– Eu am un mare cult pentru Cuza-Voda – mi-a spus pictorul Honoriu Cretulescu, la un pahar cu vin rosu,

intr-una din serile noastre de taina – pentru toate reformele lui si bunavointa aratata unui inaintas de-al meu, care

nu era totusi moldovean ca marele domnitor si ca mine!

– Si eu am acelasi mare cult atat pentru el si reformele lui, cat si pentru grija aratata invatamantului public – dar

admiratia  asta n-o am numai ca dascal ci si ca fost elev, zambii eu.

– Ei cum asa, ma faci curios! Zambi interesat Cretulescu, care in tinerete fusese invatator, iar mai tarziu, la maturitate,

professor universitar la Scoala de belle arte* din Iasi.

– Foarte bine! Putini stiu ca marele nostru domnitor Alexandru Ioan I – Cuza a fost si un mare proteguitor al scoalelor.

Sa-ti dau un singur exemplu, care cuprinde, de fapt, trei. Chiar in primul sau an de domnie, 1859, a dat un decret, in

care hotara ca vechea si vestita scoala de la “Sfantul Sava”, unde predase Gheorghe Lazar si se luminasera atatia

Mari romani si care avea opt clase, sa poarte numele de “Gimnaziul Sfantului Sava”. Totodata, si acest fapt e mai

Important, infiinteaza in Bucuresti inca doua gimnazii cu cate patru clase si anume “Gimnaziul lui Lazar” si “Gimnaziul

lui Matei Basarab”, care s-au  deschis in anul scolar 1860-1861.

Or, eu, care am fost timp de opt ani de zile incheiati credincios elev al liceului “Gheorghe Lazar” ii port adanca

Recunostinta lui Cuza-Voda, care i-a dat fiinta!

– Da…ai dreptate! Incuviinta pictorul Cretulescu.

– Dar eu te-am interrupt, iubite maestre; mi se pare ca ai fi dorit sa-mi povestesti ceva despre un inaintas de-al dumitale,

deci tot pictor, daca nu ma insel, in legatura cu Cuza-Voda!

– Intocmai! Am sa-ti povestesc o intamplare semnificativa despre Cuza-Voda, nu prea cunoscuta de biografii lui, romantati

sau nu, pe care o stiu de la maestrul meu Arthur Verona si care, pe mine, ca tanar pictor, m-a impresionat foarte mult.

la “Gimnaziul lui Lazar”, de care ai pomenit cum i se spunea pe vremuri, a invatat, in primi ani, si un baiat anume Petru

Verussi. Era fiul unei vaduve fara prea mare dare de mana, dar care facuse ce facuse si incropise ceva bani ca sa-si poata

tine copilul la Gimnaziul Lazar, unde erau taxele destul de mari, ca la mai toate scolile, dealtfel!  Acest  Petru Verussi era

un elev deosebit de talentat la desen, era chiar cel mai tare din gimnaziu, si profesorul lui, un tanar, si el talentat si foarte

binevoitor, anume Petre Alexandrescu, l-a remarcat repede si a inceput sa se ocupe de el mai indeaproape. Ii era tare drag

baiatul, nu numai pentru marele lui talent, dar si pentru ca era sarguitor la toate materiile… si, pe deasupra tuturor, o sa

zambesti… pentru ca il chema Petru… era, deci, tizul lui.

Si iata ca, pe la sfarsitul ultimului an de gimnaziu, Petrica Verussi, probabil, sfatuit de catre iubitul sau maestru, desena in

“conte a Paris” un tablou mare care-l reprezenta pe Cuza-Voda calare. Il ambala asa ca sa nu sufere nici o stricaciune si, la

indemnul staruitor al profesorului Alexandrescu, care ramasese uimit de asemenea realizare artistica, se duse in audienta la

domnitor, ca sa-I ofere magnificul, intr-adevar, portret.

   Cuza ramase incantat la culme de tablou, mai ales cand il vazu pe tanarul creator. Nu-I venea sa creada. Il intreba pe

Flacau cum il cheama, unde invata si cati ani are si-apoi zise, surazand cu blandetea lui dintotdeauna:

                                                                                                            – Si cum… l-ai facut chiar mata… singur-singurel,

fara sa te-ajute nimeni, nimeni… macar cu o trasatura de carbine, fatul meu? Te afli in fata domnitorului tarii, care le poarta

de grija tuturor, si le este, deci, ca un parinte! Prin urmare, nu te sfii, fatul meu, si spune-mi curat: tu singur ai facut aceasta

minunatie ?

Petru Verussi isi idrepta trupul si spuse mandru:

– Eu, singur, maria ta, cu mana asta, si isi intinse dreapta, ca si cum ar fi vrut sa prinda un carbine si sa deseneze pe loc. Ma

jur pe memoria tatalui meu !

– Ah, se-ncrunta domnul cu tristete, esti orfan de tata? Ei bine, fiul meu, eu iti voi purta de grija de aci inainte ! Iata, drept rasplata

pentru frumoasa ta opera, te rog primeste douazeci de napoleoni sa faci ce vrei cu dansii, bineinteles, lucruri bune.Te vei sfatui si

cu maica-ta. Si, in afara de aceasta, am sa-ti dau o bursa de patru ani pentru studii in strainatate, in Franta sau in Italia unde

iti vei allege tu sa pleci!

Si Cuza-Voda-i intinse tanarului  artist mana pe care acesta o saruta cu dragoste, udand-o cu lacrimile care-i curgeau izvor din

ochii lui frumosi.

    Domnitorul il imbratisa, il mangaie apoi pe cap si-i spuse:

– Acum, fiul meu, pleaca linistit, vei primi acasa tot ce-ti trebuieste… si timp de patru ani de azi inainte, vei putea sa-ti desavarsesti

arta careia te-ai dedicat. Sa cauti din rasputeri sa fii correct, sa nu te-nhaitezi cu aventurieri, ca sunt cu duiumul in strainatate, sa

fiiserios si sa-ti vezi numai si numai de munca ta. Sa-mi scrii, din cand in cand, ca sa stiu de tine si dupa ce ai sa-ti termini studiile,

sa vii din nou la mine, ca sa vedem ce mai avem de facut!  Du-te sanatos si cu bine, dragul meu !

   Petre Verussi striga din rasputeri de zanganira geamurile palatului:

– Asa am sa fac! Sa traiesti, maria ta! Si pleca, avand fata scaldata in lumina aurie a biruintei.

Si Cuza-Voda s-a tinut de cuvant, asa cum ii era obiceiul.

    Tanarul Petru Verussi a plecat la studii la Roma,  colindand, bineinteles, toate orasele italiene de arta, care aveau pinacoteci si

Muzee celebre, fiind ele insele, chiar,  ca cetati, muzee pe de-a-ntregul lor.

    Dar, dupa patru ani, s-a intors, culmea, bolnav de piept, tocmai din Italia, unde altii se duc ca sa se vindece. Cine stie ce viata o

Fi dus el pe acele meleaguri !  In tara a fost numit professor la Scoala de belle-arte din Iasi, unde a predat pana la sfarsitul vietii.

Printre alte tablouri, a pictat si un portret a lui Napoleon al III-lea, fara indoiala, stiind ca imparatul Frantei ii aratase multa prietenie

Lui Cuza-Voda.

   Cei care i-au vazut operele spun ca, de nu s-ar fi prapadit la 39 de ani, ar fi fost un pictor de talia celorlalti doi mari contemporani

ai sai: Andreescu si Grigorescu!

   Asta a fost una din multele binefaceri pe care le-a infaptuit Cuza-Voda, fara surle si trambite, in scurta lui domnie de sapte ani.

 – Interesant, maestre Cretulescu…dar trista. Dupa cate am auzit se cunosc multe intamplari vesele din viata lui Cuza-Voda!  Nu stii

sa-mi spui vreuna, asa care sa ne mai inveseleasca putin atmosfera ?

– Mai toate pe care le stiu eu sunt arhicunoscute… si multe, trecute in carti chiar! Dar una, tot am sa-ti spun: cu postul lui Cuza

Voda… Sa nu-ti fuga gandul cumva la vreun post de functie… Nu..,e vorba doar de post…de mancare!

– S-auzim !

– Ei, Cuza-Voda nu era un om bigot. El respecta posturile din doua motive: mai intai ca il tinea din scurt Elena-Doamna sa nu calce

posturile sfintelor sarbatori ale anului, si, al doilea, pentru ca isi dadea seama ca e sanatos pentru organism ca, din cand in cand, sa

lase la o parte: carnea, grasimile, branzeturile grele…si-asa mai departe. Numai vinul n-avea rost sa-l lase ca acesta nu era de dulce!

Asa ca respecta toate posturile, cum se spune, cu sfintenie.

      Odata, in postul Craciunului, a fost invitat la masa la Mitropolitul Primat al Tarii…Si, printer alte feluri de post ca: pilaf cu manatarci,

tocana sarbeasca cu legume si ce-o mai fi fost acolo, s-a adus la masa si o ciorba de linte cu salata de varza acra, in zeama, taiata

Fidea, dar si sferturi intregi, dupa gust, stropita cu ulei de nuca si presarata cu boia de ardei iute. Lintea era mancarea favorita a lui

Cuza-Voda. A mancat domnul cu o pofta grozava. Ba, la sfarsit, i-a spus mitropolitului care era tare bucuros c-o nimerise:

– Inalt prea sfintite, iarta-ma si lasa-ma sa sorb din strachina zeama asta grozava de varza acra, sa-mi fac pofta, macar ca stiu ca nu

se cade asa ceva !

– Maria-ta, i-a raspuns mitropolitul, esti stapan sa faci totul cum ti-e voia… Si, ca sa nu fii singur la aceasta trebusoara, iata ca am sa

fac si eu la fel!

    Si deodata se auzira in sufrageria linistita, doua sorbituri puternice de parca ar fi bazait doi bondari uriasi, de ramasese sarmana

Elena-Doamna ametita si fara cuvant !

    Apoi  Voda  zambi, se sterse cu servetelul la gura si spuse:

– Ei, dar sa stii, Inalt prea sfintite, ca mi-a placut combinatia asta de linte cu varza acra, cum nu pot sa-ti spun. Si celelalte mancaruri

mi-au placut, de ce sa nu recunosc ? Dar asta din urma le taie pe toate… Si-acum, ce ne mai dai.. ceva dulce care sa nu fie de dulce,

ca se supara Elenuta pe mine !

– Ferit-a Sfantul, maria-ta. Nu face bucatarul meu asa ceva, cade el cel dintai in pacat si-I om cu frica lui Dumnezeu. Acum urmeaza

baklava cu nuci si alone, inaclaita in miere!

– Minunat ! striga Cuza-Voda plin de incantare.

-Nu cumva o fi lucrata in unt ! sari Elena-Doamna.

– Vai de pacatele mele, marita doamna, s-ar putea una ca asta la masa mea in zi de post ?  Numai ulei de nuca !

– Dar, apropos, inalt prea sfintite.  Bucatarul… aista tot asa de bine gateste si mancarurile de dulce? voii sa stie domnul.

– E neintrecut in toate !

-Ce spui? Si te-ar supara sa mi-l imprumuti si mie, din cand in cand, asa, mai cu seama in posturile mari? Mi-a placut lintea aceea

neinchipuit de mult…si parca asi mai manca de cateva ori.

– Cu toata dragostea, maria ta! Dorinta mariei tale e lege!  Vine cand poftesti!

– Si la bucataria mitropoliei, cine-ti ramane?

– Ajutorul lui… invatat de el, nici o grija!

– Atunci, rogu-te, poimaine, fii bun si trimite-mi-l la palat, dis-de-dimineata, si-l rogi sa-mi gateasca din nou toate mancarurile de azi !

– Si baclavaua? zambi mitropolitul cu siretenie.

– Si !  Mai e vorba ? ii intoarse domnul surasul.

-Atunci, ca sa fie toate, precum au fost in aceasta zi, poate c-ar fi bine, marite doamne, sa-l trimit si cu vreo cateva sticle pecetluite

din tamaiosul de azi?!

– Nu poate, ci sigur! Numai sa nu greseasca sa-l puna la gheata, ca-i stinge buchetul. Sa-l lase asa, ca acum e iarna !

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

      Si l-a trimis mitropolitul pe bucatarul sau, aproape in toate zilele de post mare si in zilele de post mai mic, timp de un an incheiat,

sa-i gateasca mariei sale dupa datina din strabuni, pana intr-o zi cand…  

      Cuza-Voda si Elena Doamna erau multumiti ca respecta cu sfintenie randuielile bisericesti si-n acelasi timp se hranesc cu

mancaruri gustoase, asa cum ei nu mai mancasera pana  la acest iscusit bucatar. Si, intr-o, dup ace incheiasera masa, ce-I vine domnului,

nu stiu, ca puse sa-l cheme pe bucatar, sa ciocneasca un pahar cu vin cu el si sa-I multumeasca pentru osteneala ce si-o das pre a le gati

bucate atat de bune !

Bucatarul veni, Cuza-Voda ii umplu paharul cu vin si-l intreba satisfacut:

      – Spune-mi, rogu-te, mestere, cum faci de iese atat de gustoasa, de pilda, ciorba aceasta de linte pe care-o gatesti tu ? Ca-ti

marturisesc cinstit: eu de multe ori am mancat, la viata mea, linte, ca-I mancarea mea preferata, dar asa de buna ca pana la tine, nu !

Cum o faci ?

Intre timp, bucatarul, fericit ca domnul tarii  sta de vorba cu el, asa ca-ntre vechi prieteni, daduse vinul baldabac peste cap si se ametise

dintr-o data, prinzand chef de vorba.

– Maria ta, eu iti spun, da’ sa nu afle Inalt prea sfintitul ca-mi gasesc beleaua cu el. Nu ma mai spala toata Dambovita !

– De ce sa-ti gasesti beleaua, cum spusesi, cu sfintia sa ? Fiecare meserie are secretele ei ! Spune dara !

– Apai, maria-ta, sa stii ca mare lucru nu e, zau, asa.  Eu, la fiecare mancare de post, pun la fiert si cate o halca buna de slanina de porc…

Si aia-I da tot gustul !

– Vai de mine ! tipa  Elena-Doamna. Cum ai putut sa faci o asemenea nelegiuire, paganule ?

         Dar Cuza-Voda isi dete drumul la un ras d-alea de te-apuca, sughitul… Si razi, si razi, de nu se mai putea stapani !

– Zii… aista o fost postul mitropolitului dintotdeauna, ai, proclet afurisit ?

– Chiar asa, marite doamne !

– Ei ! Fie, ca mi-a placut ! mai icni Cuza scurt, odata !

– Pentru Dumnezeu, ce ti-a placut, Alexandre ? intreba Doamna tarii indignata .

– Si postul, Elenuta, dar si reteta de bucate ale acestui ipochimen. Dar tu, mestere, trebuie sa te duci neaparat la sfintia sa, sa i te marturisesti,

sa-l rogi sa-ti citeasca si sa te izbaveasca de pacat, ca pe capul tau cade ! il ameninta domnul, zambind.

– Las-sa cada, maria ta ! Au fost bune toate cele ce vi le-am gatit? Au fost! Le-ati mancat cu mare pofta ? Atunci sav a fie de bine si gata. Ca la

mancarea de post, daca nu-I pui si ceva de dulce, apai n-are nici un gust ! Asa sa stiti !

Anunțuri

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: