O lumină prin tunelul civilizaţiei antice!

Aceasta stire care asemenea unei raze de lumina razbate din lumea vechilor civilizatii, nu o decoper eu acuma, ci doar ma multumesc sa observ cu mirare cum de unii istorici autohtoni cu diplome tintuite in rame de aur nu pot or nu vor sa o observe. In schimb dai peste cate un istoric strain, dar de buna credinta pentru profesiunea sa, si de la care dai peste urmele tracilor, ale dacilor, ale romanilor, etc., adica de realitatile istoriei noastre stravechi.

Desi nu sunt istoric, pur si simplu m-a miscat scrierea istoricului londonez George Dennis, din cartea sa „Lumea etruscilor”. Aceasta carte se publica acum vre-o 25 de ani, la Editura „Meridiane”- Bucuresti, tradusa in romaneste de Ersilia Moroianu.

Autorul cartii s-a nascut la Londra la anii 1814, a studiat la Colegiul din Charterhouse, iar dupa terminarea studiilor a vizitat intre 1832 si 1839 Anglia, Scotia, Franta, Portugalia, Elvetia, Italia, etc. Fire studioasa, Dennis este pasionat in Italia de civilizatia veche a Etruscilor, careia ii si acorda un indelungat studiu, urmarind tot ceea ce-l putea duce spre convingere si adevar. Etruscii erau o ramura desfacuta din neamul tracilor, fapt nu fara importanta dupa ce vom vedea civilizatia stralucita la care au ajuns etruscii si orasele-state ale lor. Mie mi-au atras atentia doua realitati pe care le consider de mare valoare in cunoasterea si studiul istoriei. a) Starea de egalitate intre sot si sotie; cand inca azi mai sunt comunitati unde femeia este deprivata de aceste elementare necesitati, femeia etruscana se bucura de egalitate cu sotul. b) Spre deosebire de lumea veche, din aceasta egalitate se subintelege ca era vorba de familie, si nu de bigamie, dar mai ales logica inca ne spune, ca nici intr-un caz etruscii nu au migrat dinspre Orient”.

Dar sa-l ascultam pe istoricul George Dennis, cu cateva marturisiri din studiile sale referitoare la felul de viata si civilizatie al acestor stravechi traitori in pamanturile Italiei.

„…Cum traiau Etruscii ? Autorii clasici erau de acord in a sustine ca etruscii erau amatori de o viata comoda si bine organizata, de distractii si petreceri. Ei traiau ca acele popoare (antice si moderne) care odata ajunse la bogatie, ca rod

al avantajelor comertului si al unor industrii prospere, vor sa se bucure de buna stare economica dobandita prin munca. Aceasta tinta, atat de meritata, i-a indreptat pe cetateni, incepand cu secolul al VII-lea i.e.n., spre obiceiuri fastuoase

specifice popoarelor bogate, a schimbat chiar in mod radical pozitia sociala a indivizilor si mai ales pe cea a femeilor. In Grecia antica si la Roma, aceasta era tinuta intr-o stare de inferioritate sociala in comparatie cu barbatul; in Etruria,

primul exemplu din antichitate, sotia era egala cu sotul. Sarbatorita de catre etrusci pentru eleganta si frumusetea ei, rafinata in alegerea bijuteriilor foarte pretioase, in pieptanatura plina de fantezie, scrupuloasa in privinta toaletei personale, in folosirea parfumurilor si a cosmeticelor, o observam la banchete culcata comod pe acelasi pat cu sotul sau asezata la masa, la acelasi nivel cu barbatul. Ea era marea doamna a societatii din acea vreme, cultivata, pregatita din

punct de vedere social, participa impreuna cu sotul ei la viata publica si privata, adesea era initiata in misterele augurale ale divinatiei. Ca amprenta a suveranitatii sale, fii luau numele sau de familie si il adaugau la acela al tatalui.

Spre deosebire de popoarele orientale(in special de egipteni) unde femeia era inmormantata intr-un mormant alaturat aceluia al sotului, dar mai mic si mai putin impodobit, ea impartea cu sotul ei splendoarea mormantului familial, iar bogatia obiectelor funebre, ce-i apartineau, adesea depaseau ca numar si valori pe acelea ale barbatului.

Nu stim bine din ce cauza au dat etruscii femeilor lor egaliatatea in drepturile civile, spre deosebire de toate popoarele din antichitate, si nici nu stim daca o asemenea evolutie a fost revendicata de lupta femeilor impotriva patriarhatului traditional masculin sau a fost o pasnica ingaduinta a barbatului etrusc fata de femeie. Nu avem documente referitoare la aceasta, in afara de putine citate din autori antici.

Stim, de pilda, de la Juvenal, despre existenta lui Tanaquil, sotia lui Tarquinius Priscus, priceputa in medicina si in stiintele matematice, de mare ajutor pentru sotul ei in politica guvernarii.

Stim de la Lactantius despre o nimfa numita Begoe, care a scris despre ARS FULGURITARUM, sau arta interpretarii fulgerelor. Acest autor adauga ca Begoe era atat de dotata in arta magiei incat facea un taur sa se prabuseasca mort la pamant, dupa ce i-a soptit la ureche numele zeului care o proteja „. (Lumea etruscilor – George Dennis, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1982 pag.106-7)

Despre cetatea Sutri (Sutrium), George Dennis, afirma: „Nu exista nici o indoiala ca Sutri este de origine etrusca deoarece sunt numeroase dovezile originii sale. Totusi nu cunoastem nimic sau aproape nimic din istoria sa din perioada etrusca. Stim ca a fost cucerita de romani (…) „.

„Deasupra portii indreptate spre vest se afla urmatoarea inscriptie: SUTRIUM, ETRURIAE CLAUSTRA, URBESSOCIA ROMANIS COLONIA CONJUCTA IULIA .(Sutrium, cheia Etruriei, oras aliat cu romanii, colonia Julia fiind asociata) iar deasupra portii romane, alta poarta moderna, este pictata stema orasului, reprezentand un cavaler cu trei spice de grau in mana. Dedesubt o inscriptie spune: A PELASGIIS SUTRIUM CONDITUR (Sutrium a fost construit de pelasgi).(Ibidem -pag.175)

Aceste inscriptii au fost notate cu exactitate de istoricul George Dennis, iar in ce masura reuseste el sa-si explice relatia dintre etrusci si pelasgi e partea sa de gandire, in ce ne priveste pe noi romanii, aceasta stire este iar o lumina, extrem de valoroasa, prin chiar aceasta simpla inscriptie, in care se recunoaste prezenta pelasgilor acolo, ridicand cetati etrusce, adica urmasilor lor !”

Scriitor: Bibliotecar – IOAN MICLĂU – AUSTRALIA