– Chiar sa crapi de  ura pe cineva, ceea ce e mai bine, decat sa spui copiilor lucruri neadevarate !

– Da, nu poti face din urzica busuioc, dar si mai greu un inger dintr-un dobitoc !

– Cand religiile sunt in cearta e semn ca sunt in cautare de Dumnezeu !

– Adevaratii oameni politici pun cu multa rabdare in balanta  judecatii  hotararile ce trebuiesc luate, chiar de intarzae putin, au liniste;  dar in aceasta liniste a judecatii lor  navalesc politicienii cei grabnici, nerozi si guralivi, aplaudati  de  o multime  visatoare !

– Cei fugatori dupa o glorie pe care nu o merita, o pot atrage cu siretlicuri, numai ca  va fi  asemenea unei panze de paianjen pe care repede o imprastie  suflarea unui vant! 

– A spune generatiei  tinere adevarul  despre greselile trecute si prezente, aminteste de intelepciunea sfintei taine a spovedaniei;  foloseste enorm  tuturor, usurand pana si  trecerii pacatosului  in  lumea  dreptilor !

  Cel ce asupreste un neam, cu gandul la castiguri numai pentru neamul sau, drept in fata lui Dumnezeu nu poate fi !

– E mai  folositoare prietenia unui om neinvatat decat falsitatea unui invatat ;  primul zideste, al doilea distruge !

– Chiar dorind mult sa ai o intimitate  proprie,  „prietenii”  au  grija  sa-ti  faca o dezasamblare  pe  bucati si bucatele  din care greu  te mai poti reconstituii !

– Ma scarbeste mai mult niste prostii scrise ortografic, decat bunaoara o scriere ca aceasta: „te iubesc pe toti „, fiindca esenta  transmisa e o iubire ! (proverb din lumea  emigratiei)

– Hotia  imbracata in manta  culturala  este o inventie  diabolica si de sorginte  a minciunei,  infecteaza educatia, obstructioneaza  psihicul  oamenilor, de aceea trebuie starpita neaparat !

– Cultura inseamna un produs sanatos, neotravit in  mediu si moral in societate !

– Cand te impresor necazurile intelept este sa te retragi in simplitate, fie si prostie numita de obraznici, cand tu stii ca o prostie la momentul potrivit este cea mai mare intelepciune !

– Este interesant  de observat cum de veacuri invatatii si inteleptii, nu pot  inlatura lucrarile dracesti ale minciunei pana nu intervine  Divinul Dumnezeu  cu foc si apa  peste toate !

– Dusmanii adevarului  sunt cei ce  ocolesc infierarea raului,  oportunistii tradatori  care lingusind pe oricine are puterea sau stralucirea trecatorului moment, nesocotesc suferintele  celor din jur !  In literatura  lingaii se numesc  flecari  oportunisti, ce vin sa mai apese capul celui ce se ineaca –  NEAMUL !

– Cand un partid se desprinde de poporul ce-l sustine, acest partid devine o iasca pe un copac frumos!

– In fiecare  semintie de Neam traitoare pe  Pamant sta  Duhul  Universal, sta Creatorul  aratandu-ne calea si stiinta adevarulyui. O stiinta fara Dumnezeu nu este stiinta,  ci este ambitia  trecerii unei stachete imposibile, cazand de fiecare data in marea infinitate a nenorocirilor si suferintelor! AMIN!


Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

" Revista de arta si cultura IOSIF VULCAN " este fondata de scriitorul IOAN MICLAU , din Australia , si apare in editia "pe hartie " avand ca editor BIBLIOTECA " MIHAI EMINESCU" din Cringilla , Australia . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre Biblioteca " Mihai Eminescu" ,Cringilla, Australia, si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . **** Director : IOAN MICLAU

========================== REDACTIA - contacte aici >>>>> _____________________________ _____________________________

IMAGINE DIN BIBLIOTECA „MIHAI EMINESCU“, CRINGILLA, AUSTRALIA

EDITORIAL de IOAN MICLĂU

ADEVARUL STRALUCESTE CA AURUL ====================== Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu ! Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.>>continuare>> ======================= VINA DE A FI POET "Numai pomul dezradacinat stie gustul pamantului de acasa; numai omul dus peste mari si tari stie cat de grea este povara dorului de Tara; numai poetul arde ca o torta, in fiecare zi, in fiecare noapte. Nu stiu daca I.Miclau si-a luat tarana din gradina casei parintesti, ca sa-si inveleasca trupul cu ea cand o fi sa fie. Sunt sigur, insa, ca a luat cu sine atatea amintiri, cat sa-i ajunga pentru o vesnicie. Isi inveseleste sufletul cu ele, cand il patrunde frigul strainatatii; isi oblojeste ranile ce i le fac sagetile singuratatii; isi sterge lacrimile dorului, isi doineste neimplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabda cu stoicism, stiind ca astfel isi ispaseste vina de a fi POET." (Pr. Prof.Dr. Al. Stanciulescu-Barda) ____________________________ UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI Todica - Poetul IOAN MICLAU - carti, pasari si vazduhul -ep1 ============================ Todica - Poetul IOAN MICLAU - Carti...- versiune ptr.TV -ep2 ============================

Revista IOSIF VULCAN, ediţia on-line

_______________________________

TEME, RUBRICI ŞI AUTORI

15 Februarie 2007: DE ASTĂZI, REVISTA „IOSIF VULCAN“ APARE ON-LINE ŞI VA FI CITITĂ ÎN TOATĂ LUMEA!

De la Biblioteca Romaneasca "MIHAI EMINESCU" Wollongong, N.S.W Incepand cu luna februarie,2007, cititorii Revistei de Arta si Cultura "IOSIF VULCAN" vor putea ceti revista pe internet-on-line, gratuit. Revista apare prin voluntariat, devenind astfel accesibila cititorilor romani de pretutindeni in lume. Se alatura prin conceptie si servicii "SPIRITULUI ROMANESC" revista romanilor din AUSTRALIA, revistei "ANTIPOZI", precum si buchetului de Publicatii on-line, (25 la numar) ale ASOCIATIEI ROMANE PENTRU PATRIMONIU- ROMANIA. Revista "IOSIF VULCAN" poate fi accesata la adresa: www.revistaiosifvulcan.vordpress.com Numai cu cativa ani in urma era de neinchipuit o asemenea posibilitate de extensie a culturii si expresiei romanesti, dar iata ca astazi este posibil. Doamne ajuta ! Lucrarile dumneavoastra pot fi primite la adresa de e-mail:ioan@internode.on.net Scriitor : Ioan MICLAU

DUPĂ ZECE ANI…

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!”

De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor.

Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!

Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

=====================

AGENDA PRIMILOR PAŞI!

============================ ________________________ Biblioteca "MIHAI EMINESCU" -2006 13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA ________________________ Biblioteca " Mihai Eminescu " a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie , 1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26 , ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment (mai putin cunoscut ) , Septembrie 1851 , cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind D .Bratianu. Deci, idee a unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU dar este de serviciu public pentru comunitatea romaneasca , pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca s - a imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si precum si pe cele primite din partea unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: "Romania . Evolutie in Timp si Spatiu" , "Romania in Documente si Album" La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta. Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei "Iosif Vulcan", aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi decat frumos, deoarece odata existenta, aceasta eventual isi poate schimba adresa dar nu serviciile. Co-proprietar de perspectiva in timp deci, speram a fi tocmai fiica noastra Tincuta Miclau, actualmente studiind pentru a doua Diploma universitara aici in Australia, avand deja versuri publicate, deci o tanara speranta prin care biblioteca va supravietii negresit. Bibliotecar Ioan MICLAU AUSTRALIA

„NESTORUL PRESEI ROMANESTI ”

Se împlineste in acest an 2007 un secol de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, om de cultură de o importanţă deosebită pentru epoca sa, „Nestorul presei româneşti”, cum avea să fie numit de un exeget. Manifestările dedicate acestuia, consacrate evenimentului şi organizate în judeţul Bihor, au fost multiple şi cuprinzătoare pentru întreaga activitate a acestui om de cultură. >prof.>Iosif Popa >>

===================== ________________________

IDEI , INITIATIVE SI CHIPURI DE LA ROMANII- AUSTRALIENI

===================== O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii. Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc. ___________________________ ___________________________ Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU >>> continuare>>> ==================== SCRIITORI DE LA ANTIPOZI ==================== Despre scriitor si cineast -aici>>>> ==================== Despre scriitoare si eseista -aici >>>>>> ==================== ADEVĂRATE, REALE PUNŢI DE LEGĂTURĂ, ÎNTRE ROMÂNI! Cornelia .T. Chifu: Spune-mi mai clar ce înseamnă revista losif Vulcan. Cu drag şi consideraţie.“ Ben Todica : „losif Vulcan“ e o revistă literară realizată de poetul loan Miclău, în care scriitori, poeţi, jurnalişti, specialişti, cititori, îşi publică lucrările. Abonamentul anual costă 20 de dolari. Acesta e salariul pe o oră de muncă în Australia. Scriitorul loan Miclău, este şi fondatorul, proprietarul, Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, N.S.W, Australia, de unde cititorii români împrumută cărţi prin poştă. Deci este un om pasionat şi dedicat culturii neamului. !“ ==================== Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W ___________________________ ___________________________ Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia ____________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

RSS Revista IOSIF VULCAN – Australia

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: