Foaie periodică, gratuită  a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi
Anul VI(2007
), nr. 111(1 –15 Iunie)

Dragii mei enoriasi!
Cu îngăduinţa Dvs., vom lăsa amintirea să zboare peste ani si vom încerca să scoatem din uitare câţiva oameni si câteva fapte, care, poate, vă vor place si poate vă vor ajuta să înţelegeţi câte ceva din exemplul vieţii lor.

Era în primăvara lui 1940. Nori negri si grei se abătuseră asupra lumii. Bubuitul tunurilor se auzea tot mai aproape. Lumea devenea din ce în ce mai îngrijorată, mai înfricosată. Începuseră concentrările. Floarea tinerimii românesti părăsea satele si orasele si pleca undeva departe, pe căi nestiute. Umbra morţii se plimba peste plaiuri, lacrimile nu se mai uscau pe obraji. Discuţii, îmbrăţisări, sărutări, urări, sfaturi si îndemnuri se vedeau si se auzeau peste tot. Aproape în fiecare casă se strecura jalea. Venea postasul cu tolba plină de ordine de concentrare si le împărţea cu dărnicie în dreapta si în stânga. Cei ce nu primeau azi, primeau mâine sau poimâine, dar de primit primeau. Se goleau satele de voinici, rămâneau în urmă părinţi, fraţi, iubite cu teamă, cu speranţă sau disperare. Într-o zi a bătut postaul si la poarta Lenei Zoican. Ea era văduvă de război. Soţul ei, Nicolae Zoican, se prăpădise în luptele de la Mărăsesti si trupul lui se amestecase cu ţărâna de acolo. Lăsase doar în sufletul Lenei durerea dorului si povara văduviei. Cele două fete si băiatul erau prea mici ca să-si mai amintească de el. Trecuse însă vremea pe neasteptate, căci greutăţile vieţii erau multe si copiii Lenei se ridicaseră repede.

Abia când postasul i-a dat ordinul de concentrare pentru Ioniţă, copilul ei drag, Lena a simţit că o junghie la inimă. I-a venit o slăbeală în trup si o ceaţă la ochi si lumea a început să se învârtă în jurul ei mai repede, tot mai repede. A luat hârtia si s-a lăsat pe banca de la poartă si a stat acolo mult timp, fără să – si dea seama ce se întâmplă cu ea. N-a observat dacă mai trecuse cineva pe drum, dacă o mai întrebase de ceva, dacă, pur si simplu, îi dăduse bineţe! Nu vedea si nu auzea nimic. În mintea ei se derula cu repeziciune toată viaţa ei. Îşi amintea de Nicolae, soţul ei, retrăia vremea când se cunoscuseră, când se luaseră, îsi amintea de nunta lor, de venirea pe lume a copiilor, apoi deodată venise, ca acum, concentrarea. Si atunci treceau, ziua si noaptea, din satele de la munte, tinerii grupuri-grupuri, pe drumuri si poteci spre Severin, să se înroleze în armată, să cureţe pământul de liftele străine. Acum se repeta istoria. Pe Nicolae îl luase pe front si-l trimisese să lupte la Orsova, să elibereze Banatul. Se dăduseră lupte grele pe Dealul Mosu. Tunurile se auzeau de la Balta, parcă ar îi fost la doi pasi. Multă lume pierise în pădurile de la Orsova si pământul se amestecase cu carne si cu sânge. Vestile veneau într-una de pe linia frontului, dar de mare folos nu-i erau. Înţelegea si ea, cu mintea ei de femeie simplă, că românii pierd teren si sfârsitul luptei e aproape. Vrăjmasul era mai numeros, mai puternic si mai bine înarmat. Într-o zi îi venise o carte postală de la Nicolae, în care o anunţa că peste două zile avea să treacă prin Severin cu trupa. Si acum parcă revedea rândurile acelea: „Leno! Dacă vrei să mai mă vezi, vino la Severin miercuri pe la prânz si ne-om întâlni. Dacă nu vii, Dumnezeu stie când  si dacă ne-om mai vedea vreodată! ” …A plecat Lena de îndată. A umplut un car cu fân si a plecat asa cum era îmbrăcată pe acasă, cu opregul rupt, cu cămasa veche. A apucat doar să răsucească gâtul unei găini, s-o perpelească repede si s-o frigă. A pus-o apoi într-un stergar, alături de o pâine făcută-n ţest, a lăsat copiii cu o vecină si a dat bici boilor. A ajuns la Severin a doua zi, a vândut fânul si a făcut rost de bani, ca să-i dea lui Nicolae. A venit trupa. Nicolae plecase mândru, chipes nevoie mare, tânăr de 20 de ani. Acum Lena era să nu-l mai recunoască. Cele câteva luni de război îl îmbătrâniseră. Slăbise de i se vedeau oasele prin piele, se vlăguise si călca încet, obosit. S-au îmbrăţisat, s-au privit, apoi s-au asezat sub un castan de la marginea străzii si au mâncat împreună. Comandantul dăduse voie soldaţilor să se întâlnească cu familiile. Lena nu-si mai amintea ce-a vorbit cu Nicolae în momentele acelea, stia doar că bărbatul îi spunea mereu să aibă grijă de copii, că el nu stie dacă se va mai întoarce acasă, dacă va scăpa cu zile. Toţi ostasii credeau că va urma o luptă mare-mare, în care ei, românii, vor iesi învingători. Când ora de întâlnire era pe sfârsite, Lena i-a zis lui Nicolae să meargă să facă o fotografie împreună, s-o aibă de amintire. Nu se mai fotografiaseră niciodată până atunci. Fotografia aceea a rămas până astăzi în casa Zoicanilor, ca mărturie a unei zile însemnate din acel an 1916…!

Frontul a înaintat spre inima ţării. Oltenia a rămas sub nemţi, iar armata s-a retras încet spre Moldova. Totul părea pierdut, până a venit acel ceas măreţ, când, în 1917, la Mărăsesti, Mărăsti si Oituz, trupele românesti au înscris una dintre cele mai glorioase pagini din istoria armatei noastre. Nicolae Zoican se afla cu trupa lui la Mărăsesti si cu aproape toţi camarazii săi de trupă au rămas acolo pentru totdeauna. I-a venit Lenei o adresă de la comenduirea armatei, în care o anunţa că Nicolae murise vitejeste pentru patrie. I-au dat si o pensie, dar văduvia a rămas povara cea mai grea. Nu avea atunci decât 23 de ani! Viaţa fusese dură pentru Lena. O mai supărau si bărbaţii si feciorii satului, parcă ar fi fost fântână la margine de drum, din care poate bea apă cine doreste. Lena era strasnică femeie si îsi apăra vitejeste curăţia ei trupească si sufletească. Se cununase cu Nicolae si nici moartea nu-i putea despărţi. Vrea cu orice preţ să-i rămână credincioasă pentru tot restul vieţii ei. Nu i-a fost usor să lupte cu ea însăsi si cu toţi pretendenţii care-i dădeau ocoale, dar a reusit.

În ceasul acela, când se asezase pe bancă, după ce primise ordinul de concentrare al lui Ioniţă, fiu-său, Lenei i-a mai trecut prin cap si amintirea cu neamţul. Era în vremea ocupaţiei nemţesti. Trupele staţionau prin sate si adunau de la populaţie alimente pentru oameni si cai. Lena Zoican avea trei vaci, un junc si un cal. Juncul era de trei ani, numai bun de pus la jug, era gras si frumos si-ţi era mai mare dragul să-l auzi boncănind. Un regiment nemţesc a trecut munţii de la Herculane pe la Podeni si s-a aşezat în Balta pentru vreo săptămână. Se ştia de Nicolae Zoican că e pe front. Un ofiţer neamţ a trecut din casă în casă cu interpretul după el, să vadă ce poate lua de !a fiecare pentru armată. Nimeni nu încerca să se opună. În clipa următoare s-ar fi trezit cu un glonte în cap. Au ajuns si la Lena Zoican. Au întrebat-o de vite. S-au dus la grajd si au văzut taurul. I l-au cerut. L-a dat, dar numai sufletul ei a stiut cât a suferit si cât a plâns după el. Neamţul văzuse în grajd si calul. La vreo câteva zile a venit iar cu interpretul si i-a cerut si calul. Acesta era legat în curte sub un iagud. Lena si-a luat inima în dinţi si i-a spus: „-Taurul vi l-am dat, ca să aveţi ce mânca, dar calul nu vi-l pot da, fiindcă îmi fac munca cu el!” „-Te împuscă!” i-a zis tâlmaciul. „-Poate să mă împuste, i-a spus Lena, dar cât sunt eu în  viaţă, calul nu mi-l ia!” S-a dus la cal, l-a luat de căpăstru si s-a lipit de pieptul lui. Neamţul a privit-o atent si a citit în ochii ei dârzenie si hotărâre. A cumpănit câteva momente situaţia, apoi a plecat si dus a fost.

…Toate acestea si altele i-au trecut Lenei prin faţa ochilor în câteva clipe cât a stat acolo, la poartă, pe bancă. Si-a revenit apoi si a intrat în curte. L-a găsit pe Ioniţă în grădină, trebăluind. I-a zis: ,,- Hai, Ioniţă, mamă, găteste-te că-ţi veni si ţie rândul să te duci la răzbel! Eu mă apuc să-ţi gătesc ceva, să-ţi pregătesc hainele! Tu vezi ce mai faci pe aici!” Ioniţă a rămas ca trăznit, frământându-si gândurile în sinea sa sii nestiind ce trebuie să mai facă.   A doua zi, dis-de-dimineaţă, Lena a înhămat caii, le-a pus fân în căruţă, a asezat bocceluţa lui Îoniţă cu schimburi si mâncare, a urcat cu băiatul pe capră si dusi au fost. Au ajuns la Severin când răsărea soarele. Fusese lună plină si merseseră bine. La centrul de recrutare era mare aglomeraţie. Sute de tineri îsi asteptau rândul. Un soldat striga pe câte unu pe câte unu. Cel strigat intra în faţa comisiei, acolo era examinat, i se cântărea situaţia si se dădea decizia privind repartiţia. Către prânz a venit si rândul lui Ioniţă. Sezuseră până atunci, mamă si fiu, ca două statui de piatră pe o bancă. Doar din când în când mai schimbau câte o vorbă la întâmplare. Fiecare îsi rumega gândurile si amintirile si se înţelegeau de minune, fără cuvinte. I-a venit rândul, în sfârsit, si lui Ioniţă. A intrat si Lena cu el.

Seful comisiei de concentrare era un colonel în vârstă, cu părul alb si mâna dreaptă lipsă. L-a întrebat pe Ioniţă cum îl cheamă, de unde este, cum îi cheamă pe părinţii lui, unde îi este tatăl. Ioniţă răspundea sec, absent. Când a spus că tatăl său a murit la Mărăsesti, colonelul s-a ridicat de pe scaun, a iesit de la masă si s-a apropiat de Ioniţă. L-a mângâiat pe cap părinteste, l-a privit în ochi şi i-a spus: ,,- Copile! Tatăl tău a murit la Mărăşeşti pe braţele mele! Eu i-am fost căpitan. A fost un adevărat erou. Si-a făcut datoria faţă de ţară. Să stii că a murit cu numele tău pe buze soptind: „-Ioane, Ioane, copilasul meu, te lasă tata singur, să cresti printre străini!” Astea au fost cuvintele lui de pe urmă si si-a dat sufletul. N-am putut să-ţi scriu, Leno, a zis el, îndreptându – se spre femeie. În aceeasi zi o schijă mi-a smuls si mie mâna dreaptă si multă vreme am stat în spital. Uite ce este: eu o să scriu aici ce trebuie si tu, Ioane, te duci acasă s-o ajuţi pe mama ta. Asa este ordinul, ca orfanii de război, care sunt întreţinători de familie să rămână la vatră. Scriu eu aici ce trebuie si n-o să te mai tulbure nimeni!” a mai zis colonelul si l-a bătut prieteneste pe Ioniţă pe umăr. Ochii Lenei si ai lui Ioniţă se rouraseră de lacrimi: aici erau lacrimi de durere pentru părintele si soţul dispărut eroic, aci lacrimi de bucurie!

Colonelul a completat niste fise, au semnat toţi cei din comisie, apoi i-a întins lui Ioniţă o hârtie, l-a privit zâmbind si i-a spus: ,,- Măi, Ionică, bine semeni cu tatăl tău, mă! Când te văzui, crezui că îl văd pe el înviat. Am fost buni prieteni, mă! Doar moartea ne-a despărţit!”  Colonelul l-a sărutat părinteste pe Ioniţă, a întins mâna Lenei si i-a condus până la usă. Asa a fost concentrarea lui Ioniţă Zoican. Luptase tatăl si pentru fiu si în felul acesta îl scăpa cu viaţă.

Din Balta au murit mulţi pe front. Alţii au căzut prizonieri si au rămas mulţi ani prin Siberia sau pe cine stie unde si nu s-au mai întors niciodată. De atunci, Ioniţă Zoican era nelipsit în duminici si sărbători de la biserică si de fiecare dată aprindea câte o lumânare si pentru sufletul tatălui său.

*       

Într-o noapte, pe la ora unu, am fost trezit din somn de o hărmălae de nedescris. Se auzeau voci de oameni strigând si înjurând de mama focului, urlau câinii! Doar tunul mai trebuia să bubuie, ca să fie tacâmul complet. Am ieşit buimăcit, să văd ce s-a întâmplat. Când am văzut, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. M-am tot zgâit în lumina lunii  şi mă întrebam dacă e adevărat sau am vedenii! Vreo patru vlăjgani între 20 şi 30 de ani se chinuiau cu doi cai şi două căruţe şi nici ei nu ştiau bine ce vor de la bietele animale. Caii erau înhămaţi la căruţe, iar căruţele erau legate una de alta, spate la spate, adică una îndreptată spre răsărit şi alta spre apus. Vitejii mamei loveau cu eroism caii, ca să meargă unul  la deal şi altul la vale. Caii trăgeau din greu în ham, dar, pe cât trăgea unul, trăgea şi celălalt împotrivă. Se opinteau şi, din când în când reuşea câte unul să-l tragă pe celălalt după el cu căruţe cu tot. Atunci voinicii se amuzeau atât cât  puteau ei s-o facă, în gura mare, în răcnete şi strigături, parcă ar fi fost undeva în pustiul Saharei. Poate făcuseră şi pariu mai înainte de ispravă cu privire la puterea unuia sau altuia dintre cai.

Multe zile  m-am gândit cu indignare la scena din noaptea aceea. Îi cunoşteam pe năzdrăvani, dar bine ar fi fost ca să nu-i fi cunoscut, să fi fost de departe, cât mai de departe, dar, din păcate, erau de prin părţile noastre!  M-am tot întrebat ce vor fi gândit şi ce vor fi simţit bietele animale aflate în cauză despre stăpânii lor în special şi, dacă le va fi dus puterea gândului, la om în general, la omul – stăpân şi rege al naturii, lăsat de Dumnezeu s-o conducă şi să o stăpânească!  Dacă regele a ajuns în halul acesta, ce să mai vorbim de celelalte!

Cu cât a trecut timpul, am început să-i înţeleg pe tinerii din noaptea aceea. Nu cumva ei nu făceau altceva decât să traducă în faptă, în mod concret, ceea ce vedeau în jurul lor, în mare şi în mic?  Nu cumva ei văzuseră în buletinele de ştiri ale televiziunii cum merg treburile în unele ţări(depărtate, ce-i drept!), în care preşedintele vrea una, guvernul alta, parlamentul alta;  nu cumva ei văzuseră în unele comune(altele decât a noastră, bineînţeles!), cum primarul trage la deal şi consiliul local la vale; nu cumva ei văzuseră în atâtea familii cum soţul zice una, soţia alta, copiii fac ce vor? Orice e posibil! Într-o lume în care înţelegerea, armonia şi pacea sunt pe cale de dispariţie, nu e de mirare ca nişte tineri să încerce s-o caricaturizeze cu mijloacele de care dispun şi la nivelul lor! Poate chiar dovedeau prin aceasta că sunt adevăraţi artişti sau, de ce nu, analişti politici! Vai de mama noastră!

*

Am trecut într-o zi prin piaţă. Pe o masă, un individ de nu ştiu unde îşi întinsese taraba. Avea de toate. Printre multe mărunţişuri erau şi câteva obiecte religioase. Mi-au atras atenţia nişte icoane. Aveau ceva deosebit. Văzusem aşa ceva în pozele cu artişti, cu vedete ale zilei, dar nu în icoane. E vorba de o anumită hârtie cu denivelări speciale, care face ca o fotografie să se vadă într-un fel dacă o priveşti dintr-o parte şi să se vadă altfel, sau chiar să vezi alt personaj, dacă o priveşti din partea opusă. Ei bine, în cazul nostru, erau icoane, pe care dacă le priveai din dreapta Îl vedeai pe Mântuitorul, dacă te uitai din stânga o vedeai pe Maica Domnului. În faţa altora, dacă făceai o schimbare uşoară de poziţie, adică un fel de clătinare a trupului, puteai să-L vezi pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului făcându-ţi cu ochiul. Asta întrecea orice obrăznicie! Nici măcar atât bun simţ nu avuseseră, ca să nu batjocorească ceşe sfinte chiar aşa. Chiar chipurile Mântuitorului şi Maicii Domnului nu erau cele obişnuite în icoanele noastre ortodoxe. Ei  semănau, după felul cum făceau ocheade privitorilor, cu nişte şmecheraşi de la colţul străzii, care-ţi fac ocheade cu tot felul de subînţelesuri. Am întors aşa-numitele ,,icoane” pe toate feţele şi am observat undeva într-un colţ că erau confecţionate în China. Ca să vezi! Cine face misiune creştină printre creştini!

Dragii mei! Feriţi-vă de asemenea ciudăţenii! Nu daţi banii pe ele şi nu le băgaţi în casa Dumneavoastră. Nu vă bateţi joc de cele sfinte!

*

Domnul Ioan Miclău, scriitor român din Sydney(Australia), vechi prieten al parohiei noastre, ne-a transmis pe internet următorul text: ,,DUMNEZEU să Vă ţină în dragoste, în literatură si iubire, în istorie si adevăr, în Biserică si credinţă si pe mine fericit, că mă pot bucura de prietenia dumitale. Având azi un pic timp liber, mă simt obligat a Vă scrie câteva sire, asa…, mai ca lumea. Am în faţa mea, pe masă, cartea ,,Coloana infinită – din gândirea română-modernă” – scoasă la Editura Albatros, atasată Colectiei ,,Cogito”, si…, cu specificaţia: ,,Ediţie îngrijită, prefaţată, indici si note de Alexandru Stănciulescu-Bârda“. Să fie o minune ? Păi, cum să fie, din moment ce am în faţa mea, scris, negru pe alb. Aţi fi muncit mult la ea ? Păi, unde găsesti o carte de 703 pagini, care să iasă asa…, fără muncă si sudoare ? Iertaţi-mi introducerea acestei scrisori, domnule Al. Stănciulescu, dar la o asa carte, ce adună un volum de proverbe si înţelepciuni românesti, adunate din operele gânditorilor si scriitorilor nostri clasici sii contemporani, văd un fel de enciclopedie antologică, căreia orice superlative îngrămădite de mine acum, par mititele. De ce ? Tocmai la antipozi, în Australia, la biblioteca ,,Mihai Eminescu”-Wollongong, pentru românii emigranţi să avem această carte la îndemână, cred că este ceva prea frumos.Dar, vorbind tot despre acelasi subiect, dacă am deja bună idee de a publica titlul tuturor carţilor donate de Dumneavoastră si Ed. ,,Cuget Românesc”- Bârda – pentru românii din Australia, ce cuvinte as  putea să scot din minte si suflet, care să acopere valoarea gestului dumitale ? Eu le am pregătite: Dumnezeu să Vă dea sănătate, putere de muncă, dragostea celor din jur, cunoscuţi sau necunoscuţi, dar care se bucură de lumina muncii Dumneavoastră !”

Îi mulţumim cordial Domnului Miclău pentru aceste cuvinte încurajatoare, ne bucurăm că si dintre cărţile ce le-am publicat înainte de 1989 au ajuns până în Australia si-I facem cunoscut că primul volum din seria Coloana Infinitului îl vom reedita în vara aceasta, el aflându-se deja în faza de corectură. Sperăm ca si acesta să-l bucure pe Domnul Miclău si pe cei ce vor avea curiozitatea să-l citească.

*

În ziua de 2 Iunie, preotul Dvs. A susţinut examen la  Drept constituţional, iar pe 9 Iunie la Drept European în cadrul  Facultăţii de Drept a Universităţii ,,Spiru Haret” din Bucuresti, al cărui student este. În zilele de 6-7 Iunie, preotul a susţinut examene la disciplinele Drept canonic si Regimul cultelor în statul de drept(probe scrise) la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Ovidius”  din Constanţa, al cărui masterand este. Le-a trecut pe toate cu bine.

*

Joi, 14 Iunie, preotul Dvs. a participat  la un simpozion dedicat  regretatului Profesor  Constantin Negreanu, cunoscut cercetător al proverbelor românesti în ţară si străinătate, cu prilejul împlinirii a sapte ani de la plecarea lui spre cele vesnice. Simpozionul a fost organizat de Inspectoratul Scolar Judeţen si de Scoala ,,Constantin Negreanu” din Tr. Severin. Simpozionul s-a ţinut în sala mare a Teatrului si la el a participat un număr mare de severineni de toate vârstele si  categoriile sociale. Preotul Dvs. a făcut parte din prezidiu si a evocat personalitatea si opera marelui dispărut în cuvântarea ce a ţinut-o, Constantin Negreanu fiindu-i printre  marii prieteni ce i-a avut în viaţă. Dumnezeu să te ierte, dom’ Costel!

*

Bunul nostru prieten, Domnul Dr. Artur Silvestri, ne face mereu câte o bucurie. Dacă într-o ,,scrisoare” precedentă vă spuneam că a introdus si ,,Scrisoarea pastorală” pe internet, alături de  zeci si zeci de reviste românesti din ţară si străinătate, acum găsim pe internet un site(un sector) de 18 pagini, în care prezintă aproape o  sută de lucrări si referinţe la lucrările preotului Dvs.  E destul să se acceseze pe  Google  Stanciulescu-Barda, Alexandru si lista începe să se deruleze. Si, fără îndoială, are de gând să ne mai facă si alte asemenea plăcute surprize! Îi mulţumim cordial!

*

Atenţie, copii!  Asa cum v-am anunţat si în ,,scrisoarea” precedentă, în ziua de duminică, 1 Iulie, după Sfânta Liturghie, în biserica de la Malovăţ, va avea loc concursul de religie cu toţi voinicii prescolari, adică cei ce au venerabila vârsta cuprinsă între 1 si 7 ani. Concursul va consta din recitarea de rugăciuni. Care vor sti cele mai multe, vor lua premii în bani, astfel: Premiul I-l00 lei; Premiul II-50 lei; Premiul III-20 lei  si 3 Menţiuni – câte 10 lei. În cazul în care doi sau mai mulţi voinici vor sti bine acelasi număr de rugăciuni, departajarea se va face prin întrebări pe teme  religioase simple, la nivelul lor. Pot participa si copii din Bârda sau din alte localităţi. Atunci o să-i vedem cât de vârtosi o să fie!

*

În cursul lunii iunie avem următorul program de slujbe: 2 Iunie (Malovăţ-Bârda); 3 Iunie (Malovăţ); 9 Iunie (Malovăţ-Bârda); 10 Iunie (Bârda); 16 Iunie (Malovăţ-Bârda); 17 Iunie (Malovăţ); 23 Iunie (Malovăţ-Bârda); 24 Iunie (Bârda); 27 Iunie (spovedit si grijit la biserică si în sat la Bârda); 28 Iunie (spovedit si grijit la biserică si în sat la Malovăţ); 29 Iunie (pomeniri la Bârda, dimineaţa; slujbă la Malovăţ); 30 Iunie (Malovăţ-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la scoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86 sau 0788.06.23.67. Mai poate fi contactat pe adrese de e-mail, precum: stanciulescubarda@yahoo.com  si stanciulescubarda@gmail.com .   Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA 


Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: