Dragii mei enoriaşi!

Într-unul din anii trecuţi, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, vă vorbeam despre Colinde. Analizam acolo originea, conţinutul, forma şi răspândirea colindelor. Ajungeam astfel la concluzia că ele au fost o adevărată Biblie nescrisă a neamului românesc. Toate marile evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc menţionate în Biblie sunt reflectate în colinde. Ele s-au răspândit de la o margine la alta a pământului locuit de români, indiferent de graniţele politice vremelnice, contribuind din plin la formarea, cristalizarea, îmbogăţirea şi unitatea limbii române. Poate şi datorită lor, românii din Dobrogea se înţeleg perfect cu cei din Maramureş, cei din Banat cu cei din Basarabia, cei din Oltenia cu cei din Bucovina. Socotim că ar mai fi de adăugat un amănunt privind originea, naşterea colindelor, mai ales că numărul lor este de ordinea sutelor. Se ştie că sute de ani limba oficială în Biserică era cea greacă sau cea slavonă. Oamenii veneau la biserică şi ascultau înmărmuriţi bolboroseala preotului. Era o limbă pe care nici preotul n-o înţelegea de cele mai multe ori. Doar predica preotului şi câteva rugăciuni rostite de preot în româneşte erau singurele momente din slujbă, pe care omul din popor le înţelegea şi le reţinea pentru sine. Preoţii mai inimoşi şi mai conştiincioşi adunau copiii din sat în după-amiezile duminicilor şi sărbătorilor şi, în tinda bisericilor, îi învăţau cititul, scrisul şi socotitul. Nu numai atât! Îi învăţau şi un pic de teologie. Pentru ca aceste cunoştinţe să fie reţinute, preotul le dădea turnura unor cântece populare, cu care copiii erau obişnuiţi. Ei le învăţau repede şi le cântau la şezători şi în diferite împrejurări, dar mai ales în preajma Crăciunului şi în serile acestei Sfinte Sărbători. Am putea spune, aşadar, că acestea erau lecţii de religie. Când mergeau cu colindul, copiii dădeau adevărate examene în faţa satului, comunităţii. Arătau părinţilor şi tuturor celorlalţi că n-au pierdut timpul degeaba în timpul anului la „şcoală“. Dovedeau, în acelaşi timp, că pot fi socotiţi deja în rândul tinerilor. Deveneau, prin vestea ce-o transmiteau, nişte mici apostoli ai lui Hristos în sânul comunităţii. Puterea de creaţie a poporului fiind foarte mare, multe dintre aceste cântece erau prelucrate, amplificate şi înfrumuseţate de creatorii populari, primind înfăţişarea colindelor de astăzi.

De câte ori s-au apropiat Sfintele Sărbători, românii, indiferent unde i-au dus paşii, simt nevoia mai mult ca oricând, ca pe o cruce, să se reîntoarcă la locurile natale, să fie iar în mijlocul celor dragi ai lor şi, dacă se poate, în anii copilăriei. Această cruce a dorului de casă şi de copilărie nu o poate uşura decât rostirea colindelor. De aici şi datoria noastră sfântă de a le învăţa noi înşine, de a le transmite mai departe, ca pe o comoară sfântă, moştenită din bătrâni.

        *

 Am privit uimit la televizor istoria descoperirii corăbiei lui Noe pe muntele Ararat. De pe vremea lui Marco Polo, sau, mai bine zis, de când ni se păstrează documente scrise, oamenii au căutat să descifreze tainele trecutului. Corabia lui Noe a fost o enigmă, căreia oamenii din lumea întreagă au căutat să-i dea  o dezlegare. Condiţiile geografice şi climaterice, iar în ultima vreme cele politice şi militare, au împiedicat pe temerarii care au dorit cu orice preţ să ajungă la corabie. Nenumărate vieţi s-au pierdut în hăurile munţilor, dar numeroşi exploratori au reuşit s-o vadă, s-o pipăie, s-o fotografieze. In ultima vreme le-au venit în ajutor sateliţii, avioanele şi tehnica modernă. Sunt prea multe documente scrise şi foto, s-au scris cărţi şi studii, care sintetizează rezultatele cercetărilor privind o relicvă atât de preţioasă din istoria omenirii. În concluzie, corabia există, iar textul biblic se dovedeşte a fi un document credibil, incontestabil.

Istoria lui Noe şi mai ales personalitatea lui mi se pare fascinantă. Îmi imaginez un om simplu, trăitor într-un sat oarecare, pe muche de deal. El şi familia lui îşi trăiau zilele cu credinţă, cu dreptate şi frică de Dumnezeu. Se fereau de vălmăşeala lumii şi mai ales de patimile şi viciile ce bântuiau lumea. Răul ajunsese la culme, dar Noe rămânea statornic în credinţa şi în munca lui. Iată că tocmai pe el 1-a ales Dumnezeu, ca să treacă peste marea încercare, altfel spus, ca să fie
purtătorul şi părintele neamului omenesc. I-a poruncit Dumnezeu să facă acea corabie. Era un proiect grandios. Îmi închipui pe Noe cum şi-a părăsit ocupaţiile lui obişnuite şi s-a apucat de treabă. Erau uimiţi ai casei, erau uimiţi vecinii şi cunoscuţii. Să te apuci să faci o corabie uriaşă, tu cel care aduci  apa cu ulciorul de la mare distanţă, e chiar o nebunie. Construcţia corăbiei a durat mulţi ani. Nu era ceva simplu şi uşor. Dimensiunile corăbiei, destinaţia ei, grajdurile şi boxele de care vorbeşte textul biblic dar şi cei ce au văzut resturile corăbiei ne îndreptăţesc să credem că a fost o lucrare care, în mod obişnuit depăşeşte posibilităţile unui om obişnuit. A avut şi Noe pământ, care a rămas nemuncit, a avut vite, care au rămas nepăscute, dar n-a contat. Toţi 1- au considerat nebun, dar el nu s-a sfiit. A ştiut că împlineşte voia lui Dumnezeu şi asta i – a fost de ajuns ca să treacă peste toate greutăţile. Nebunul pentru Dumnezeu a ajuns un al doilea Adam al omenirii. Toată lumea din vremea aceea s-a dus sub valuri. Noe a rămas şi despre el se va vorbi cât va fi lumea!

        *      

La 30 Noiembrie 1940 a fost ucis mişeleşte de tâlhari marele cărturar şi tribun al neamului românesc, Nicolae Iorga. A fost târât în pădurea de la Strejnic din Judeţul Prahova şi acolo a fost împuşcat la miez de noapte, după ce mai întâi i se smulseseră firele de păr din barbă unul câte unul. Au crezut că reduc la tăcere o mare conştiinţă românească şi îngheaţă limba şi mâna unui mare apărător al independenţei şi identităţii româneşti. Analfabeţi  fără scrupule au tras în cel mai mare cărturar, pe care l-a dat vreodată neamul românesc culturii universale. În faţa lui se înclinaseră capete încoronate, savanţi şi oameni politici de mare prestigiu. Glasul lui răsunase în săli arhipline de universităţi şi academii ale lumii în faţa unui public de înaltă ţinută culturală. Universităţi de prestigiu  îi cerşiseră privilegiul de a-l avea printre profesorii lor de onoare;  zeci de academii  ale lumii erau mândre că acceptase să le fie membru. Sutele de cărţi şi zecile de mii de articole  erau răspândite peste tot în lume,  luminând ca nişte făclii în întunericul neştiinţei şi formând  opinii. Ziarele şi revistele editate de el erau aşteptate ca pâinea caldă de cărturarul de la catedră, de omul politic şi de cel de pe stradă, de suferindul din spital şi soldatul din tranşee. Era unul dintre puţinii oameni mari ai ţării, care aveau curajul şi puterea să lupte făţiş atât împotriva fascismului, cât şi a bolşevismului. La cei şaizeci de ani ai săi era în culmea gloriei şi a popularităţii. Era conştient că îmbrăcase cămaşa morţii şi a drumului fără de întoarcere, dar cauza pentru care milita era prea nobilă, ca să poată renunţa la ea. Se identificase cu destinele neamului românesc până în cele mai intime fibre  ale fiinţei sale şi moartea nu-l mai înfricoşa. L-au ucis  criminalii, crezând  că vor ucide şi sufletul lui şi ideile lui şi suflul de libertate şi de demnitate, pe care-l promovase toată viaţa, dar s-au înşelat. Pe Iorga nu l-au putut nimici. El trăieşte şi va trăi cât va fi neamul românesc şi lumea lume pe acest pământ. Cărţile şi ideile lui îi vor duce existenţa peste veacuri, mărturisind generaţiilor care vor veni  despre  martirii neamului românesc, despre faptele şi jertfa lor.

        *

 Cu ani în urmă, după ce realizasem cartea Nicolae Iorga. Concepţia istorică, carte prefaţată şi recomandată pentru tipar de academicianul Ştefan Pascu,  am început să strâng amintiri despre Nicolae Iorga de la cei care îl cunoscuseră, dintre care cei mai mulţi sunt astăzi ei înşişi amintire.  Am fost uimit când am început să primesc de la câteva rânduri până la zeci de pagini de la foşti studenţi şi  prieteni ai savantului şi oameni de suflet din ţară şi din străinătate, care-l cunoscuseră, vorbiseră, îl auziseră, avuseseră privilegiul rar de a-l simţi aproape. Mărturiile lor  au devenit documente de o inestimabilă valoare, care nu pot fi găsite în altă parte. Cum aş putea socoti altfel masivul vraf de file cu amintiri ale fostului său secretar particular, cărturarul Alexandru Ciorănescu, stabilit după război prin Santa Cruz de Teneriffe(Spania), ca să dau un singur exemplu. S-au adunat câteva sute de pagini, menite să constituie o carte de proporţii, pe care aş fi vrut s-o intitulez simplu, Martirul. N-am reuşit să realizez acest lucru, din motive adesea minore. Vom încerca, poate şi-n ,,scrisorile” ce vor urma, să strecurăm câte ceva din aceste amintiri şi astfel, poate, se va aduna şi materialul necesar cărţii proiectate.

        *

Bunul nostru prieten, Domnul Dr. Artur Silvestri, împreună cu Doamna Mariana Brăescu, soţia sa, scriitoarea cea mai bogată dintre scriitorii români, după cum o califică revista ,,Capital”, au făcut un dar de zile mari parohiei noastre. Ne-au trimis o cameră de filmat mare  cât un telefon mobil, pentru a imortaliza pe peliculă momentele importante,  oamenii de seamă, care se remarcă prin ceva , monumentele şi alte obiective din parohie şi din lumea prin care trecem, pe care apoi să le lansăm atât pe internet, cât şi prin cărţile ce le editează parohia noastră în lumea întreagă. Valoarea acestei bijuterii a tehnicii moderne poate depăşeşte 1000 lei, dar gestul în sine este  extraordinar şi nu poate fi  evaluat în bani. Considerăm că este darul pe care Dumnezeu ni-l face de Crăciun, ca o mângâiere pentru atâtea josnicii şi nedreptăţi, pe care ni le fac micimile omeneşti la tot pasul. Socotim că e bine să menţionăm aici că distinsa familie a mai trimis şi unui alt prieten al parohiei noastre, Domnul Pavel Rătundeanu-Ferghete din Ciubăncuţa(CJ) 500 lei ca ajutor. Parohia noastră i-a publicat acestui mare folclorist trei volume de Colinde din Transilvania în ultimii ani, dar acum este bolnav şi în mare nevoie. Mulţumim cordial donatorilor şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească această jertfă.

        *

Cu vreo două săptămâni în urmă, pe una din adresele de internet, mi-a venit o înştiinţare, cum că s-a scos la concurs postul meu de la facultatea din Craiova, unde am predat doi ani. Anunţul îl semna ,,un prieten”, probabil un profesor de acolo, care se temea să-şi dea numele. Mai erau câteva zile până la expirarea datei până la care trebuiau depuse dosarele. Părutu-mi-s-a de îndată că cioara e vopsită. Am scos de pe internet regulamentul universităţii de numire a cadrelor şi am văzut că aş întruni condiţiile pentru participarea la concurs, în ceea ce priveşte studiile şi vechimea în învăţământ. Am demarat de îndată acţiunea de strângere a documentelor necesare pentru completarea dosarului. Toate se puteau rezolva. Îmi mai trebuia însă aprobarea mitropoliei. Aceasta însă nu mi-a dat-o. Pur şi simplu! Cunoscând că mitropolia are întotdeauna dreptate din oficiu,  mă reţin de la orice comentariu, lăsându-vă pe Dumneavoastră să trageţi concluziile necesare, iar pe Dumnezeu să ne judece pe toţi!

        *

 Când vă aflaţi în situaţii grele, e bine să căutaţi sfatul celor apropiaţi ai Dumneavoastră, care v-ar putea sfătui cu sinceritate şi ar fi de bună credinţă. Totuşi, de mare folos vă este să consultaţi  şi pe marii prieteni ai fiecărui creştin şi român: cărţile. Găsiţi acolo multe soluţii şi răspunsuri la ceea ce vă frământă. Aşa, bunăoară, când sunteţi necăjiţi şi nedreptăţiţi,  deschideţi Sfânta Scriptură şi citiţi acolo despre Mântuitorul: ,,Arhiereii şi bătrânii poporului au strigat: Noi lege avem şi după legea noastră trebuie să moară!” Şi L-au omorât! N-au ştiut, însă, că El este în stare să şi învie! Mihai Eminescu ne sfătuieşte: ,,Nu cerceta aceste legi,/ Nebun vei fi de le-nţelegi!” În altă poezie se întreabă: ,,Unde eşti tu, Ţepeş Doamne, ca să pui mâna pe ei?…” Nicolae Iorga explică ceva mai clar: ,,Au fost tăiat un brad bătrân,/ Fiindcă făcea prea multă umbră”! Omul din popor, creator al zecilor de mii de proverbe, zice cu înţeles: ,,Nu mor caii când vreau câinii, nici câinii când vreau stăpânii!”  Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa, până la cei 97 de ani ai săi când a murit, obişnuia să spună în astfel de împrejurări: ,,Multe-am tras şi nu m-am ras, nici de asta nu m-oi tunde!” Iar fostul meu diriginte, Părintele Prof. Nicolae Petrescu de la Craiova, în loc de orice altceva, zicea cu lehamite: ,, Vai de mama noastră!”

        *

  În această perioadă, preotul Dvs. a publicat câteva materiale, după cum  urmează: Un mare cărturar ne-a părăsit: Pr. I. Ionescu, în ,,Monitorul cultural”, 2007, 8 dec., ediţie on-line(http://monitorulcultural.wordpress); Contribuţii privind dezvoltarea Dreptului la români, în  ,,Revista Română de Studii  Etnoistorice”, ediţie on-line, 2007, dec.( http://studiietnoistorice.wordpress.com/);  Colinde, în  ,,Revista Română de Studii Etnoistorice”, ediţie on-line, 2007, 4,  dec.( http://studiietnoistorice.wordpress.com/); Aparatul de fotografiat, în ,,Ecoul”, ediţie on-line, 2007, dec.( http://revistaecoul.wordpress.com); Înţelepciunea şi curajul întemeietorilor noştri de ţară, în ,,Noua Arhivă românească”, 2007, dec., ediţie on-line(http://arhivaromaneasca.wordpress.com); Sfintele moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi, în ,,Monitorul Cultural”, 2007, dec., ediţie on-line((http://monitorulcultural.wordpress).

        *

     În ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea naţională a românilor, au fost arborate steagurile României şi Europei la principalele instituţii din comună. Am fost surprins, plăcut surprins, când am văzut steagul românesc fluturând la casele unor cetăţeni ai noştri. E vorba de Domnul Ilie Motreanu din  Bârda şi Domnul Hadarig Mircea din Malovăţ. Îi felicităm pentru iniţiativă, cu atât mai mult cu cât avem convingerea că gestul dumnealor a fost sincer şi pornit din sentimente curate, patriotice. Cu 25 de ani în urmă, am participat la Dej, în judeţul Cluj la Festivalul ,,Samus” al cântecului şi dansului popular. Acolo am descoperit Transilvania adevărată, cu tot ce avea ea mai specific, mai românesc. Tricolorul era prezent pretutindeni: în nenumăratele steaguri, pe brâie, pe eşarfe, pe balcoane, pe garduri.  Simbolul reprezentativ al  sufletului românesc te făcea să fii mândru că eşti român, că faci parte dintr-un popor, care a apărat cu preţul vieţii sale valorile fundamentale care definesc un neam: limba, religia, cântecul, dansul, portul, independenţa, identitatea, unitatea şi libertatea. M-am trezit plângând, când, pe stadionul oraşului, la o staţie militară de amplificare, marea artistă Sava Negrean-Brudaşcu cânta cum numai ea ştia s-o facă: ,,Dă-i, Doamne, tărie/ Unei mâini să scrie/ Biblia bătrânului Ardeal!”  Atâta vreme cât vom avea puterea să ne păstrăm valorile, vom fi noi înşine între popoarele lumii, iar  Ziua de 1 Decembrie va rămâne reper  în viaţa naţiunii şi a fiecăruia din noi.

        *

 La 12 Decembrie a rulat la biserica din Bârda filmul  Peregrin în  Grecia, realizat de Mitropolia Olteniei. Au participat aprox. 40 persoane. Acelaşi film trebuia să ruleze la Malovăţ pe 13 Decembrie, dar, din cauza frigului puternic n-au participat decât  6 persoane, ceea ce ne-a determinat să reprogramăm filmul. Din motive de ordin tehnic, nu am putut să respectăm promisiunea făcută de a prezenta luna aceasta filmul Copilăria lui Iisus, dar sperăm că vom reuşi în lunile următoare.

        *     

 Vă facem cunoscut, ca în fiecare an, că şi pentru anul viitor în parohia noastră toate serviciile vor fi gratuite, iar contribuţia de cult va fi la aprecierea Dvs., după principiul: fiecare dacă vrea, dacă poate şi cât poate. Nu este sumă fixă. Chiar şi pentru cei care nu vor avea posibilitatea să achite măcar un leu, preotul va sta la dispoziţie, ziua şi noaptea, la orice oră, tot anul.

        *

     De la 1 decembrie am început să primim contribuţii de cult pentru anul 2008. Domnul Nicu Curea din Bârda a achitat cel dintâi din parohie această contribuţie de cult, în valoare de 50 lei. Câţiva dintre fii parohiei plecaţi departe ne-au trimis ajutoare, după cum urmează: Domnul Prof. Virgil Sfetcu din Bucureşti a donat  100 lei; Doamna  Aurica Zăuleţ din Tr. Severin a donat 50 lei.   D-na Omir Lucreţia din Bucureşti a depăşit orice aşteptare, fiindcă în această perioadă a mai   donat 200 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

        *

     În această perioadă am achitat 1500 lei pentru calendare şi 1600 lei pentru 10 metri pătraţi de folie din fibră de sticlă pentru  ferestrele turlei bisericii de la Malovăţ.

         *

     În luna ianuarie avem următorul program de slujbe şi vizite pastorale: 1 Ian.(slujbă la Malovăţ); 2 Ian. (colindul cu Botezul în Bârda); 3, 4, 5 Ian. (colindul cu Botezul în Malovăţ); 6 Ian. (slujbă în Bârda de la ora 7,00; slujbă la Malovăţ de la ora 10,00); 7 Ian. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 11 Ian.(filmul Copilăria lui Iisus, seara, la Bârda); 12 Ian. (Bârda-Malovăţ); 13 Ian.(Bârda); 16 Ian. (Malovăţ-Bârda); 17 Ian.(Malovăţ-Bârda); 18 Ian.( filmul Copilăria lui Iisus, seara, la Malovăţ); 19 Ian. (Malovăţ-Bârda); 20 Ian. (Malovăţ); 25 Ian.(Malovăţ-Bârda); 26 Ian.(Malovăţ-Bârda); 30 Ian.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86 sau 0788.06.23.67. Mai poate fi contactat pe adrese de e-mail, precum: stanciulescubarda@gmail.com  şi stanciulescubarda@yahoo.com

        *

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Sărbători fericite!

        Pr. Al. Stănciulescu – Bârda

Anunțuri

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: