O precizare privind un articol din ” Viata Literara ”

Scriitor poate “mai diferit “-da , dar “important” pentru romani nu cred ca voi fi vreodata , deoarece sunt roman. Daca Coelho ar fi scris ceeace eu am scris, era acceptabil si onorabil sa fie tradus in romana, dar daca ai neobrazarea sa scrii direct in limba romana, de la distanta , ceva deosebit si de clasa, atunci, lasa neica, stim noi, avem noi, etc, etc. Plesu, Liiceanu, Patapievici si alti “vizionari”, care de la mincatul de rahat au trecut la plagiatura si non-sens filozofic , sunt pe treapta cea mai ridicata a culturii romane actuale, pentru ca suntem ocupati de o clasa noua de qvasi-intelectuali care inca mai sunt suportati de o intelectualitate in deruta ; o intelectualitate care inca mai bijbaie pe un drum pe care, in fond, l-ar putea strabate acum, cu fruntea sus, libera si nesilita in lanturi. Dar imi dau seama ca majoritatea sunt inca dependenti de buna-vointa a celor la putere. De exemplu, acum vreo doi-trei ani, il apreciam pe Eugen Evu, ca fiind un spirit liber si elevat, ca mai apoi sa citesc in “Agero” un articol semnat Eugen Evu, in care lingusitor il ridica in slavi pe acel impostor mediocru dar foarte descurcaret : A. Plesu. >>>>

Un om cauta ceea ce nu se putea gasi,

cand deodata se trezi la portile raului.

Tocmai se pregatea sa intre

cand brusc este oprit de un mag batran:

„Esti neinarmat” ii zice magicianul,

„Ia sabia asta! Te va proteja de fortele raului

care exista inauntru!”

„Eu nu cred in astfel de forte”

zise omul,”asa ca nu am nevoie de arme.”

„Numai un luptator poate patrunde aceste porti”

zise magicianul tragandu-si usurel

sabia din teaca.

In acel moment un demon teribil aparu in fata lui.

„Stapaneste cu putere sabia” ,

striga magicianul

taind dintr-o miscare capul dihaniei

care se rostogoli pe pamant. >>>>

Odata un om cauta

ceea ce nu se putea gasi,

cand deodata se trezi,

in fata portilor intelepciunii.

„Doresc sa intru” zise omul.

„Atunci va trebui sa rerveniti maine”

raspunse portarul

si omul reveni a doua zi.

„Pot sa intru” intreaba el.

„Atunci va trebui sa reveniti maine”

ii replica portarul.

Si uite asa omul sa reantors, tot a doua zi

pentru multi ani, si in fiecare zi era la fel.

„Vreau sa intru” zicea omul.

„Atunci va trebui sa reveniti maine”

ii raspundea portarul. >>>>

“…In pleiada politicienilor de formatie liberala din perioada interbelica, Valer Pop, reprezinta figura unui intellectual de mare rafinament, care se pune cu devotement in slujba cauzelor majore ale natiunii. Ca oricare transilvanean patriot, liderul liberal intelege si nu pregeta sa apere aspiratiile pentru care si-au dat viata generatii intregi de romani. Nascut la 26 august 1892 in localitatea Budus din judetul Somes, Valer Pop urmeaza studii universitare de drept si isi sustine doctoratul in stiinte juridice la Universitatea din Cluj.

“Numele acestui transilvanean va ramane in Istoria Romaniei alaturi de cei care au trait la cea mai inalta tensiune dureroasele si dramaticele momente din istoria noastra contemporana, cand trupul tarii a fost sfartecat prin odiosul Dictat fascisto-hortyst.

Valer Pop descrie toate demersurile facute de guvernul roman pentru a iesi din criza primejdioasa in care se zbatea tara. Prezentarea pe care o face “negocierilor preliminare cu Ungaria”(cap.II), dar mai ales descrierea desfasurarii “Conferintei de la Turnu Severin” >>>>

Domnule Ben Todica si domnule Ioan Miclau. Cele mai sincere multumiri pentru “TABLOUL OMAGIAL” expediat prin email care, prin cateva cuvinte exprima o mare realitate: citez “OAMENII DE SEAMA SE IMPRIETENESC PRIN GANDIREA LOR, CHIAR DACA NU S-AU VAZUT NICIODATA” (Ioan Miclau).
Ma simt cuprins de o vibratie sufleteasca deosebita citind acest tablou. Am lacrimat indelung.
Cand, un banatean, domnul Ben Todica si un ardelean domnul Ioan Miclau la mii de km distanta rup din pretiosul lor timp sa raspunda atat de emotional unui poet modest, care doreste doar sa fie citit si auzit de catre conationalii sai din indepartata australie.
Acest simtamant nu se poate compara cu nimic, nu are egal in viata cotidiana.Sa simti vibrand ceva in tine, iar ca efect sa te pomenesti lacrimand de bucurie.
Am invocat “Pronea Cereasca” multumind lui D-zeu ca am putut plange de bucurie, ca de necazuri se poate plange adesea la tot pasul.
Dragii mei Domni, atat dumneavoastra cat si familiilor dumneavoastra, cele mai sincere urari de bine, sanatate, fericire si numai bucurii cu prilejul si in concordanta cu semnificatia marii sarbatori a “Sfintelor Pasti”
Va doresc de asemeni realizari multiple in toate domeniile de activitate audio-vizuale si scriitoricesti.
Sa continuam acest dialog peste tari si mari cat mai mult posibil, deoarece subsemnatul implinesc pe data de 11 Iunie 74 de ani, iar sanatatea mi-e destul de subreda.
“HRISTOS A INVIAT”
Va sarut sufletul nobil de care ati dat dovada.
Cu deosebita stima
Petrica
P.S: Curand voi tipari in grai banatean cartea “Iarna pră ogaş” si literar cartea cu titlul “Albină tu…Regină”, pe care am sa vi le expediez cu draga inima.
Domnule Ben Todica va rog frumos sa transmiteti email si domnului Ioan Miclau.Va multumesc anticipat.

Dragii mei enoriaşi!

Primăvara şi-a intrat deplin în drepturile ei. Iarna a fost învinsă. Speranţele încep să renască la fiecare. Din păcate, mai există multă neîncredere, teamă, îndoială. Vedem bine că au înflorit pomii, că peste câteva săptămâni trebuie cosită lucerna, că în grădini au răsărit zarzavaturile şi, totuşi, ne temem de îngheţ, ne temem de secetă, ca să nu mai vorbim de potoape, de grindină, de inundaţii şi alte nenorociri. Rămân atâtea locuri nemuncite, fiindcă ne e teamă de eşec, de pagubă. Ne lipsesc posibilităţile economice, e drept, dar ne lipseşte şi speranţa în Dumnezeu. Mulţi dintre noi nu avem convingerea fermă că la cârma lumii este un navigator atotputernic, care ştie totul şi pentru care nimic nu e cu neputinţă. Ne comportăm de cele mai multe ori parcă am fi ai nimănui, copii orfani, fără busolă, fără perspective. La fiecare pas avem prilejul să ne alungăm îndoielile şi în locul lor să ni se instaleze convingerea fermă în puterea şi în grija lui Dumnezeu, dar nu suntem interesaţi de aceasta. >>>>

GHEORGHE, AL MEU

În numele tău gândurile mele înfloresc ,

Cuvintele mele icoana ta rodesc…

Prietene şi frate preaiubit,

Ridică-mă din tină încă nestins !

Spre tine mă înalţă

Pe -o aripă de zori însângerată !

În ruga dimineţii, Lumina răsărită,

Sărutul biruinţei

Pe chipul tău suav aşterne…

Rostesc în gând a rugăciunii taină

şi simt cum mă îngân cu tine !

Domnului m-am pârât.

Şi bucuria m-a adus din nou acasă,

şi mai mult adâncit în iubirea Lui fără de sfârşit !

Necuprinzându-L , i-am putut vorbi !

Mângâie-mi seara, rănile mele

Până or să mă doară de tine ! >>>>

Împlinirea a 89 de ani de la eliberarea Oradiei şi alipirea acestor ţinuturi României Mari a fost sărbătorită ieri cu mare fast în urbea de pe Crişul Repede. Pe data de 20 aprilie 1919, în prima zi de Paşti, Traian Moşoiu intra în Oradea Mare pentru a o elibera de sub teroarea trupelor comuniste conduse de Bella Kun. Evenimentul de ieri s-a bucurat de o participare numeroasă din partea orădenilor, în special a tinerilor. În schimb, reprezentanţii autorităţilor locale au preferat să-şi facă pe la biserici campanie de imagine.

Manifestările au debutat la bustul lui Traian Moşoiu de pe strada Armatei Române, acolo unde cei prezenţi au adus un omagiu eliberatorului Oradiei. Prefectul Judeţului Bihor, Mircea Ghitea, a vorbit despre semnificaţia acestei zile şi de necesitatea organizării unor astfel de manifestări menite să reamintească tinerilor jertfa soldaţilor români pentru eliberarea acestui oraş. >>>>

Dragii mei enoriaşi!

Suntem în plin post şi considerăm că necesar  să împrospătăm cunoştinţele noastre despre el. V-am scris despre post în Catehismul creştin-ortodox, în Cartea de rugăciuni şi-n volumul  Bucate de post. Cu toate acestea, vorba zboară, treburile sunt multe la fiecare şi multe le uităm. De aceea ziceau strămoşii noştri romani, că ,,repetiţia este mama studiului”. Se cuvine să mai repetăm şi noi câte ceva, ca să nu se întâmple cumva ca, la judecata de apoi, vreunul să zică în faţa Dreptului Judecător, că despre post, despre rugăciune şi despre fapte bune nu l-a auzit niciodată pe preotul lui vorbind.

Aşadar Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile de dulce, adică de la cele cu carne, lapte, brânzeturi şi ouă, iar în caz de boală numai de la unele din acestea, cât şi înfrânarea de la faptele rele, de la băuturi şi de la cele lumeşti, de la împlinirea poftelor trupeşti de tot felul. În paralel cu această abţinere, creştinul săvârşeşte în perioada postului mai multe rugăciuni şi fapte bune decât de obicei, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, se străduieşte să fie cât mai plăcut lui Dumnezeu. Postul este un act de virtute, este un sport al voinţei, pe care creştinul îl face conştient, de bună voie şi nesilit de nimeni, cu un scop religios-moral. >>>Al. Stănciulescu-Bârda>>>

Am venit pe lume neinvitată. M-a trimis Dumnezeu pe data de 2 octombrie 1942, la părinţii de omenie cu numele: Florica şi Ştefan Leu. Locul: comuna Mârşani, judeţul Dolj mi l-am ales singură, fiindcă prea mi-a fost drag!
Copilăria mi-a fost ocrotită de dragostea părintească, mai ales de dragostea mamei şi a bunicului meu (bâtu) Mitru Leu, un om de toată isprava, cu respect faţă de semeni, dar şi respectat la rândul lui. Sunt cea de a treia fiică dintre cele patru fete ale Floricăi şi ale lui Ştefan, cel care a trăit cu nemulţumire în suflet, fiindcă nu a avut măcar un băiat, ca să-i poarte numele mai departe.
Cursurile primare le-am absolvit în comuna natală – Mârşani – la Şc. nr. 2, iar cele gimnaziale la Şc. nr. 1. Am absolvit cursurile Şcolii Tehnice Agricole şi Liceul Teoretic «N. Bălcescu» din Craiova.
Numele de Stuparu l-am dobândit în urma căsătoriei cu Nicolae Stuparu originar din Turnu-Măgurele, căsătorie din care a rezultat fiinţa dragă “Simona”. >>>Ioana Stuparu>>>

Dragii mei enoriaşi!
De pe la începutul anului aflăm de la televizor de un mare talent pe care l-a dat neamul românesc lumii: Costel Busuioc, pe care străinătatea îl numeşte de acum Pavaroti. Un om simplu, născut şi crescut într-un sat bănăţean oarecare, cu 8 clase la bază, cu o familie dăruită de Dumnezeu cu patru copii. A făcut până la cei 38-40 de ani ai săi tot felul de meserii, începând cu cea de păzitor de oi( şi de capre?!), de lucrător de pământ, ceferist, zidar şi multe altele. Viaţa l-a dus până hăt departe, în Spania. Acolo lucra ca salahor la construcţii. Atât în ţară, cât şi în străinătate, singura bucurie adevărată a lui Costel Busuioc era de a cânta. Şi nu orice şi oricum. Împreună cu preotul din satul lui, ascultase zeci de ore muzică clasică, interpretată de mari personalităţii ale lumii şi… încercase să-i imite pe acei cântăreţi. Având o memorie muzicală ieşită din comun, bănăţeanul a învăţat cântec după cântec cu exactitate, formându-şi un repertoriu bogat, pe care-l repeta zi de zi, când lucra. >>>Al. Stănciulescu-Bârda>>>

ARDE BOLTA FRUNŢII MELE
Arde bolta frunţii mele de amar şi de durere
Şi din ochi izvoare sfinte curg în vadul umilinţei
Ca o flacără albastră sufletul din mine cere
Să-i dai, Doamne, izbăvire din potirul biruinţei.

Silnicia îmi inundă cu avidul ei nesaţ
Huma de pe oase şi-n otravă mă topesc
Să nu Îţi văd mărirea ce o are al Tău braţ
Când mă scapă de ispite ce în jur se înmulţesc

Sorb din spaţiul depărtării orice undă iertătoare
Şi îndrept a mea speranţă către Tine ne-ncetat
Gândul meu Îţi cere milă în aprinsa lui chemare
Să n-ajung ocara lumii cât mai am aici de stat

  Văd pe bolta închipuirii şi păcatul şi mustrarea
Şi-mi spăl sufletul cu lacrimi ca un veşnic vinovat, 
De-s demn de a Ta milă, lasă, Doamne, îndurarea
Să devină impresarul unui cuget vătămat. >>>Horezeanu Alexandru>>>

Limba Romaneasca este pretioasa  daruire,  roditoarea vesnicei reinvieri de neam, de popor, daruita de Dumnezeu; este o Limba cu radacini stravechi, asa cum spun Istoriile, radacini din care inca au crescut multe alte si frumoase Limbi de popoare! Sfant este acest Neam romanesc, roditor Eden ii este pamantul asezat intre raurile  cu izvoarele lor carpato-dunarene. Insasi aceasta  tainica Romanie, dupa cum  o defineste carturarul Artur Silvestri, este taina sufletului  neamului nostru, care se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim.
Orala sau scrisa, sculptata sau pictata, cantata sau scrisa in revistele literare, Limba noastra romaneasca este  viul prin care  inspiram credinta noatra crestina ortodoxa, caci impreuna acestea ne identifica in timp si spatiu, si ne va identifica intotdeauna. Precum o piatra de hotar am avut intotdeauna o intelectualitate romaneasca care purta de grija acestei limbi nationale, o ingrija prin legile ei gramaticale, o infrumuseta cu simtirile cele mai gingase si crestine in dulcile ei exprimari, curate si nestricate. >>>Ioan Miclău>>>

Dearest Domnu Miclau,
How are you? I hope you are doing well and enjoying melbourne’s warm wheather!!
I am currently at Los Angeles airport waiting for my flight to New York. I’ve just returned from Sacramento- where i performed for the Romanian Ball for Martisor. It was lovely, i had a lovely time and really enjoyed myself!
I have attached the flyer
I am also performing for another Romanian Ball this Saturday the 8th in Los Angeles in Glendale as a guest artist.
I have arrived safely here in American and am currently studying at Hollywood Pop Academy- www.hollywoodpopacademy.com
I will keep in touch with you with any news!!!
Thank you so much for everything!!!
Best wishes and take care!!
Love Loredana and Tina
xoxo

„Suflet nou“
Un nume ?  O sintagma?  “Ehei, este  Revista “SUFLET NOU”, Revista satului banatean – COMLOSU MARE  judetul TIMIS.
Tipar executat la Tipografia EUROSTAMPA – Timisoara, B-dul Revolutiei din 1989, Nr.26.
Zilele astea a sosit de la Comlosul Mare o surpriza care intradevar ne-a invaluit cu niste emotii pe care nu le vom uita degraba!  A sosit un dar de cinci(5) reviste deosebit de aspectuoase ca prezentare, dar profunde universal in continutul tematic, deadreptul incantator, dovedind valoarea vorbei lui L.Blaga, “caci  la sat s-a nascut vesnicia”. Tocmai acest titlu “Suflet nou”,  ar fi sa fie o profetie a viitorului romanesc. In acelasi timp Prof. Traian Galetaru, - secretar de redactie -,  ne informeaza  de faptul ca in aceasta localitate banateana Comlosul Mare, s-a nascut si crescut poetul si prozatorul comlosan Iulian Grozescu (1839-1872), care publicase in revistele cele mai prestigioase ale vremii, alaturi de oamenii de seama ai vremii respective, inclusiv alaturi de Iosif  Vulcan, fondatorul “Familiei”. Publicase in reviste ca: Amvonul, o revista bisericeasca, (1881)-Oradea Mare, contribuind ca versuri, apoi la Aurora Romana, foaie beletristica, o revista cu character enciclopedic editata pentru romanii din Transilvania, editor Ioanichiu Miculescu, aici Iulian Grozescu publica proza nuvelistica, alaturi de Iosif Vulcan. >>>continuarea aici>>>

MIRAREA MEA DE MINE

Eu sunt mirarea mea de mine:
intreaba-ma si n-am sa stiu
nici cine sunt
nici unde plec
stiu doar ca vin din implinire

Mereu eu vin
de n-ai sa crezi
priveste-mi urmele:
topirii
incredintez mereu zapezi
Nu te speria daca-ncoltesc
presimt in mine atata iarba
ca n-am puterea s-o opresc

Eu sunt samanta
si cu pretul
mirarii mele-am sa platesc
explozia de coji-puzderii >>>Olga Alexandra Diaconu>>>

Motto: “Un popor care il are pe Eminescu, nu poate fi sarac!” (Grigore Vieru)

EMINESCU PRINTRE ARDELENI!
Calator, senin la suflet, pasea vessel peste lunci,
Iar zefirul pe-al lui aripi gramadea miresme dulci,
Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vietii,
Sfintind inima aleasa din chiar zorii tineretii.

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui priviere,
De la Nistru pan’la Tisa vedea Tara’n pangarire;
In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,
Caci l-al lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare.

Muza Crisurilor iarasi, cu-a ei valuri semne dete,
Sa observe Cernautii mandrele-ardelene fete,
Ce s-ar duce de mirese pan’la Siretului maluri,
Pe cand floarea moldovimi spre Ardeal cugeta-n-zaruri! >>>Ioan Miclău>>>

Cicoare se lăsă uşurel pe scaunul de la poartă şi căută încolo şi încolo, cu ochii lui ca albăstreaua. De la culoarea ochilor i s-a tras porecla de “Cicoare”.
Îl văzu pe Gaie rezemat de popu’ porţii şi trase nădejde că o să aibă tovarăş de palavre. Nădejdea deveni faptă numaidecât, căci Gaie veni şi se aşeză pe scaun zicând:
_ S-a dus nămetele, frate-meu! Miroase-a primăvară!
_ Da, bă, vine timpu’ de muncă. Ce faci anu’-ăsta, mai pui lubeniţă?
_ Dracu’ ştie?! Muncă multă, grele de cărat, putere nu prea!… Parcă-aş mai pune şi altceva…
_ Cam cât ai scos tu anu’ trecut pe lubeniţă? Măcar o mie de euro ai scos?
_ Am scos vreo treizeci-patruzeci de milioane.
_ Cam pe-aci… I-ai cheltuit pe toţi?
_ Mai am.
_ Nu vrei, mă, Gaie, să dăm şi noi o fugă peste hotare? Măcar până-n Spania. Să ne lămurim de ce fuge toată lumea-ntr-acolo. >>>Ioana Stuparu>>>

Liviu închise uşa camerei de hotel şi aşeză cu grijă sacoşele cu daruri pentru Crăiţa şi Mădălina.Era foarte mulţumit, găsise cadouri frumoase pentru cele două fete ale sale. Mai avea o problemă. Voia un cadou pentru Arm. Ştia însă că trebuie să fie ceva cu adevărat deosebit. Arm nu se lăsase niciodată cumpărată cu daruri, iar acum, cu adevărat, cadoul pentru ea trebuia să semnifice mult mai mult decât un simplu dar.
Era un bărbat înalt, şaten spre blond. Frumos, afectuos şi cumsecade, îl catalogaseră femeile care trecuseră prin viaţa lui. Foarte preocupat cu profesia lui de matematician, avusese totuşi parte şi de aventuri sentimentale, dar nici una dintre femeile care trecuseră prin viaţa lui nu reuşise să-l convingă pentru ceva mai serios decât o relaţie pasageră.Unde găsea frumuseţe, nu era moralitate, sau nu era spirit, sau nu era inteligenţă, sau nu era umor. Ajunsese şi el la un moment dat să creadă că idealul lui de femeie nu există, că cere prea mult, deşi era dispus să dea cu aceeaşi măsură. >>>Daniel Dragomirescu, Maria Ardeleanu>>>

Dragii mei enoriaşi!
După Revoluţie a intrat o molimă în lumea noastră românească greu de vindecat: jocurile de noroc. Am mai scris despre asta, dar degeaba. E ca atunci când prăşeşti pirul: nu apuci bine să termini locul şi când te uiţi la capătul celălalt, piru-i  verde şi frumos, parcă niciodată n-ar fi fost atins de sapă ori de necazuri. Am fost păcăliţi la Caritas, la FNI, la tot felul de excrocherii, dar nu ne-am învăţat minte. Mereu sunt cozi interminabile la jocurile de noroc. Lumea vrea să rişte, doar-doar o pica ceva! Nu s-au învăţat minte, că unii au pierdut tot ce strânseseră într-o viaţă, ori poate au mai dat şi ce agonisiseră două-trei generaţii de dinaintea lor. Este destul să se audă de un astfel de joc şi care mai de care se înghesuie şi  se vâră mai în faţă, nu cumva să-l treacă rândul. În ultimii ani se face mare vâlvă cu loteria naţională. Se vântură nişte sume astronomice ca posibile câştiguri şi mulţi, foarte mulţi sunt înnebuniţi. Un vechi proverb românesc le-ar spune mult şi i-ar învăţa ce şi cum, dar cine mai are vreme de proverbe astăzi?  >>>Al. Stănciulescu-Bârda>>>

Noua versiune a portalului
www.gabrian-imobiliare.ro
Oradea-05 februarie 2008 - Marti, 05 februarie 2008, s-a lansat noua versiune a portalului
www.gabrian-imobiliare.ro impreuna cu publicatia electronica “Gabrian Imofinancial”
Portalul www.gabrian-imobiliare.ro si Gabrian Imofinancial , isi propun sa devina liderul surselor de informare electronica despre piata imobiliara din zona de vest a României si nu numai,dar i-si completeaza paleta si cu informatii utile despre surse de finantari credite bancare si în întâmpinarea publicului cu o noua structura, mult mai dinamica si adaptata nevoilor curente de informare.
Portalul se doreste un instrument profesional extrem de util, atât pentru potentialii beneficiari, cât si pentru companiile de consultanta. Portalul ofera pe lânga un nou ghid imobiliar complex si actual si sectiuni distincte dedicate furnizorilor de servicii bancare, de consultanta si training.

(Dedicaţie din anii 1991)
Iata dar, venind din lume,
M-am oprit la Leheceni,
S-admir arta ce razbate
Din cele antice vremi !

El, olarul e artistul,
Geniu civilizator,
Caci de nu facea el oala,
Traia omul ramator*

Astfel saluta-i primirea,
Harnicului muncitor,
Care-mi darui din suflet,
Inflorat frumos ulcior! >>>Ioan Miclău>>>

Cu aceasta ocazie doresc sa multumesc Editurii “CUGET ROMANESC” - BARDA, Editorului Pr. Prof. Dr. Al. STANCIULESCU-BARDA, pentru editarea acestei carti noi, precum si Tipografiei “SITECH” - Craiova, pentru tiparirea acestei carti la cel mai inalt standard profesional.Cartea aduce cititorului lucrari de o deosebita actualitate, unele teme fiind inedite, altele adunate, precum constata scriitoarea Mariana Gurza, adunate precum o albina aduna polenul florilor dandu-ne mierea cea buna.
Cartea consista din 246 pagini, incluzand acele “Cuvinte de minte”, ce le-am creat si adunat
in cursul multor ani. Scrisori si povestiri, studii si analize, traditii si credinte, etc. Restituire integrala a nuvelei “Fiica zeitei Vesta”. Apoi, o analiza/eseu critic intitulat “Literatura despre literatura” Pentru respectul cel port cititorului meu,am sa reproduc un fragment fin acest eseu imediat !”
Cartea s-a distribuit si in Romania, si desigur urmeaza in Australia. Si inca o satisfactie sufleteasca ce-mi da o imensa incurajare, este confirmarea Bibliotecii Academiei Romane, de primirea acestei carti, ajunsa desigur tot prin grija eminentului carturar, Pr. prof. Dr. Al Stanciulescu-Barda. Asadar, Dumnezeu stie dinainte caile darurilor Sale. Doamne ajuta! >>>Ioan Miclău >>>

Santinela
Cica intr-o zi, Cuza-voda, imbracat in haine de targovat, ca sa nu-l cunoasca nimeni, mergea prin Bucuresti, pe unde-i cazarma care poarta astazi numele lui Cuza-voda. Vazand soldatul de santinela, sa-ndrepta catra el:  - Bine, soldat, de ce nu prezinti arma? intreba Cuza.
Ostasul, masurandu-l din cap pana-n picioare si necunoscandu-l, raspunde scurt sa-si caute de drum.
- Sa-mi caut de drum ? Lasa ca te-oi invata eu cum trebuie sa te porti cu cela care-ti da paine!
- E, hei? Tu esti pitarul care ne dai painea cruda si mititica si inca mai cei sa-ti prezint si arma?
Sterge-o de-aici ca te fac una cu pamantul!
Cuza-voda tacu si porni.
Cum a ajuns la palat lua masuri aspre ca sa se deie soldatilor pane coapta si grea de-o oca.
Sfanta a fost  zisa lui Voda! De atunci, ferit-a Dumnezeu sa mai fie panea cruda ori lipsa la cantar.  >>>continuarea aici>>>

- Eu am un mare cult pentru Cuza-Voda – mi-a spus pictorul Honoriu Cretulescu, la un pahar cu vin rosu, intr-una din serile noastre de taina – pentru toate reformele lui si bunavointa aratata unui inaintas de-al meu, care nu era totusi moldovean ca marele domnitor si ca mine!
- Si eu am acelasi mare cult atat pentru el si reformele lui, cat si pentru grija aratata invatamantului public – dar admiratia  asta n-o am numai ca dascal ci si ca fost elev, zambii eu.
- Ei cum asa, ma faci curios! Zambi interesat Cretulescu, care in tinerete fusese invatator, iar mai tarziu, la maturitate, professor universitar la Scoala de belle arte* din Iasi.
- Foarte bine! Putini stiu ca marele nostru domnitor Alexandru Ioan I – Cuza a fost si un mare proteguitor al scoalelor.
Sa-ti dau un singur exemplu, care cuprinde, de fapt, trei. Chiar in primul sau an de domnie, 1859, a dat un decret, in care hotara ca vechea si vestita scoala de la “Sfantul Sava”, unde predase Gheorghe Lazar si se luminasera atatia >>>Grigore Băjenaru>>>