Onisifor Ghibu: “Despre educatie”

RESTITUIRI
SIBIU – 21 iulie, 1911.

Educatia Morala
Scoala e un institut de educatie si de instructie. Educatia si instructia in scoala populara trebuie sa mearga paralel, totusi importanta cea mai mare dintre acestea o are educatia sau buna crestere. Educatia il face pe om cinstit si bine crescut, iar instructia il face invatat. E de la sine inteles, ca avand a alege intre un om cinstit si unul invatat, alegerea va cadea asupra celui dintai. Din aceasta deosebire rezulta marea si plina de raspundere sarcina a scolii de a se ingriji mai presus de toate de buna crestere a tinerimii incredintate ei si de a cauta, numai pe langa aceasta, ca tinerimea sa castige cunostinte teoretice.

Invatatura lipsita de morala e intocmai precum zice un vechi si bun pedagog german, „o sabie in mana unui naimit“.

„Nebunii invatati sunt, dupa zisele aceluiasi, cei mai mari nebuni, in vreme ce oamenii binecrescuti sunt de mare folos atat bisericii cat si statului, chiar si daca nu sunt invatati“ (Christian Thomasius). Aceste cuvinte trebuie sa si le sape adanc in inima sa fiecare invatator, care trebuie sa fie mai inainte de toate un educator spre cinste si adevar si moralitate curata. Caci invatatura de carte, asa cum a castigat-o la timpul sau elevul in scoala, se poate pierde cu timpul, bunele moravuri insa, pe care si le-a insusit copilul in frageda varsta a sa, in care sufletul e primitor ca ceara ce se poate modela dupa plac, – raman pentru viata intreaga.

Educatia morala in familie si in scoala

Educatia se face si in familie, si aici poate ca intr-o masura mai mare ca in scoala. Ceea ce nu se face in familie insa, decat in cazuri mai rare, si ceea ce e chemata a face scoala, e instructia, adica inzestrarea copiilor cu o suma de cunostinte, care sa-i deschida mintea si sa-i dea astfel putinta de a-si intocmi viata pamanteasca mai usor si mai frumos.

Educatia trebuie sa fie religioasa-morala

Educatia morala care se da in scoala primara trebuie sa aiba inainte de toate un caracter religios. Acest caracter trebuie scos mai cu seama in scolile confesionale cat se poate de mult in relief, caci aceste scoli sunt intemeiate, mai mult decat oricare altele, pe temeiul religiei.

Invatatorul sa aiba insusi o deplina educatie morala

Pe aceste principii trebuie sa se reazime educatia religioasa in scoala. Invatatorul, care e chemat a sadi si cultiva cu grija in sufletele copiilor aceste principii, trebuie sa fie si el insusi patruns de ele in intreaga sa fiinta. Inima lui trebuie sa fie plina de seriozitatea si maretia acestora si trebuie sa se manifeste nu atat prin vorbele, cat mai ales prin faptele sale. Si anume nu prin fapte intamplatoare, ci prin toate faptele vietii sale, care trebuie sa poarte acelasi timbru al unei vieti sufletesti ordonate, curate si strabatute de idealul in adevar crestin. Numai acel invatator va putea impartasi elevilor sai o educatie moral-religioasa, ale carui fapte vor fi totdeauna in consonanta cu invataturile pe care le propaga.

Orice dizarmonie intre vorbe si fapte e un atentat, pe care il savarseste invatatorul la adresa sufletului elevilor sai, pe care daca nu i-ar minti in chipul acesta, i-ar putea educa in adevaratul inteles al cuvantului.

Vorbe si fapte

In loc de multe vorbe sa dea deci invatatorul mai multe fapte morale; acestea vor avea un efect incomparabil mai mare decat cuvintele, care adesea ascund intr-insele abstractiuni grele de inteles din partea copiilor. Inainte de ce va cauta invatatorul sa dea elevilor sai o educatie moral-religioasa, trebuie deci sa caute a si-o da siesi. Altcum intreaga lui cariera e imposibila.

Educatia morala nu e obiect de invatamant deosebit

Ar fi o greseala mare, daca s-ar crede ca educatia morala se face prin invatarea din carte sau dupa spuse a anumitor cunostinte, si ar fi o greseala tot asa de mare, daca s-ar crede ca numai invatamantul religios impartaseste elevilor o educatie morala. „Invatarea“ preceptelor morale duce mai curand la o tampire a sentimentului moral, decat la o intarire.

Nu vorbe, ci fapte si exemple

Lucrul de capetenie e ca invatatorul sa nu moralizeze mult, caci aceasta de obicei il plictiseste pe copil si produce cel mult niste rezultate aparente, ci sa-l induplece prin exemplul sau si prin o consecventa iubire de adevar si de dreptate, care impune mai mult, decat sute de predici moralizatoare. Pe un invatator patruns de astfel de sentimente, copiii sa invete nu numai sa-l respecte si sa-l iubeasca, ci si sa-l asculte totdeauna si sa se conduca si ei de sentimente de dreptate si adevar.

Din contra, pe un invatator nesincer si mincinos, fie el cat de istet, copiii nu-l iubesc; in sufletul lor e un vecinic dezechilibru: aici educatia morala nu-i cu putinta; aici scoala nu e o binefacere; intransa copiii nu pot invata nici cinste, nici disciplina nici ordine si nici curatenie. Totul ce se poate ajunge intr-o astfel de scoala e o fatarnicie, care, ce e drept, poate orbi pe un cercetator superficial, dar care in adevaratele ei rezultate nu e decat o simpla arma sunatoare.

Urmarile lipsei unei educatii estetice

In adevar scoala noastra s-a multumit pana acum daca a putut sa realizeze ceva bun si folositor. La partea frumoasa nu s-a prea gandit, din care pricina multe lucruri frumoase, pe care le-am avut pana acum instinctiv, au ajuns in timpul din urma sa dea faliment si sa fie inlocuite cu lucruri de mucava ieftina si, adeseori imorale.

Lipsa unei educatii estetice in scoala a atras dupa sine o neglijare a limbii noastre materne, care s-a invatat numai din punct de vedere al folosului, iar nu si al frumusetii, – ea a adus cu sine o parasire, prin multe locuri, a portului popular atat de bogat in combinatii artistice si atat de pitoresc, si inlocuirea lui cu fabricate straine ieftine si slabe si mai ales urate, care au dat un puternic avant si lenei in a lucra si cugeta, – ea a adus cu sine mai departe o parasire a felului nostru de trai, de cladire si de petrecere, si a fost inlocuit cu un fel mai „practic“, in realitate insa foarte putin estetic. Prin multe parti locul pitorescului l-a luat luxul, care, din fericire, e socotit ca ceva frumos si estetic cata vreme el e pur si simplu imoral.

Din pricina aceasta si modestul inceput de industrie casnica e amenintat in dezvoltarea lui normala.

Lipsa aceasta de educatie estetica e chemata sa o inlature si scoala populara. Mai intai de toate invatatorii au datoria sa se ocuple de chestiuni estetice si sa le propovaduiasca, atat cu cuvantul cat si mai ales cu fapta in cercuri cat mai largi“.

Educatia spre adevar. Starpirea prejudecatilor si a superstitiilor

Instructia si educatia din scoala trebuie sa aiba ca ideal armonia intre viata practica si cea ideala. Acest ideal trebuie sa aiba ca temelie adevarul. Scoala primara va avea sa-si puna intreaga ei activitate in slujba adevarului, pe care sa-l serveasca fara nici o consideratie laterala. Copiii nu trebuie mintiti pentru nici un motiv; realitatea trebuie sa le fie dezvaluita fara nici un gand ascuns. Numai pe cunoasterea adevarului se poate ridica o viata morala, rodnica atat pentru individ, cat si pentru obste. Cine crede ca falsificand realitatea si aratand anumite stari mai bune, sau mai rele decum sunt de fapt, va putea educa, se inseala amar. Oricat de pacatoasa ar fi realitatea, ea trebuie demascata, pentru ca elevii sa invete inca de mici a-si face datoria, contribuind la reducerea raului dupa puterile lor. Astfel scoala nu va putea sa treaca sub tacere multele deprinderi rele din popor, multele superstitii pagubitoare, multele opaceli atat de dezastruoase pentru economia nationala, multele credinte desarte atat de putin in conglasuirea cu religia crestina. Scoala va trebui sa inlature tot ce in viata poporului nu e propriu adevarului, aratand, ca fiecare om are datoria de a munci pentru biruinta adevarului. Munca intru aceasta implinire a datoriei ne procura si noua o fericire si serveste in acelasi timp si un principiu mare, prin care exista lumea. Si e bine, ca spre acestea copilul sa fie educat, inca din primii ani de scoala“.

Prezentare de IOAN MICLAU – Australia

Dintre cele mai potrivite indrumari pedagogice, ale lui Onisifor Ghibu – n.1883, d.1972
ONISIFOR GHIBU, DESPRE EDUCATIE (Editie revazuta Casa Corpului Didactic, Oradea, 1995)