ŞTEFAN DUMITRESCU 

APELUL DRAMATIC AL BIROULUI  DE  VIITOROLOGIE  DE  LA  BUCUREŞTI  CĂTRE  POPORUL  ROMÂN !

MAI 1998

DOCTRINA ŞI PROIECTUL DECEBAL  DE SALVARE  ŞI RENAŞTERE A POPORULUI ROMÂN

PRIN CULTIVAREA ŞI IMPUNEREA VALORILOR NEAMULUI ROMÂNESC!

PRIN SUSŢINEREA, ÎNTRAJUTORAREA ROMÂNILOR, SPRIJINIREA VALORILOR ROMÂNEŞTI, PRIN  CREDINŢĂ,  PRIN MUNCĂ ŞI PRIN CREŞTEREA NIVELULUI  MORAL  ŞI EDUCAŢIONAL AL POPORULUI ROMÂN !

EDITURA ANAMAROL. BUCUREŞTI 2007

Această Carte de educaţie a poporului român  şi această Lege  sacră a Neamului românesc, fac parte dintr-un Proiect mai vast care vizează pregătirea poporului român pentru rezistenţa, salvarea şi evoluţia lui în Mileniul III

PEDAGOGIA ŞI EDUCAŢIA POPORULUI ROMÂN

          CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE !
           FIE CA DOMNUL SĂ  FI INSPIRAT ACEST  APEL !

BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREŞTI

EXPLICAŢIE

PENTRU CĂ  POPORUL ROMÂN SI ROMÂNIA SUNT AMENINŢATE CU DISPARITIA

    DRAGI ROMANI !   Aşa după cum vedem, şi după cum ştim cu toţii, după căderea Regimului comunist, în decembrie 1989, atât poporul roman, economia românească, şcoala, cultura, România, în general, s-au prăbuşit într-un mod greu de imaginat. Cu poporul şi naţiunea română s-a întâmplat un lucru îngrozitor, de proporţii imense. Este cea mai mare distrugere, prăbuşire a acestui neam din istoria noastră după marea prăbuşire a poporului dac în urma războiului daco-roman din anii 105-106 e.n. când Decebal a fost învins şi s-a sinucis, statul dac a încetat să mai existe, sute de mii de  bărbaţi daci au fost ucişi şi luaţi prizonieri, iar bogăţiile Daciei au fost jefuite într-un mod inimaginabil.

   Au trecut 17 ani de când Nicolae Ceauşescu a fost trădat, alungat de la putere, şi asasinat într-un mod oribil şi ruşinos, care ne va marca mult timp. Ei bine, în aceşti 17 ani populaţia României a scăzut de la 22.623.000, câţi eram în decembrie 1989, la aproape 19 milioane, datorită creşterii demografice negative, nemaiîntâlnite până acum în istorie noastră ca popor !  Aceşti oameni, în jur de 3 milioane de români, morţi în această perioadă  (când în mod normal în aceşti ani populaţia României ar fi trebuit să crească, acesta ar fi fost lucrul cel mai normal, cu 3 sau 4 milioane de români, aşa cum s-a întâmplat pe intervalul 1965-1989, şi am fi astăzi 26-27 milioane de români) au fost de fapt asasinaţi de cei care s-au aflat la conducerea Ţării.. Nu s-a mai pomenit niciodată în  istoria noastră, din neolitic până azi,  ca populaţia României să descrească, şi asta pe o perioadă atât de lungă, două decenii aproape. Deci să scadă, şi cu cât să scadă ?, cu peste trei milioane de oameni. Trei milioane de  români morţi, echivalând cu un popor, sunt popoare care nici nu au o populaţie de trei milioane de suflete ! Or populaţia Românie a înregistrat această prăbuşire demografică datorită distrugerii economiei româneşti, condiţiilor de trai, absolut criminale, crizei sociale şi morale, psihologice în care a fost împinsă, introdusă  societatea românească de cei care s-au aflat la conducerea  României, de contextul social-istoric care s-a creat, de mizeria şi disperarea în care s-au trezit românii. Pentru că în timpul acesta Economia românească a fost distrusă într-un hal fără de hal, fabricile, întreprinderile, uzinele, combinatele agro-zootehnice, flota, sistemul naţional de irigaţii, cel mai mare din Europa, valori artistice şi de patrimoniu, toate au fost distruse, rase de pe faţa pământului, ca şi cum asupra României ar fi fost aruncată o bombă cu neutroni.

           La aceşti peste trei milioane de români morţi în aceşti 17 ani, să mai adăugam faptul că între 3 şi 4 milioane de români, datorită sărăcie, faptului că în ţara nu au locuri de muncă, sunt muritori de foame, şi ei şi familiile lor, şi-au luat lumea în cap, şi au plecat să muncească la greci, la turci, în Italia, în Spania, în Irlanda, Canada, Germania. Acesta este cel mai mare exod de populaţie din istoria multimileneară a poporului român, din neolitic până azi.

    Şi acesta este totodată cel mai mare genocid din istoria noastră, urmat de alungarea din ţară a peste 3 milioane de romani, pentru că oamenii aceştia au fost obligaţi, din cauza sărăciei şi a mizeriei, a lipsei de speranţă, să-şi părăsească ţara !

Dacă acest lucru i s-ar fi întâmplat poporului evreu, evreii ar fi strigat si ar fi denunţat acest genocid, ca din gură de şarpe, că ar fi ştiut tot mapamondul, mii de ani de aici înainte.

     Pe oamenii politici români nici măcar nu i-a interesat acest lucrul, nici măcar nu s-au gândit la acest lucru, deşi ei sunt cei care au produs acest FENOMEN IMENS DE DISTRUGERE A ROMÂNIEI şi a poporului roman, ei fiind obsedaţi numai şi numai de interesele lor egoiste de căpuşi blestemate ! Să se îmbogăţească, vai, cât mai mult, să adune averi de milioane, de miliarde, să rămână cât mai mult la putere, pentru a stoarce cât mai mult ! Iată singurul scop al viţii lor, singura lor obsesie, raţiune de a fi, de minţi bolnave !

  Şi ce este şi mai rău, dacă pe aceşti netrebnici, dacă pe aceste bestii, numite oameni politici, nu i-a interesat absolut deloc soarta poporului român, ei bine, şi acest lucru este de o mie de ori mai grav, nici clasa intelectuală nu a fost îndurerată, nu s-a gândit la acest lucru, nici măcar nu s-a sinchisit, nu a fost interesată absolut deloc de ce se întâmplă cu noi, cu românii.

     Şi ce este şi mai cumplit este faptul că această mare tragedie, această mare hemoragie, distrugere a poporului român, nu l-a interesat, şi nu a reacţionat în nici un fel, nici chiar pe poporul român. Ai cărui bărbaţi au preferat mai bine să plece în Spania, în Italia, la mama dracului, unde se câştigă mai mult, să fure, să doarmă pe sub poduri, să fie sclavii altora decât să se întrebe : măi, dar ce se întâmplă cu noi, cu românii ? Pentru că ce se întâmplă cu noi este grav, nu este normal să se întâmple aşa ceva !

    În mai 2001,  deci la 10 ani de la căderea Regimului comunist din România, un Institut de Cercetări Economice al Uniunii Europene, (deci al Uniunii Europene, nu al nostru) estima că în cei 10 ani care au trecut  de la căderea lui Ceauşescu Economia românească a suferit distrugeri, pierderi care depăşesc 500 de miliarde de dolari. În momentul acela cifra ni s-a părut imensă (gândindu-ne la faptul că Nicolae Ceauşescu s-a împrumutat doar 16 miliarde de dolari  în cei 25 de ani cât a stat al Putere, cu care a construit o Economie gigantică, economie care a dat de lucru întregului popor, care a asigurat un standard mediu  de viaţă românilor până în 1980, când am început să ne plătim datoriile, care a putut să întreţină un spor demografic susţinut, care făcea ca la 3 ani populaţia României să crească cu peste 1 milion de locuitori. Ei bine, în numai 10 ani, deci pană în 2000, Economia României fusese jefuită, distrusă, vândută, prost gestionată de cei care s-au aflat la putere, astfel că a suferit imense distrugeri şi pierderi, într-un timp relativ scurt, fapt care, iarăşi nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria acestui neam. La aceasta  mai adăugăm faptul că la moartea lui, Ceauşescu   ne-a lăsat fără nici o datorie, ba mai trebuia să primim de la alţii circa 3 miliarde de dolari, bani împrumutaţi de noi, ca acum, în 2007, România să aibă o datorie de 37 de miliarde de euro.

           Din anul 2001 până azi, în anul 2007, Economia românească a suferit în continuare pierderi mari, a fost jefuită, deci, în continuare. Astfel că pierderile suferite de economia românească după 1990  depăşesc 600-800 de miliarde de dolari. La aceasta adăugăm faptul că obiectivele industriale care au mai rămas în picioare, Combinatul siderurgic de la Galaţi, etc sunt acum ale străinilor, ale indienilor, ale italienilor, ale Multinaţionalelor, în nici un caz nu sunt ale noastre.

Cine  a urmărit scena politică după  anul 2000 a rămas îngrozit de circul murdar, oribil, inconştient pe care-l fac aşa zişii politicieni, aceşti criminali nenorociţi, interesaţi numai şi numai de buzunarele lor, şi absolut deloc de soarta ţării şi a românilor. Ei bine, distrugerea României şi a poporului roman continuă la fel de susţinut ca şi până acum, iar acest fapt apropie şi mai mult momentul dispariţiei poporului român şi colapsul total al României.

       Două Institute de sociologie de Bucureşti, fac, urmăresc încă din anii 1992, prognoza populaţiei României. Rezultatul acestor studii de prognoză arată limpede că după anii 2015-2020 populaţia  ţigănească va depăşi în România cu mult populaţia românească, acest eveniment consfinţind dispariţia poporului român şi a României de pe scena Istoriei.

     Lucrul acesta se vede şi cu ochiul liber, realitatea aceasta a sărăcie o simţim cu toţii pe pielea noastră, înrăutăţirea situaţiei economiei româneşti, însoţită de exodul extraordinar al românilor, sunt vizibile cu ochiul liber.

     Cu alte cuvinte situaţia României este, acum la început  de secol XXI şi la început de mileniu III, este mai mult decât dezastruoasă.

În loc ca politicienii să se preocupe de lucrul acesta, uitându-ne pe scena politică (suntem acum în martie-aprilie 2007) a ţării, ce vedem ?: cel mai oribil circ care poate fi dat, văzut. Scriitorii, Oamenii de ştiinţă, cine a putut, au plecat demult din ţară, cercetarea a fost pur  şi simplu distrusă în aceşti ani, asistentele sanitare şi medicii pleacă valuri, valuri, din ţară, profesorii pleacă din învăţământ la cules de căpşuni şi să mulgă vacile în occident, în timp ce la conducerea Ministerului educaţiei  au fost puşi nişte cretini, nişte nenorociţi, am început demult să nu mai avem forţă de muncă în ţară, să angajăm chinezi, etc., Intelectualii în general, marginalizaţi, deveniţi un fel de paria, nu zic nici ei nimic, nu le pasă, pleacă din ţară, văzând că aici  nu există nici cea mai mică şansă de a face ceva pentru ţara ta !

    Escrocul de Tăriceanu anunţă progresele fără seamăn făcute de Economia românească în aceşti ani, politicienii vor să-l dea jos pe Băsescu, acesta vrea alegeri anticipate, toţi se ceartă şi se mănâncă într-un circ infernal, într-un bâlci oribil. Unul nu se gândeşte la ţară, blestemaţi să fie în vecii vecilor de năpârci !

        De ce s-a întâmplat această mare tragedie în istoria poporului român, cea mai mare din neolitic până azi. ? Să ne gândim că această  prăbuşire îngrozitoare a României de după comunism a fost precedată de cei 50 de ani de comunism, una dintre cele mai dureroase şi alienante perioade din istoria noastră. Şi că  perioada postcomunită trebuie văzut într-o unitate organică, vai, cu perioada comunistă.

     Încă din anii 1992, Biroul de Viitorologie de la Bucureşti, a atras atenţia Preşedinţilor României, Ion Iliescu, Emil Constantinecu, Traian Băsescu, Primilor miniştri, Parlamentului, Serviciilor secrete, Armatei că România, întregul Organism românesc, a devenit Obiectul şi Victima unui Război mascat (o sinteză perversă de războaie economice, psihologice, informaţionale, culturale, sistemice, axiologice) din partea Occidentului, acest Război mascat fiind  de o subtilitate, perversitate, şi eficienţă extraordinare, că România nu posedă mijloace, metode, instrumente de a detecta  şi de a dezamorsa acest Tip de război, care nu peste mult timp va distruge România.

             Ce au făcut Preşedinţii României ?  este adevărat că mai mulţi consilieri ai Preşedinţiei ne-au răspuns Scrisorilor noastre de consiliere, Apelurilor noastre, ne-au mulţumit chiar, în mai multe înduri. Dar ei, Preşedinţii României nu au întreprins absolut nimic ca să salveze Economia, Ţara, cultura, şcoala, populaţia. Nu ! Nici nu le-a păsat, i-a durut in fund ! Nu le-a păsat absolut deloc nici că pensionarii mor de foame şi se sting în mizerie, nici că numărul copiilor abandonaţi este îngrijorător.

       Nici pe Primii miniştri ai României, sau Parlamentul, pe parlamentari, nu i-a interesat ce se întâmplă cu românii, de ce sărăcia creşte, de ce românii îşi iau lumea în cap şi pleacă din ţară, de ce rata mortalităţii şi a sinuciderilor este cea mai mare din Europa, aici, la noi ! De ce criza morală şi educaţională au devenit profunde şi devastatoare.

     Trebuie să spunem însă că dacă Forţe externe, oculte, din afara Ţării  (Occidentul fiind foarte vinovat pentru lucrul acesta) au conceput acest Proiect foarte subtil şi pervers, al Războiului mascat, care va distruge  economia şi naţiunea românească (ei fiind adevăraţii profitori ai acestei mari distrugeri), în acelaşi timp, noi, românii, suntem cu mult mai vinovaţi decât aceste Forţe externe criminale, pentru că le-am făcut jocul. Noi, romînii, suntem primii şi cei mai mari vinovaţi de distrugerea Economiei româneşti, a poporului român, a naţiunii române. Desigur că primii vinovaţi sunt Preşedinţii României, aceşti criminali abjecţi, Guvernele nenorocite şi criminale,  cei care au fost în Parlament, mafia românească, de o virulenţă şi inconştienţă extraordinare, Instituţiile naţionale, armate, serviciile secrete, şcoala, etc.

        Noi, românii, de fapt cei care s-au aflat la putere, sau în funcţii de conducere, în administraţia ţării, în aceşti ani, suntem vinovaţi de distrugerea  noastră, pentru că fiecare, în orice funcţie s-a aflat, în guvern, în parlament, într-o amărâtă de primărie, ne-am gândit în primul rând cum să ne umplem buzunarele, cum să jefuim, să furăm, să minţim, să înşelăm mai mult şi bine, pentru a ne îmbogăţi, ţara şi poporul romîn nemaiexistând pentru noi !

       Lucrul acesta, am afirmat noi în mai multe studii ale Biroului de Viitorologie de la Bucureşti, adică faptul că noi, românii, ne-am distrus, ne-am jefuit economia, ne-am autodistrus pur şi simplu, (şi acest lucru îl vom continua până la autodistrugerea şi distrugerea finală), pentru că suntem un POPOR SUICIDAL, UN POPOR SINICIGAŞ, mai pe româneşte, ar trebui să ne îngrijoreze profund. Ar trebui să nu dormim noaptea de grijă şi de spaimă, să plângem de ruşine şi de durere. Ori, noi ce facem ? Nici măcar nu ne pasă. Nici măcar nu conştientizăm acest lucru, care nu este un lucru oarecare, ci cea mai mare tragedie, cel mai mare dezastru din istoria noastră ! Or acest dezastru de proporţii istorice ne-a dus în anticamera morţii, suntem în preziua dispariţiei noastre ca popor şi naţiune !

     Toată istoria noi, romînii, ne-am făcut singuri rău, mai mult decât ne-au făcut duşmanii noştri. Ne-am făcut rău, în primul rând  ucigându-ne conducătorii buni pe care ni i-a dat Dumnezeu. L-am asasinat pe Burebista, pe Decebal, trădându-l (în cazul în care Regele Decebal nu ar fi fost trădat, el şi oştenii lui, dacii care-i rămăseseră credincioşi, s-ar fi retras în Carpaţii Orientali, şi ducând un război de uzură, în care era mare meşter, l-ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Traian peste Dunăre. L-am trădat pe Mihai Viteazul, pe Câmpia Turzii, l-am asasinat pe Radu de la Afumaţi, l-am trădat pe Constantin Brâncoveanu, decapitat apoi de turci, pe Tudor Vladimirescu, pe Cuza, pe Mareşalul Ion Antonescu, pe Nicolae Ceauşescu, dar pe cine nu am trădat şi nu am asasinat ! Ne-am trădat şi ne-am asasinat valorile în toate domeniile, dar absolut în toate domeniile. După căderea lui Ceauşescu am distrus învăţământul, cultura, am distrus cercetarea, şi i-am izgonit pe cercetători din ţară, pentru că noi suntem bolnavi de patologia psihică a poporului român numită de noi AXIOFAGIE. NE MANCĂM VALORILE. Asta înseamnă suicid naţional, şi noi avem suicidul ca popor în codul nostru genic, în subconştientul colectiv al poporului romîn ! Un popor care are în profunzimea sa psihologică, etnologică, genetică această patologie este un popor grav bolnav, un popor suicidal.

        Un popor care lăsat liber, fără Conducători patrioţi care să-l îndrume, să-l disciplineze, să-l educe şi să-l conducă pe calea cea bună (aşa cum este această perioadă istorică nenorocită, postcomunistă, chipurile  de democraţie. Este Limpede că Agresorii din afară, care ni s-au prezentat ca prieteni, şi care l-au dat jos pe Ceauşescu, manipulându-ne şi prostindu-ne cu Lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, care chipurile ar fi revoluţie, când şi oligofrenii îşi dau seama că aceea n-a fost decât o păcăleală oribilă, o manipulare criminală,  au urmărit în primul rând să ne distrugă economia pentru a o transforma în piaţă de desfacere, nu să ne salveze de comunism, să ne aducă libertatea şi democraţia) introdus într-o stare de democraţie, adică autodistruictivă, macro-situaţia social-istorică în care ne găsim acum, este un popor care într-un timp nu prea îndepărtat se va distruge singur. Acesta a fost Războiul mascat pe care l-au declanşat asupra noastră, Forţele perfide occidentale, Multinaţionalele, spunându-ne că ei ne ajută să scăpăm de Comunism. Păcălindu-ne de fapt, manipulându-ne.  Tot ei fiind de fapt şi criminalii care au gândit Comunismul, l-au proiectat, ne gândim la Experimentul comunist mondial, aşa cum s-a derulat el în istorie, care a nenorocit pur şi simplu Civilizaţia umană pe o mare durată istorică, producând un imens rău. Tot ei  l-au aplicat în practică, aşa după cum ştim, şi tot ei l-au distrus ca să-l înlocuiască, vai, cu acest  Experiment neocomunist, la fel de periculos şi de distructiv ca şi Experimentul comunist.

Acest război mascat, care a început o dată cu Lovitura de stat împotriva lui Ceauşescu, la 22 decembrie 1989, a urmărit deci, în perspectivă, să ne distrugă, folosindu-se de  noi, căci ne-a transformat pe noi în mijloace ale autodistrugerii noastre,  iar noi le-am făcut jocul Agresorilor noştri şi ne-am autodistrus, aşa cum spuneam, datorită în primul rând patologiilor psihologiei poporului roman, de care suntem gravi bolnavi, şi care ne-au făcut rău pe tot parcursul istoriei noastre, urmând ca acum să ne distrugă definitiv.

  Care sunt aceste patologii ale psihologiei poporului romîn  ? De una am vorbit mai sus, este vorba despre Axiofagie.  Nici nu putem noi, românii, să ne imaginăm  ce rău imens ne-a făcut aceasta boală psihică. O a doua patologie este cea pe care am numit-o Egoplasmul, patologie care s-a manifestat din plin la politicienii noştri, se manifestă de fapt la toţi cei care deţin o funcţie. Cum ajunge unul la putere, el şi numai el să se îmbogăţească, să-şi umple buzunarele, să fie celebru, să deţină putere. Această patologie este patologie lui eu şi numai eu, interesul meu  şi numai interesul meu, eu şi numai eu exist şi sunt important, ceilalţi ducă-se dracului, ţara nici nu există pentru mine.

     Această patologie, Egoplasmul, ca şi Axiofagia, care au afectat grav fondul psihic şi genetic al românilor, comunică între ele, şi conlucrează, fiind foarte eficiente, foarte distrugătoare. O a treia patologie a psihologiei poporului roman este cea pe care noi am denumit-o INTELIGENŢA NEGATIVĂ,  şi pe care am tratat-o în lucrarea intitulată INTELIGENŢA POZITIVĂ ŞI INTELIGENŢA NEGATIVĂ. (dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă) Uitaţi-vă şi dumneavoastră cum pe politicienii noştri, pe cei care ne conduc, îi duce mintea numai şi numai la rău ! Ca să fure, să jefuiască, să mintă., să înşele pentru a se îmbogăţi ei, pentru a accede şi a se menţine la putere, îi duce mintea extraordinar. Inteligenţa răului, care produce rău, aceasta este Inteligenţa negativă, descoperită de noi, o mare descoperire în Istoria Psihologiei.

Iar cea de-a patra patologie care ne-a făcut foarte mult rău în istorie este ATOMITA, (este efectul Egoplasmului) patologia care ne face să ne atomizăm, să ne certăm şi să ne dezbinăm tot timpul între noi, şi să nu fim uniţi ! Ei bine, toate aceste patologii sunt înrudite între ele şi conlucrează, comunică între ele foarte strâns şi subtil, se află cu alte cuvinte într-o relaţie de intro-deschidere, fiind foarte eficiente, distructive.

           În lucrarea noastră PSIHOLOGIA SI PEDAGOGIA POPORULUI ROMAN, studiem în profunzime şi în detaliul, sistematic aceste patologii, găsind totodată şi antidotul lor, modalităţile prin care ele, în procesul de educaţie, (Pedagogia) pot fi transformate din Factori negativi în Factori educaţionali pozitivi !

   Văzând deci situaţia dramatică şi foarte periculoasă, sinucigaşă în care se găseşte România şi poporul romîn, Biroul de Viitorologie de la Bucureşti, anticipând alunecarea noastră ca Organism complex, naţional, grav bolnav, către distrugerea finală, am început să ne gândim încă din anii 1992-93 la găsirea căilor, a soluţiilor prin care poporul roman se poate salva de la distrugere şi autodistrugere. În acest sens a fost conceput, gândit APELUL ACESTA DRAMATIC CĂTRE POPORUL ROMAN, publicat pentru prima dată în anul 1996. Ulterior el a fost afişat pe mai multe site-uri. În anul 1998 el a fost publicat într-un tiraj de 1000 de exemplare (fără această primă parte lămuritoare). Îl publicăm acum din nou, adăugându-i această parte introductivă, această EXPLICAŢIE,  care ne ajută să înţelegem de ce am apelat la o modalitate atât de dramatică în încercarea noastră de a ajuta poporul romîn să reziste şi să se salveze în istorie. Precizăm, politicienii români,  ca şi situaţia istorico-socială şi economică autodistruictivă în care a fost introdusă România după 1989, sunt marele pericol de care trebuie să ne ferim ! De la politicienii noştri ar fi o nerozie din partea noastră, o nerozie sinucigaşă să aşteptăm o soluţie, care să ne salveze. Toate certurile  dintre politicieni, de care ţi se face silă, sunt efectul, urmarea  Războiului Mascat, al Situaţiei autodistructive în care a fost introdusă România, dar şi al patologiilor psihice numite mai sus mai sus, de care sunt gravi bolnavi. Ca şi de la această clasă, am numit intelectualitatea românească, o clasă formată din oameni mici, mediocri, egoişti, vicleni şi laşi, marcaţi de patologiile despre care am vorbit, interesaţi ca şi politicienii de interesele lor mărunte şi meschine ! Uitându-ne la  dimensiunea dezastrului românesc, ca şi la marele pericol pe care-l reprezintă politicienii români, dar şi la  faptul că noi, romînii, suntem atât de distruşi, de bolnavi încât suntem complet incapabili să avem o reacţie de apărare, Biroul de Viitorologie de la Bucureşti, mai lansează încă o dată în mod lucid, dramatic, dar şi disperat acest  Semnal de alarmă, care le arată în acelaşi timp românilor Calea, Modalitatea, Legea prin care noi, romînii, ne putem salva în istorie.

BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREŞTI SUBLINIAZĂ, AFIRMĂ CU TĂRIE CĂ PROBLEMA NUMĂRUL UNU, CEA MAI PRESANTĂ, CARE AR TREBUI SĂ NE PREOCUPE PE NOI, PE ROMĂNI, ÎN ACEAST PERIOADĂ ISTORICĂ, ESTE SALVAREA NOASTRĂ CA POPOR ŞI CA NAŢIUNE.

Şi desigur căile, metodele prin care ne putem salva, prin care putem realiza acest ideal al nostru.

Una dintre aceste Căi este calea pe care o indicăm în această carte, Calea, Concepţia şi Teza pe care noi am numit-o DOCTRINA  DECEBAL.

      Precizăm de la început că demersul de salvare al României, această Cale salvatoare a noastră ca popor, este  foarte uşoară de aplicat în practică de fiecare om, de orice fiinţă umană care trăieşte pe pământul acesta. De orice fiinţa de la copilul care începe să priceapă ceva din viaţa aceasta, până la bătrânul octogenar, de la omul simplu la savantul şi la Omul care conduce această Ţară.

    Acest Apel nu face altceva decât să ne conştientizeze situaţia dramatică în care ne găsim ca popor şi ca naţiune, ca şi soluţia foarte simplă, la îndemâna tuturor prin care ne putem ajuta în viaţa aceasta unii pe alţii, prin care ne vom face viaţa mai frumoasă, prin care ne educăm şi ne formăm pe noi, şi prin care….salvăm acest popor, cel mai vechi din Europa şi unul din marile popoare ale lumii, ca şi naţiunea din care facem parte. În cazul în care noi, românii, vom aplica în viaţa de toate zilele această Doctrină, Nivelul educaţional, ca şi Nivelul de trai al  acestui popor, vor creşte enorm de mult.

  Doctrina Decebal va fi completată în viitorul cel mai apropiat de apariţia Doctrinei Burebista, care este prin excelenţă  Doctrină  social-politică, şi economică prin care poporul roman nu numai că se poate salva în istorie, dar poate deveni unul dintre marile popoare ele Europei şi ale Lumii ! Fie ca Aceste Doctrine să fie inspirate de Domnul şi să ajute poporul roman şi România să se salveze din colapsul istoric în care ne scufundăm, pentru a ne plasa pe o Traiectorie Evolutivă, care ne va duce pe  un Nivel de evoluţie superior, ajutându-ne să devenim un mare popor şi o mare naţiune !.


Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: