Foaie periodică, gratuită  a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi

De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri din ţară şi din străinătate se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Este o tradiţie veche, românească şi creştinească. Numeroşi creştini străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul. Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti şi lista ar putea continua. Este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă   sau de învăţătura creştinească de unde găsim noi, românii, atâta evlavie şi putem să acordăm atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Din păcate, am întâlnit chiar români botezaţi în legea creştinească, ortodoxă, care s-au pronunţat că aceste pelerinaje şi însăşi venerarea(cinstirea) Sfintelor Moaşte nu ar fi altceva decât prostie şi lipsă de cultură. Respectivii  ştiu că nu erau proşti, ba chiar oameni foarte deştepţi, dar că nu aveau cultură teologică sunt sigur. O dovedeau cu prisosinţă. Am întâlnit chiar românaşi de-ai noştri – tot botezaţi! – care, vezi Doamne, ca mari cunoscători , au reproşat că noi, preoţii, ţinem, nici mai mult nici mai puţin, decât oase de morţi pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Exemple din acestea am putea să mai aducem, dar nu ne sunt ziditoare. Vom aminti câteva repere ale credinţei noastre, pentru a nu mai cădea atât de uşor victime unor contestatari de genul celor menţionaţi mai sus.

Sfintele Moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Aceştia au suferit moarte pentru că L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi nu au renunţat la credinţa lor. Pentru credinţa şi viaţa lor, pentru mărturisirea lui Hristos, sfinţii nu au primit salariu sau beneficii de la stat sau de la oameni, nu s-au bucurat de privilegii, ci dimpotrivă. Ei au fost dedicaţi trup şi suflet unor idealuri  la care n-au renunţat în ciuda tuturor greutăţilor şi suferinţelor. În paginile cărţilor dedicate vieţilor de sfinţi aflăm că au fost bătuţi, întemniţaţi, iar alţii au suferit moarte de martir de o barbarie greu de înţeles pentru omul zilelor noastre. Au fost îngheţaţi, bătuţi în cuie, arşi cu fier înroşit şi cu făclii, li s-a sfâşiat trupul cu ghiare de fier,  au fost sfâşiaţi de fiare în circuri, li s-au tăiat capetele, fecioarelor li s-au tăiat sânii, au fost răstigniţi, zdrobiţi cu roata, îngropaţi de vii, ucişi cu pietre, ori jupuiţi de vii. Trupurile celor ucişi au fost lăsate neîngropate, spre a fi mâncate de câini şi de păsările de pradă. Te înfiori citind asemenea pagini şi te ruşinezi în acelaşi timp, văzând credinţa lor şi ştiindu-ţi credinţa ta; văzând izbânzile lor asupra păcatului şi ştiind uşurinţa cu care tu săvârşeşti păcatul. Asemenea oameni sunt sfinţii, care au devenit, prin jertfa vieţii lor, prieteni ai lui Hristos. În lumea de dincolo sunt apropiaţi ai Lui, se roagă pentru noi oamenii şi rugăciunile lor sunt ascultate. Rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi, pentru a fi Sfinte Moaşte, trebuie să îndeplinească trei condiţii: să nu fie putrezite,  să  aibă miros frumos, nu ca osemintele obişnuite şi să facă minuni(vindecări, învieri din morţi etc.) prin atingerea de ele. Fie că este cunoscut, fie că nu este cunoscut sfântul ale cărui oseminte se descoperă, dacă acestea îndeplinesc cele trei condiţii enumerate mai sus, sunt socotite de Biserică Sfinte Moaşte şi sunt păstrate cu deosebită grijă. Părticele din ele se împart la biserici şi se păstrează în Sfântul Antimis, pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Fără Sfântul Antimis, respectiv fără Sfintele Moaşte, un preot nu poate săvârşi Sfânta Liturghie.

Creştinii noştri cunosc importanţa Sfintelor Moaşte şi de aceea le aduc atâta cinstire, fiindcă astfel înţeleg că şi pe această cale Îi aduc de fapt cinstire lui Dumnezeu.

*

Grea e singurătatea! Cât de grea ar fi viaţa, dacă nu eşti singur, răzbaţi mai uşor. E grea singurătatea şi la durere şi la bucurie. Dumnezeu Însuşi a spus că ,,nu e bine să fie omul singur pe pământ!”  Numai când cunoşti mai de aproape drama atâtor bătrâni singuri şi bolnavi, cărora nu are cine să le aducă un pahar cu apă, cine să-i întoarcă de pe o parte pe alta, care nu au cu cine să schimbe o vorbă, înţelegi ce greu e să fii singur. În tinereţe te descurci mai uşor, dar la bătrâneţe e cumplit să fii singur.

Am avut prilejul, în urmă cu patruzeci de ani, să simt pe propria mea piele ce înseamnă singurătatea la vreme de bucurie. Şi la durere e greu să fii singur, dar şi la bucurie e cumplit!

În toamna lui 1967 am dat examen de admitere la seminarul din Craiova. Îmi doream mult să reuşesc. Aglomeraţia era mare. Paisprezece candidaţi erau pe un loc. Eu m-am dus singur. Majoritatea celorlalţi candidaţi veniseră însoţiţi de părinţi, fraţi, alte rude, ori de preoţii din satele lor. Când am plecat, m-a dus un unchi la gară şi atunci am urcat pentru prima dată într-un tren. Mi-a arătat  unchiu-meu  cum trebuie să-mi caut locul, cum se deschid uşile, cum se trece dintr-un vagon în altul. Timp de o săptămână cât au durat examenele am trăit emoţii greu de descris în cuvinte. M-am prezentat bine la examene, dar niciodată nu ştiam cum s-au prezentat ceilalţi. La sfârşitul săptămânii, vineri pe la chindie s-au anunţat rezultatele. Era curtea seminarului plină de lume. În balconul de la etajul întâi l al seminarului de atunci a apărut preşedintele comisiei, consilierul cultural Gheorghe Nicolaescu, însoţit de directorul seminarului şi câţiva profesori. Consilierul a  rostit câteva cuvinte, după care îmi amintesc că a spus: ,,Circulă printre dumneavoastră zvonul că s-au făcut tot felul de aranjamente pentru ocuparea acestor locuri şi că s-a plătit mită de către cei reuşiţi. Afirm cu mâna pe inimă că nu-i adevărat. Şi, ca să fiu mai convingător, pot să vă spun că un copil venit dintr-un sat din Mehedinţi, singur, neînsoţit de nimeni, a reuşit pe locul întâi. E vorba de …” Când mi-am auzit numele, am simţit mai întâi un fior din creştet până-n tălpi, apoi mi-a venit o stare de leşin. Mă uitam la cei din jur, dar nimeni nu mă sprijinea, nimeni nu se sinchisea de mine. Fiecare şedea cu ochii aţintiţi pe comisia de la balcon, sperând că, poate-poate, va auzi şi  numele unuia sau altuia dintre ceilalţi candidaţi. Atunci am simţit pentru prima dată ce înseamnă singurătatea. Să nu ai cu cine împărtăşi o bucurie! Am plecat de acolo val-vârtej, pe jos, până la gară. Trenul trecea abia pe la ora  zece seara. N-am mai avut răbdare. Am pornit-o spre bariera Severinului.  Parcă zburam. Am ajuns la barieră şi am luat-o pe şosea, spre Severin. Aveam impresia că voi ajunge înaintea trenului. De fiecare dată când se apropia câte o maşină din spatele meu, mă răsuceam şi-i făceam disperat cu mâna. Nu a oprit nimeni să mă ia. Am ajuns până la Işalniţa pe jos, cale de aproape zece kilometri. Acolo n-am mai putut şi am intrat în gară. Trebuia să aştept tot trenul  la care renunţasem în Craiova. Am auzit, în schimb, că pleacă un marfar spre Filiaşi. M-am strecurat să nu fiu văzut de ceferişti şi m-am urcat între două vagoane, pe tampoane. Şi astăzi mă înfior când îmi aduc aminte. A pornit trenul. Îmi era frig. Aveam doar pantaloni scurţi şi cămaşă cu mâneca scurtă. A oprit de două sau de trei ori trenul în câmp sau în staţii. Eu coboram repede ca nu cumva să mă găsească ceferiştii. Când trenul se punea în mişcare, urcam repede pe scări la tampoanele mele. Numai Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a dat putere să  nu cad sub roţile trenului! În Filiaşi am coborât, fiindcă trenul am aflat că mergea la Târgu Jiu. Am aşteptat acolo trenul din Craiova. Am ajuns  în Severin noaptea şi am luat-o pe jos spre casă. În răsăritul soarelui intram pe poartă şi aduceam vestea cea mare părinţilor. Abia atunci simţeam cu adevărat bucuria, fiindcă aveam cu cine s-o împărtăşesc!   

*

Pe 4 octombrie am susţinut examenul de doctorat în teologie, secţia de Drept canonic, la Facultatea de Teologie a Universităţii Ovidius din Constanţa.  Coordonator mi-a fost  Profesorul Universitar Dr. Nicolae Dură, prodecanul Facultăţii de Drept de la acea universitate, cel mai  competent canonist al Bisericii Ortodoxe Române la ora actuală. Din comisie a  făcut parte decanul Facultăţii de Teologie din Constanţa, decanul Facultăţii de Teologie din Arad, doi profesori universitari din Bucureşti şi profesorul coordonator. Examenul a durat de la ora 10 la ora 13.30.  S-a ţinut în sala senatului universităţii. Sala a fost plină de studenţi, profesori şi lume venită din oraş. Universitatea se îngrijeşte întotdeauna să-şi anunţe examenele de doctorat în presă, pe internet, cât şi prin afişe puse la locuri vizibile. Preotul Dvs. se prezenta cu teza Stat şi Biserică în Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite. Lucrarea avea 556 pagini. Lista de lucrări publicate de preotul Dvs. până la acea dată însuma aproape 1100 titluri, dintre care peste 30 de cărţi personale şi alte câteva zeci de antologii, ediţii îngrijite etc. Întreg examenul a fost filmat. Deţin o copie a acelui film. La sfârşitul examenului, comisia a dat verdictul: admis , cu calificativul ,,magna cum laude”. Era  cel mai înalt calificativ pe care-l putea da.  Mi se oferea o bucurie mare, profundă, care încununa atâţia ani de trudă. Când am ieşit din sala de examen, iradiind de fericire, l-am întâlnit pe asistentul meu de la facultatea din Craiova. Venise aşa, ca din întâmplare acolo şi voia să-mi spună că am fost dat afară de la facultatea din Craiova, iar catedra i-a fost dată lui.

Măcar o oră să mă fi lăsat să mă bucur şi eu de acel succes! Asistentul meu nu avea doctoratul, nu avea lucrări publicate, dar era mai înalt şi mai frumos decât mine şi fusese predestinat încă din pântecele maicii sale să fie profesor universitar!

Când am plecat din  Constanţa, am fost convins că masteratul în drept, pe care l-am absolvit în iulie, facultatea de drept pe care o urmez şi doctoratul în teologie, pe care tocmai îl luasem au fost de fapt  cele mai mari rătăciri din viaţa mea! Am muncit ca un nebun şi am cheltuit ca un bezmetec să obţin acele titluri, ca să pot să fiu om potrivit la loc potrivit şi să-L pot propovedui pe Hristos cu adevărat la acel nivel, dar iată că alta e realitatea. Noroc că am şi alte specializări: văcar, căprar, porcar, lăptar, brânzar etc. Ce înseamnă, dom’le să ai mai multe meserii! Dacă ar fi fost în epoca stalinistă, nu ar fi fost de mirare, dar acum, la începutul mileniului trei, când intrăm în Europa iar Biserica se confruntă cu atâtea  probleme şi are atâta nevoie de oameni competenţi care să se lupte pentru prestigiul şi supravieţuirea ei, să-ţi trimiţi un  om cu nişte realizări pe care nu le întâlneşti pe toate drumurile la coada  vacii, e incredibil!  Doi ani cât am slujit acolo nu am lipsit în nici o zi, nu am întârziat de la nici o oră. Am realizat şi am publicat curs de Drept canonic de peste 500 de pagini. Alţii  funcţionează zeci de ani şi nu-şi fac un curs, ca să aibă copiii de pe ce învăţa. Şi, totuşi, fără nici o explicaţie, am fost dat afară. Mă simt ca un om jefuit! Sunt ca o fântână la margine de drum, astupată de micimile omeneşti. N-am avut rude la Ierusalim, nici rugători la Athos, nici argaţi în parlament. N-am semnat pactul cu dracu, c-atunci poate primeam şi tichie de mărgăritar! Am avut doar ce mi-a dat Dumnezeu şi un condei cu care l-am slujit pe Hristos. Halal de o instituţie, care-şi valorifică astfel potenţialul uman!   Oricum, măsura nu vine de la Dumnezeu! Un general nu-şi trimite un soldat de pe linia întâia, apt de luptă, în spatele frontului să rânească la vaci! Măsura vine din partea cealaltă, ştiţi dvs. de unde! Aia e!  

Anunțuri

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: