Această lucrare încearcă să evidenţieze şi să clarifice modul de abordare al Mitului Edenului ca Paradis în poezia europeană,cu sensurile,semnificaţiile conceptului de Paradis,Eden sau Rai,inclusive cu toposurile ce tangenţiază acest concept în diferite locaţii al spaţiului dintre Marea Mediterană,Marea Nordului,oceanul Atlantic,până în Munţii Urali.Tot odată încercăm să clarificăm modul de înţelegere şi percepţie al Edenului şi ipostazele acestuia în poezia europeană a secolului trecut.

In contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la bază ceea ce scria Eugen Simion în Scriitori români de azi,a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendulării între două universuri.Prin construcţia psihică a omului,natura existenţei este duplicitară şi conflictuală,iar profilul spiritului său creator analizat ,cumprisma descompune lumina”ne lasă vederii starea de graţie lirică nesigură,discontinuă,ce trebuie continuată,exploatată printr-un travaliu intellectual care să restrângă până la ultimile limite inspiraţia ca hazard.Orice mare creaţie de cultură,cum scria Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului,e însufleţită de avântul transcenderii limitelor terestre.

Există la omul European,şi mai ales la poet,o nostalgie  a paradisului ca impuls fundamental al imaginarului,iar poezia este salvarea particularului în universal,a trăirii clipei în eternitate,căci frumuseţea poetică aspiră spre inefabil,spre climatul superior,din ale cărui grădini paradisiace s-a fărămiţat,cândva.(Nichifor Crainic-Nostalgia paradisului,Editura Moldova,Bucureşti,1987,pg.526/527).

Se observă la poeţii europeni că nu toţi percep şi simt edenul în acelaş mod şi sens.Dacă pentru unii este spaţiul fericirii supreme ,pentru alţii este efortul intelectual şi fizic care ,în final,creează euforia paradisiacă mult visată.

Poezia europeană prin reprezentanţii ei de seamă proiectează fiinţa omenească între lumina paradisului şi întunericul iadului,ca beznă a neputinţei,acestea fiind cele două dimensiuni extreme ale veşniciei şi infinitului.Insă de la începuturile ei poezia europeană îşi are originile în imnurile cultice şi odele pindarice.După explozia romantică orice regulă clasicist-abstractă este abolită în numele apropierii de natură,ca fenomen edenic,pentru recâştigarea naivităţii originare a poetului;însă nu peste mult timp,parnasianismul va preconiza ca sursă de inspiraţie nu realul,ci artificialul creat de poet,poezia însăşi.Paul Valery,în acest context aşează imaginea mentală a lui uomo universale sub semnul poiesis-ului,avertizându-ne acela care n-a privit în albul hârtiei lui o imagine tulburată de posibil,şi de regretul după toate semnele ce nu vor fi alese,nici n-a văzut în limpedele aer a construcţiei ce nu este acolo,acela pe care nu l-a bântuit ameţeala îndepărtării de un ţel,neliniştea de mijloace,previziunea întârzierilor şi-a deznădejdilor,nu a cunoscut edenul imaginar.Unii poeţi europeni văd edenul în imaginea tulburată de posibil,aşa cum după Valery,logica imaginativă specifică ochiului de creaţie poetică reprezintă o singură însuşire a lucrurilor şi le evocă pe taote celelalte.

Edenul în poezie era văzut de A.E.Baconsky ca realitate suprapusă,iar G.B.Vico scrie că toate naţiunile erau naţiuni de poeţi căci poezia nu este decât imitaţie.Numai contradicţia acceptată şi evidentă dintre frumosul natural şi frumosul artistic realizat cu totul independent şi sincronizat adeseori cu urâtul natural,ne duce cu gândul la eden.Platon spune că poeţii crează fantome,şi nu realităţi,fapt ce ne duce cu gândul la edenul visat,iar Heidegger spunea:Poezia îşi creează operele în cadrul limbajului şi le creează din materia limbajului,tocmai această materie construieşte edenul poetic.

In secolul XX,la noi,au văzut lumina tiparului multe lucrări ce au abordat diferite aspecte şi probleme ale poeziei europene însă foarte puţine dintre acestea au analizat,doar în trecere,tema edenului în poezia europeană.T.S.Eliot spunea ,chiar dacă unele din ele vădesc o contigentă baudelairiană,că Poezia nu este frâu liber lăsat emoţiei,ci e un mod de a evada  sub imperiul ei.Şi această evadare ,cum spunea, sub imperiul poeziei este indubitabil zona inefabilului eden.

Mort la numai 27 de ani Georg Trakl a stârnit interesul după al doilea război mondial.Poezia acestuia se intersectează cu cea a lui Robert Musil,concetăţean austriac,pentru care edenul este o stare de spirit.Tonalitatea poeziei lui Trakl o aminteşte pe aceea a lui Holderlin,la care edenul se află în diafanele anale ale vântului.,de fapt cum spune odinioară Don Luis de Gongora.Aerul enigmatic a lui Trakl interpretat sofistic de Heidegger,ne descoperă un poet pentru care edenul este;Luna,ai spune un mort/Ieşind din genunea-I albastră.(Occident).

În antiteză cu acest poet Constantinos Kavafis venind de pe un meridian exotic,la confluenţa Levantului cu anticile civilizaţiei,pentru marele poet grec edenul este o insulă sau o călătorie.In versul lui simţi gustul esenţelor tari,a formelor imateriale rămase străvezii în văzdu, aşa cum ne închipuim tipologic grădina biblică a edenului.Religia şi experienţa trăită devine la el o raţiune a vieţii.Acest fapt îl vedem în poemul său Itaca unde insula lui Ulise capătă valoarea edenului,altfel decât în mitul Homeric.Ea este pretextul care în sine justifică îmbogăţirea:Du-te-n cetăţile Egiptului/ca să primeşti de la-nţelepţi învăţătură.Ţinta călătoriei rămâne un reper simbolic,iar edenul ca răsplată fiind în ultima instanţă însăşi călătoria.

Genialitatea,spunea Eugenio Montale, constă în a fi înţeles că elinul de atunci corespunde cu homo europaeus de astăzi,şi în a fi reuşit să ne scufunde în acea lume ca şi când ar fi fost a noastră.Aceasta e într-adevăr marea metaforă(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi  cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăseşte edenul.

La poeţii europeni,inclusiv cei din spaţiul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea raţională al sublimului,cum spunea Kant,dar şi jocul de fugă către teritorii sublime.

La Eugenio Montale,poetul italian,ale cărui poeme sunt invadate de simbolul concentrat de heraldică şi de o frisonare dureroasă îmbinată cu nostalgia pentru categoriile ideale,luate ca eden,copleşit fiind de anodin sau răvăşit de spiritele ce peste convulsivul pământ/zboară în roiuri.(Tramontana).Edenul la Montale este virtualitatea ontologică,dar şi marea ca suveran principiu al existenţei şi al vieţii:Tu prima mi-ai spus/că măruntul zbucium/al inimii mele era doar o clipă.A te apropia de mare presupune a păstra neatins edenul ca întreg tezaur sufletesc.Universul edenic pentru poet sunt vechile rădăcini care convieţuiesc cu tendinţa spre înălţimi,spre lumină,spre bănuite zone de combustie purificatoare sau de reviviscenţă miraculoasă,această simbioză crează mitul mării ce se suprapune peste eden:Adă-mi tu planeta care te conduce/acolo unde blonde transparenţe răsar/şi ziua –ntreagă să răsfrângă,în oglinzile- albastre/adă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.

Planeta visată este edenul iar,pe când înebunită de lumină este metafora care coboară peste noi extazele solare ale poetului Jorge Guillen,din aceeaşi generaţie cu Montale.In timp ce la Montale edenul este lumina,luată ca înţelepciune,la T.S.Eliot edenul este o glosare pe marginea ideii de timp.Un rol important ]n ]n’elegerea edenului este creştinismul lui Eliot cu valoarea unei mitologii compozite,în care se interferează elementele biblice cu amintirea elină şi cu succesiunea civilizaţiilor.Edenul la acest poet este istoria cu acel ascentism modern de sorginte jansenistă,aşa cum subliniază Clonde Viger.Melancolia timpului,a anilor care iau/Cu ei,departe,viori şi flaute, care poartă falduri albi de lumină,pentru Eliot face parte din indisolubilul tablou ce ne aminteşte de paradisul visat.

Umberto Saba, propus pentru Premiul Nobel,născut în Triest,este un poet al dramelor ascunse,(putem să-l asemuim cu Bacovia),găseşte edenul în înserarea Europei,sau,mai degrabă,în valoarea propriei biografii,fiindcă nimic nu te odihneşte de viaţă/ca viaţa.În estetica,poeţilor amintiţi până aici,şi în etica lor,totul se clădeşte pe fundamentele labile ale unor valori spirituale pe care le indentificăm ca spaţiu edenic.Conceptele despre acesta sunt spectaculare sublimizări ale lui cogito,ce trec prin procese evolutive,de rafinare,nuanţare şi diversificare impuse de realitatea a cărei esenţă o exprimă.

Poezia edenului dezvoltă o responsabilitate asumată din partea autorilor ei,ci implică o angajare a speranţei deşarte,ca privire spre real,asemănătoare aruncată de Moise spre Pământul Făgăduinţei.(Observaţie făcută de Kafka).

Poetul Serghei Esenin,ajuns o legendă şi prin accidentele existenţei sale,are sentimentul naufragiului care-şi repudiază cosmosul,tocmai pentru faptul că poetul rus nu are în perspectiva viziunii sale,edenul ca ultima speranţă:Vânturi,o furtuni înzăpezite/Măturaţi viaţa mea trecută!Această luptă cu propriul său trecut va domina existenţa şi poezia lui din perioada următorilor ani pe care-i mai trăieşte,după 1919,când a scris versurile citate.După vizitarea Statelor Unite ale Americii Esenin este convins că”adevărurile”pe care le aflase de la comuniştii sovietici contraveneau realităţii.La înapoiere,se simte tot mai bolbav şi edenul visat îl găseşte în “universul”absintului şi al votci.Este tot mai bolnav sufleteşte şi trupeşte.Pentru el edenul nu mai există,dar îl reconstruieşte,aşa cum îl înţelege,în poezia Moscova cârciumărească,o capodoperă a poeziei europene.La fel ca odinioară Verlaine(Dis,qu /as tu fait,toi que voila/De ta jennesse?),poetul rus se întreabă:Oare nu mi-am băut,parcă ieri,tinereţea?Aceasta fiind timpul edenic,şi îşi mărturiseşte pustiul ce-l chinuie:Nu mă lăsa cu privirea ta rece,/nu

m ă-ntreba câţi ani am,cum arăt,/Bântuit de un spasm epileptic,/sufletul mi-e ca un galben schelet.Poetul,totuşi, cunoaşte frecvente interludii de scăpărări de lumină,pe care le putem lua ca edenice,atunci scrie Balada celor 26 şi Drumul meu.Poezia eseniană refuză happy-end-ul.Puterea ei magică rezistă în sinceritate,fiind poezie de confesiune dureroasă,tocmai de aceea edenul nu prea îşi găseşte locul şi datorită lipsei visului frumos.Există un conflict fundamental între structura visătorului cu naivităţi de himeră paradisiacă(aici edenul este tot mai îndepărtat) şi viaţa dură a timpului său de răscruce istorică.

Eugenio Montale în poeziile sale,cum subliniază Angelo Jacomuzzi,rareori are o preocupare a unei comunicări fericite cu metafizicul,pentru a regăsi vestigiile edenului,ca reminiscenţă a unei divinităţi ce a rupt vălul şi a tangenţiat cu lumina oamenilor.Fiind masca poetică a unei ieşiri în afara timpului,a unei intrări în mirajul edenic:negrele semen de ramuri pe alb/ca un alfabet esenţial.(Quasi una fantasio).În Elegia de Pico Farnease limbajul este alauatul care dospeşte preistoria unei hermeneutici,frământat de un eu poetic stăpânit de presentimentul unui sens spre edenul lucrurilor.In seria fantomelor salvatoare din În prag(In limine),analizate de Gianfranco Cotini,semnalăm prezenţa iubitei angelice.Aceasta este surprinsă într-un gest enigmatic:…şi deasupra/vreun gest ce şovăie…/Precum atunci/te-ai răsucit şi cu o mână,fruntea/dezvăluind-o de sub nor de plete//m-ai salutat spre a intra în beznă.(La bufera).Evocarea acestui trecut moment,pentru poet,secunda supremă este edenică,la fel şi invocarea divinităţii nu sunt altceva decât semnificaţiile unei transsubstanţiere a presentimentului apariţiei iubitei,moment ce-l consideră poetul,edenic.

Există o serie de lucruri montaliene care circumscriu tematicii profetice,acel difuz presentiment obscur care ne conduce spre edenul imaginarului poetic.

Spre deosebire de Montale,la Fernando Pessoa edenul se află între abis şi oglindă.Este acelaş peisaj care,în realitate poetul şi-l creiază,prin limbajul poeziei dat de expresia recognoscibilă.Paradoxul implicit al lui Pesso este acela de a instaura un discurs poetic adecvat,uneori ironic,fiindcă la poet iluzia de eden se confundă cu libertatea căci libertatea există/Numai în iluzia libertăţii.

In lirica elenă I.M.Panayotpolos edenul se reflectă în dragostea de pământ,de pădurile şi clipocitul apelor.Em mărturiseşte undeva:Am iubit acest pământ din prima mea tinereţe.Am umblat pe cărările lui,am ascultat freamătul freamătul pădurilor,clipocitul apelor,am desluşit mesajul oceanelor(…).Descoperirea tainelor vieţii,cunoaşterea pătimaşă a iubirii ce depăşeşte frumuseţea telurică,irupând spre spaţiul invadat de lumină a ideii ,sunt tot atâtea elemente ale edenului poetului grec înţeles de poetul grec:Femeie cu trup de arc întins,încă te aştept/lângă vasul de-alabastru cu intrastate roze,/măcar că noaptea apropape a trecut.(Asfinţit-a lunăă).Clipele aşteptării,sunt momente ale timpului edenic:Mi te-nchipui simplu:într-un balcon/întoarsă spre o dalbă roză sau pe un vapor/îmvăpăiată de flăcările amurgului.(Fantezie),în timp ce la Salvatore Quasimodo universul edenic e dominat de sentimentul plenitudinii inimii sale,care păstrează tiparele imateriale ale lucrurilor edenice din preajmă:Nu-i  nici un lucru care moare/Fără ca-n mine să rămână viu.Imaginea omului nu este un lucru etern,cum nici Oraşul din insula/scufundată în inima mea,/nu este etern, fiindcă edenul pentru poet este o bucurie ce o dezleagă de arborii visaţi.Poetul suedez Artur Lundkvist descifrează edenul în triumful deplin al tuturor energiilor disponibilităţilor umane:In viaţa noastră a pătruns ceva nou//îi zărim prin mulţime sclipirea/şi trebuie să-l căutăm ne-ncetat.Starea aceasta de euforie este momentul edenic al poeziei lui Lundkvistă:Există un fel de bucurie sălbatică/în tot ce e viu/Există/ceva îmbătător şi aparţinând tuturora.(Există un fel de bucurie sălbatică…).In schimb la Miltos Sahtouris,edenul este perceput când urc în cerul poeziei/îmbrăcat în bunavestire a aşteptării pruncului/străbătând o cale în imensitate…

Vor veni zilele ce ne-au sorbit/în cupele de alabastru ale amiezii,/din nou iluminând răsuflarea mării/şi-nnebunind licuricii câmpiei,aşa îşi creionează în Epilog edenul,poetul Vasos Voiadzoglu care a trăit o parte din viaţă,în insula Skiros,pe care o vede ca un spaţiu edenic unde semnele bucuriei se văd,ca un dar al blestemului antic.Dacă la Vvoiadzoglu edenul era o insulă ce compensa mişcarea tuturor simţurilor a fondului emoţional,la Iohannes Becher timpul ca simbol al noului este perceput ca eden al simţurilor,fapt ce-l descoperim În munţi,la umbra lor m-am fost născut/Din munţi veneau la noi şi vânt şi soare./Mă întrebam,prin uliţe pierdut:Cât pot ei oare munţii să măsoare?(In umbra munţilor).

Fundamentul psihologico-ştiinţific-religios din care derivă mitul Edenului iese în evidenţă în clipa când geneza actului creator e identificată în viaţa psihică:iar problema ce se pune este,aceea a exprimării ei.O stare interioară de bucurie,de beatitudine,localizată în timp,dar mai ales în spaţiul care produce acea stare,determină cel mai adesea starea edenică,sau,pur şi simplu,edenul ca expresie a poeticului.

Trăind intens,poetul plonjează în sine,îşi creează imaginea unui mit şi astfel triumfă asupra naturii sale.Analizând conceptul kierkegaardian de angoasă,regăsesc un mod de reafirmare a eului artistic ca loc al construcţiei mitului edenic, al cărui sens duce la perfecţionarea lăuntrică.Forma sub care acesta este conceput devine expresia echilibrului regăsit.Edenul e reprezentat de psihologie sau,mai exact,de psihopatologie,în prelungirea imaginii sau viziunii poetului.Edenul este construit în poezia europeană a secolului XX printr-un dezechilibru,asimilabil sau,în orice caz,situabil în proximitatea stării patologice ce declanşează procesul creator a cărui împlinire în operă revine la o restabilire a unui nou echilibru prin,însăşi,construcţia acestui mit.Edenul este de aici încolo rezultatul unui efort voit şi coerent,în recrearea naturii primitive şi tinzând să organizeze într-un cosmos edenic beatitudinea interioară pe care o trasmite şi cititorilor.

Unii poeţi europeni căzând în” capcana”propogandei comuniste au crezut,unii chiar sinceri,în viitorul luminos al socialismului şi comunismului.Ei ,în poezia lor,vedeau acest luminos viitor ca un eden al omenirii.Edenul de această factură era ca iluzia optică din deşert numită fata morgana.Puţine poezii inspirate de propaganda comunistă mai rezistă astăzi.

Astfel, edenul în poezie apare ca un analog al sufletului,ca o obiectualizare făcută necesară de o insuportabilă presiune interioară.Cum specifică Croce:ea e posibilă atâta vreme cât procesul creaţiei care recreionează edenul e descries ca fenomen lăuntric.Edenul devenind transsubiectiv,el se desprinde de poet pentru a-şi trăi imaginea în imaginarul cititorului.

AL. FLORIN ŢENE


Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: