bătăi). Încercaţi să fiţi convinşi că trăim într-un stat de drept, în care dreptatea triumfă, chiar dacă uneori mai târziu. Există căi de atac în justiţie. Astăzi aflăm că atâtea hotărâri date chiar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt anulate de către CEDO(Curtea Europeană pentru Drepturile Omului) şi statul este obligat să despăgubească pe cei ce n-au renunţat la dreptatea lor.

Cu un an în urmă, primăria a cerut tuturor foştilor proprietari de terenuri de pe teritoriul fermei o declaraţie privind terenul deţinut şi, ca anexe, declaraţiile a doi martori. Aţi depus acele materiale şi aţi aşteptat liniştiţi să fiţi puşi în posesie. Vechile amplasamente erau cunoscute, fiecare putea să revină la locul lui. Aţi avut încredere că la primărie sunt oameni care vă slujesc interesele, ci nu din cei care aşteaptă la colţul drumului să vă jefuiască. >>>>

Consiliul judeţean Bihor l-a demis pe Traian Ştef, directorul Bibliotecii judeţene din Oradea

Am intrat în posesia unui CD cu imagini, care m-au consternat şi continuă să mă uimească. Este vorba de zeci de imagini, care arată cum s-a comportat d-nul Traian Ştef, directorul Bibliotecii judeţene Bihor din Oradea, cu un depozit de carte, manuscrise, documente şi presa, pe care le-a preluat ca moştenire de la directorul anterior al bibliotecii, d-nul Constantin Mălinaş, pe care straşnic l-a lucrat politic până l-a destituit în urmă cu doi ani, ajutat de d-na Tavaszi Hainal, pe care apoi a numit-o director adjunct de specialitate. După care au început amândoi să facă ordine şi să pună în aplicare faptul că „s-au săturat de România”, acţiune cunoscută, Ştef fiind unul din liderii mărturisiţi ai acestei mişcări.

În depozitul amintit se adunaseră în timp, în principal, donaţii, ce se pregăteau pentru inventariere. Ştef a dispus, pur şi simplu, desfiinţarea depozitului, trimiterea şi predarea la REMAT, în special reviste şi cărţi. Menţionăm câteva din materiale astfel distruse: Colecţia Analelor Fundaţiei Gojdu pe anii 1870-1918, colecţia Foaia românească de la Jula din Ungaria pe anii 2000-2006, colecţia Familia Română din perioada anilor 1996-2006, colecţiile revistelor Plai Românesc şi Arcaşul de la Cernăuţi, revista Familia din Serbia, cărţi semnate de scriitori orădeni din cercul revistei Familia, precum Radu Enescu, Stelian Vasilescu, Vlad Spoială, Marin Chelu, Crăciun Bejan, Constantin Mălinaş, Viorel Horj, Mircea Popa, Ion Davideanu, dar şi scriitori bihoreni vechi… precum Miron Pompiliu, Iosif Vulcan şi Dumitru Meciu, manuscrise, documente şi corespondenţă ale fostului director al bibliotecii bihorene, Traian Blajovici, cu personalităţile culturii şi literaturii romane, dar şi cu foşti elevi şi studenţi risipiţi în toată lumea, CD-uri înregistrate la Filarmonica orădeană, pe versuri eminesciene, de către muzicologul Florian Chelu, care urmau sa fie distribuite la bibliotecile din judeţul Bihor. De altfel, Traian Ştef este deficitar la capitolul strategie şi management, deoarece a desfiinţat două filiale ale Bibliotecii judeţene din cartiere, încălcând astfel legea bibliotecilor, a făcut angajări după ureche şi prietenii, a îndepărtat bibliotecarii cu pregătire de specialitate şi experienţă din funcţiile de conducere şi a pus amatori în locul lor, a extins taxele de bibliotecă la categorii defavorizate, inclusiv la scriitori şi ziarişti.

Dacă mai adăugăm că Traian ŞTEF şi-a însuşit 37 000 RON din bugetul bibliotecii, că a făcut să dispară peste o sută de corpuri de calorifere, dar şi mobilier de stil vechi, cu ochiuri de sticlă manuală, a iniţiat deturnarea unor fonduri pentru a acoperi o excursie în Franţa, la care au participat şi persoane, care nu sunt angajate ale bibliotecii, toate fiind confirmate de o anchetă realizată de Curtea de Conturi a judeţului Bihor, suntem de acord şi susţinem ca fiind motivată măsura demiterii sale din această funcţie de către forul tutelar, respectiv Consiliul Judeţean Bihor.

IOSIF BRĂTCANU.

Ataşăm fotografii ce reprezintă această aventură a fostului director

Ioan Miclău: Poeziile, perle umane!

DORUL  DINTRE  TROPICE

Dupa atat naduf in aer din al verii zile calde,

Uraganul plin de pulberi fuge-n Mare sa se scalde,

Dupa el tragandu-si norii mohorati si-ntunecosi

Par a fi dragonii Chinei cu ochi negrii furtunosi!

Tunete ce-nfricoseaza o intreaga Emisfera,

Fierb oceanele in clocot vapori norilor transfera,

Iar la nord de Capricorn curcubeiele pun salbe,

Marile mugind alearga a lor cai de spume albe!

Desteptand sinistra orga cu al mortii tainic cant,

Cerul parca plutea-n haos panzele-si umfland de vant,

Numa’n departarea neagra minusculul punct tot creste,

E-o barcuta ce-n lumina fulgerelor se zareste; >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Scrisoare pastorală“ nr. 136

Dragii mei enoriaşi!

Poate mulţi dintre Dumneavoastră aţi privit în câteva seri pe diferite posturi de televiziune o situaţie penibilă. Aţi văzut un om, care coborâse atât de jos pe scara morală, încât se cutremura şi cel mai puţin familiarizat cu principiile morale. Conştiinţa fiecăruia dintre noi se revolta la vederea acelor fapte oribile, scârboase, pe care acel individ le săvârşea împreună cu alţii. Omul acela era din Italia, din Roma. Poate aţi răsuflat uşuraţi, numai că, din păcate, omul acela era român şi, mai mult, era preot. Eu însumi am simţit un fel de uşurare de moment, când patriarhia de la Bucureşti a declarat public că nu-l cunoaşte, iar el a precizat că nu este sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române, ci a unei alte patriarhii. Omul acela apărea la televizor şi avea neruşinarea să-şi susţină viciile scârboase, care-i erau prezentate pe fond. Conştiinţa lui era atât de adormită, încât îşi apăra cu ardoare păcatul. Te îngrozeai de liniştea şi seninătatea lui sufletească, de revolta lui că noi nu-l înţelegem. Reieşea din argumentaţia lui că noi, românii de acasă, suntem înapoiaţi, tributari unor idei învechite şi nu ştim ce este libertatea, civilizaţia şi moravurile europene. Dumnezeule! Aceea era Europa!? Adevărate vremuri de sfârşit de lume şi de veac, adevărate vremuri apocaliptice, când fiara umblă pe stradă fără teamă şi fără jenă, arătându-şi părţile cele mai urâte şi vulgare! >>>>

Ioan Miclău: „Seara pe Criş”

Amortit suna in turla clopotul cel de arama,

Iar pe fruntea-i luminoasa ziua-ntinde a ei marama,

Neguri cenusii s-ardica legand vaile de cer,

Luna-i o suveica-n nouri tesand raze in eter;

Vapori alburii ca perle se-mpreun ridicand arc

Boltuind din nori de-arginturi o cununa sclipitoare,

Pe sub care curge Crisul, al Bihorului monarc.

 

De pe maguri inserarea tainic hainele-si aduna,

Le incheie-n bumbi de stele, le coase-n raze de luna,

A ei sanuri ard duioase stranse de aprinsul soare,

Caci de veacuri nu-ncetase cu-a lui foc sa se masoare!

Numai Crisul o mangaie, numai el o racoreste

Cand cu valul sau de ceata inrouat si-nmiresmat,

O cuprinde peste umeri cu racori o inveleste!

 

Vin atunci fluturi cu aripi de argint si aur alb,

Cobor stelele pe raze dulci icoane ce se scald,

Vin in umbre-nfasurate pe sub salcii dragi fecioare

De cobor si bat in valuri cu-a lor rumene picioare,

Vin voinici de sange Dacic aducand doina pe buze,

Se scufund sub valul molcom numai capul scot afara,

Ori fac tumbe ca delfinii, zanele sa le amuze! >>>>

Ofertă de carte

Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastra a publicat o serie de lucrări, pe care le are disponibile pentru vanzare. Ne-ar face placere ca să binevoiti si Dvs. sa va numarati printre cei ce se înfrupta din hrana spirituala ce-o oferă aceste lucrari.

De 18 ani publicăm,- cu greutati pe care numai Dumnezeu le stie -, la nivelul unui sat uitat de lume, sute de titluri de carti si brosuri cu continut teologic, istoric, literar, pe care le raspandim in parohia noastra, in tara si in strainatate in sistemul ,,cartea prin posta”, cu convingerea ca prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos si in acelasi timp slujim cultura si neamul romanesc. Nu avem nici o sustinere decat de la Dumnezeu si de la cititorii nostri. Fiindca am publicat lucrari pe intelesul dumnealor  si care au raspuns cautarilor  spirituale ale omului de astazi, am putut rezista inflatiei, concurentei si rautatii  multora, care au cautat sa ne puna piedici.

Va rugam si pe Dvs., daca simtiti si traiti crestineste si romaneste, sa ne ajutati in aceasta nobila lucrare. Ajutorul Dvs. poate imbraca forme diverse. Va cerem ingaduinta sa va sugeram cateva:

1. -sa ne comandati din lucrarile disponibile pentru nevoile Dvs.;

2. -sa ne comandati lucrari, pe care sa incercati sa le raspanditi Dvs. insiva in cercul Dvs. de cunoscuti si prietenti;

3. -sa recomandati  rudelor, cunoscutilor si prietenilor dvs. lucrarile noastre si poate se vor gasi printre dansi oameni interesati sa le comande;

4. – sa ne trimiteti cat mai multe adrese de e-mail, pentru a trimite noi ofertele pentru cartile ce le avem disponibile acum si in viitor;

5. – alte forme de ajutor, pe care le considerati potrivite. >>>>

Artur Silvestri: „Lecţia vlădicii Antonie Plămădeală“

La trei ani de la plecarea din aceasta lume , lectia vladicii Antonie Plamadeala este inca vie in ciuda climatului nostru de ingratitudine incorigibila , uzurpare institutionalizata si lipsa sistematica de memorie .Dar staruinta ei se explica usor si prin aceea ca exprima continuturi cu vechime si verificate in timp si care se desfasoara istoriceste dincolo de aparente retrageri , asemeni plantelor perene .
La drept vorbind, aceasta nu-i propriu-zis o lectie izolata ci un sir de invataturi  ce nu sunt nici macar scrise sau spuse ci exprimate prin realitatea faptelor concrete care vorbesc simbolic si in felul lor misterios  . Diversitatea acestora impune .
Fiind cel mai bisericesc dintre scriitorii de azi si cel mai laic dintre scriitorii bisericesti , Antonie Plamadeala intareste incheierea ca noi nu avem doua literaturi -precum ne invata gresit viziunea secularista – ci o singura literatura unde tot ce este scris cade sub incidenta judecatilor de valoare estetica indiferent de continuturi sau de obiectiv.
Infaptuind prin „chemare” si, adeseori , prin inspiratie tot ceea ce a avut de infaptuit , el ne-a aratat ca oridecate ori este de nevoie de cineva cu o misiune folositoare acela va aparea negresit prin potrivire de actiune ,loc si context si ca lucrarea in masuri esentiale nu ramane niciodata neispravita . >>>>

Gheorghe Constantin Nistoroiu: „Casa părintească“

Casa părintească e pustie,

   sufletul părinţilor s-a dus,

   au rămas doar Bolţile de Viţă,

   teiul de la drum, străjer

   ş-un pâlc de lămâiţă.

      Casa părintească e pustie,

       au plecat pe rând părinţii mei,

       mai întâi de supărare, Tata,

      falnic om, sămânţă de stejar,

           din pământ cu rod şi cu amar.

   Casa părintească e pustie,

   şade încremenită-n aşteptare,

   lângă ea, de veghe, mai stau pomii,

   ca o cuminţenie în ofrandele lor,

   plâng  miresmele din fiecare floare. >>>>

La Sydney a fost cumpărată a doua biserică românească!

In data de 24 august 2008, la Sydney in Australia a fost sfiintit locul si proprietatea unei noi biserici romanesti – Biserica Ortodoxa Romana- Sf. Ioan Botezatorul. Aceasta este a doua biserica romaneasca din Sydney, dupa Biserica Sf. Maria, cumparata si renovata de comunitate. La slujba de sfintire facuta de IPS Episcop Mihail al Australiei si Noii Zelande au participat peste 100 de romani. 

Proprietatea, cu o suprafata de 1500 metrii patrati, pe care fiinteaza acum cladirea de 200 metrii patrati a Bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Sydney, situata la adresa 20 Doonside Rd., Doonside, NSW, in valoare de A$355.000, a fost cumparata cu ajutorul unui imprumut din banca.  

Enoriasii au depus un deposit de A$101.000 si au mai platit peste $15.000 taxele tranzactiei si costul avocatului. Toate aceste sume au fost adunate prin donatiile comunitatii si mentionam cu precadere suma de A$59.000 oferita de Emilia Verbina Markakis – decorata cu Medalia Ordinul Australiei si de Mircea Vintila (aceasta suma fiind adunata tot de comunitate cu multi ani in urma). >>>>

Ioan Miclău: „Fiica lui Faraon“ (IV)

Capitolul IV

In  cetatea Luxor, festivitatile dedicate celor doua zeitati atinsese apogeul cel mai dorit si plin de satisfactii asteptate de populatiile  hamite. Scribul Metchopos  se gasea si el intr-o aprinsa discutie cu un locuitor al cetatii pentru care, cum vom vedea, avea o mare atractie si o nedumerita pofta de conversatie. Acest locuitor  aparea destul de batran dupa barba mare ce-i cadea pe piept, dar ochii si glasul ii erau vioi, un fel de vrajitor pus pe veselie, complect dezinteresat a pune intrebari referitoare la personalitatea sa, adica cine este, cu ce se ocupa, din care cetate vine, lucruri ce l-ar fi stingherit desigur pe scrib; de aci dar si placerea lui de a conversa cu batranelul sugubat.

“Cum s-ar putea sa vorbesc eu cu “Fiica lui Faraon”? intreba  la un moment dat scribul Metchopos pe interlocutorul sau.

“Oh, foarte simplu in asemenea  zi, dar ar fi imposibil cu alte ocazii! Apoi ti-ai gasit acum si omul potrivit, caci la Teba trebaluiesc si eu doar in jurul ei!

Te anunt intr-o clipa “.

“Ai putina rabdare, raspunse scribul oarecum ingandurat!”

“Te vad cu emotii prietene! De ce? Cu siguranta ca ai ceva  rugaminte  anume sa faci reginei Hatshepsut!  Spune-mi nu te sfii!”

“Stii ca zeul-Path nu este present la aceasta mare festivitate de zei? >>>>

Mariana Gurza: „Două generaţii în lumea cuvântului“

Volumul Areopagus-Convorbiri cu scriitori, aparut la editura Atticea, Timisoara, sub semnatura Veronicai Balaj si a Cristinei Mihai, vine sa intareasca unitatea celor ce scriu, din intreaga lume.

Romanii raspanditi peste tot, cu aceeasi nostalgie dupa locul de bastina, romani ce nu-si uita condeiul in ciuda motivatiei instrainarii de Tara Mama. Literatura un “catharsis, o eliberare”, o impartasire, traire, o flacara ce se vrea nestinsa printre cei ce scriu.

Suntem loviti mereu de rauvoitori, care, defaimeaza poporul roman. Intr-o societate moderna, in care istoria inca mai macina destine sau contureaza o noua harta sufleteasca a celor plecati in lume, vocea romaneasca se aude cu o rezonanta unica. Prezenta unor tineri, mai convingatori ca niciodata, ne prezinta intelectuali ce ostenesc prin cuvant, reuniti intr-un forum mondial, un fel de “areopagus” contemporan.

Cristina Mihai, studiind departe de casa, in Canada, aplecata spre curiozitatea universala, a indraznit sa-i provoace pe romanii intalniti, la dezvaluiri interesante, prin ceea ce reprezinta ei prin scris, prin acel ochi magic al intelesului tainic. >>>>

Titina Nica Ţene: Poeme

VREMELNICIE 

Ce scurtă-i,Doamne,viaţa pe pământ!

iar dincolo vom sta o veşnicie

nu are rost să plângem,să fim trişti,

viaţa aceasta-i doar vremelnicie 

Strângem averi şi ne necăjim

şi nu privim la soare pe colnic

uitând mereu că viaţa-i trecătoare

iar în pământ cu noi nu luăm nimic. 

Ne ocupăm cu lucruri efemere

şi nu privim mai des la stele şi la flori

n-ai înţeles nimic din viaţa aceasta

şi te trezeşti că trebuie să mori. >>>>

Veronica Balaj şi Ben Todică despre cartea Marianei Gurza: „Destine umbrite“

ICOANA MARIEI

Autorul a ales sa pastreze si sa faca cadou generatiilor viitoare, (acum, nici ca se putea sa aleaga mai bine) sa garanteze drumul spre pomenire si pastrare, a”luptatorilor nedreptatiti de istorie”, a eroilor sai – si ai nostri acum – a dragostei lor. A adunat aceste pietre pretioase din colb din drumul carelor si a zidit o icoana precum zidesc mesterii la tara in manastirile lor: ICOANA MAICII DOMNULUI. Nimeni nu va avea curajul sa o sfarame iar nedoritii nu-i vor vedea, pentru ca soarta lor va fi protejata de Chipul Mariei. Poporul acesta a fost navalit de urgii napraznice in drumul sau, insa romanul a stiut intodeauna sa-si iubeasca aproapele si din cioburile ramase au construit spre aducere aminte si rasplata, a trudei parintilor lor – noi lacase. Mariana Gurza prin’Destine Umbrite’ se dovedeste a fi, si continua sa duca flacara miilor de ctitori, din acest neam. Ca si icoana, de la distanta, cartea e un chip, E CA O LUMANARE APRINSA insa daca te apropii de ea truda sincera a mesterului BINECUVANTEZA. Pentru ca dragostea e adevar – si nu se pierde! >>>>