IOSIF VULCAN -”Insemnari de calatorie”,1877(restituiri)

     “Privita de la gara, Alba Iulia face impresiune buna.
Un oras situat frumos, inzestrat cu biserici numeroase, incununat cu o “cetate” prea
interesanta si giur-impregiur panoramele cele mai pitoresti – iata placutul tablou care se
infatiseaza ochilor nostri. Si aceasta impresiune ne pare si mai dulce, de cumva ne revocam
in memorie suvenirile istorice insotite de acest oras.
Si care roman este acela carele, intrand in Alba Iulia, nu  s-ar aduce aminte de cele ce ne
spune istoria din trecutul ei ? Cine dintre noi n-ar simti tresarind inima sa in momentele
cand zareste anticul oras si trece pragul sau ? Desigur nime, nici unul… caci Alba Iulia e un
monument neperitor al gloriei romane. Infatisarea ei parca ne zice: “Priviti, romani, la mine!
In sinul meu s-au petrecut fapte mari, zile de marire strabuna ! Eu am conservat amintirea
timpurilor de stralucire nationala ! Priviti la mine, aduceti-va aminte de stramosii vostrii si
amintirea lor sa va inspire credinta si tarie !”
Alba Iulia e unul din cele mai vechi orase ale Transilvaniei. Originea ei se duce in
epoca fabulelor neguroase. Atata insa e constatat ca pe vremea dacilor a existat si atuncea
s-a numit Tharmis. Dupa ce insa Roma cuceri campiile si dealurile Daciei, Tharmis se sterse
si in locul sau se infiinta Apulum, dupa numele raului care curge nu departe de-acolo si care
romaneste azi se numeste Ampoi, iar atuncea latineste se numea Apulus.
Despre acest riu a cantat odinioara si Ovid cuvintele:
” Danubi[u]sque rapax et dacicus orbe remoto

    Apulus…
Ruinele vechiului Tharmis insa se vad si astazi. Anume, istoricii si arheologicii ne spun
ca ruinele cari se vad de la Alba Iulia pana la Portus sint ramasitele numitului oras dacic,
care se afla in acele locuri.
Apulum, adeca Alba Iulia, a fost mult timp un oras de frunte al colonielor lui Traian, si
a jucat un rol mare in istoria lor, mai ales ca aice conducea calea in baile cari si astazi exist in
Muntii Apuseni  si cari produceau un venit foarte mare Romei.
Dar intorcandune spre secoli mai apropiati de noi, care roman nu-si aduce aminte cu
mandrie nationala ca inca n-au trecut 300 de ani, de cand gloria romana serba triumful sau
intre zidurile acestui oras, cind Mihai Viteazul intra invingator intre murii acestei cetati ?
Si daca ne vom intoarce atentiunea si mai aproape, care roman n-ar simti peptul sau
singerind de durere, privind locul acela unde – inca nu este un secol – un martir al poporului
roman, Horia, a suferit durerile robiei si mai tarziu a fost condamnat la moarte ata de barbara ?
Desi nu intaia oara vedem acum  Alba Iulia, totusi sub impresiunea acestor mominte
istorice intrai si de asta data in ea. In sine orasul este si acuma destul de interesant si are
viitor, caci formeaza centrul de comunicatiune pentru mai multe parti. Romanii sint majori-
tatea poporatiunii.
Dupa-miazazi iesiram sa vedem orasul. Apoi ne urcaram in catate. Intraram prin poarta
pe unde odinioara Mihai Viteazul intra cu triumf; imi parea ca vad figura eroului neinvins,
calare in mijlocul vitejilor sai capitani; parca zaream naintea mea figurile atletice ale fratilor
Buzesti; parca auzeam zinghenitul armelor si sunetul  trimbitelor; si parca vedeam lucirea
sabielor, filfaitul stindardelor si cum tot poporul striga “Uraa !”
Oh ! Ce simtire dulce era aceea !…  Toata urma in care calcam era un suvenir national, tot
firul de prav il credeam sacru si-o nalta fericire cuprinse tot internul meu.
Insa deodata, intocmai cum vine un nor si ascunde soarele, asa se intuneca si orizonul meu. Amicul care ne conducea ne arata in poarta casulia in care Horia petrecu inchis restul zilelor
sale. Poarta de triumf a lui Mihai Viteazul a devenit temnita lui Horia ! Simteam un cutremur.
Trecui iute pragul, ca vederea acelui loc sa nu imi apese mult timp spiritul, si intraram in cetate, partea cea mai interesanta a Albei Iulia. In garnizoana cetatii se afla multi romani si din
intimplare si noi conveniram cu un domn ofiter, care avu bunatate a ne conduce.
Despre cetatea aceasta as putea sa scriu mult. Dar e de prisos, caci mai an unul din
colaboratorii nostri s-a ocupat pe aceste coloane de ea. Amintesc numai ca prospectul din
cetate e foarte frumos in toate partile. Era seara pe cand ne rentoarseram in oras, unde publicul se afla adunat in promenada. Ocuparam si noi loc la o masa, unde nu peste mult se aduna o
mica societate romaneasca, cu care petrecuram pana tarziu “.
Bibliografie:
“Insemnari de calatorie”
de Iosif VULCAN