„Orgoliile, mediocritatea şi celebritatea“

(Eseu despre falsa victimizare si coada la nemurire)

“…Sa vorbim despre acea realitate care izvoraste din ambitiile nemasurate de succes si de nemurire, pe care o buna parte din scribentii actuali o manifesta ipocritic ! De ce spun “ipocritic” ? Pentru simplu motiv ca nu-i cred, sunt niste mincinosi ! Ca ciupercile au aparut acum o gramada de “adepti” ai dreptatii, o gramada de oameni de litere “sinceri”, o gramada de “martori” si “judecatori” ai unui trecut recent, din care au facut parte ! Cu toate ca imi dau seama, din ceea ce Ei scriu, ca au fost jurnalisti sau “corespondenti” la diverse publicatii comuniste sau scriitori care au publicat nuvele, poezii, cartulii sau alte materiale, indiferent de ce natura in presa oficiala comunista, sau chiar mai mult, ca au facut parte din elita timpului, acestia expun marturisiri “amare” cum ca nu li s-au acordat mai multe onorarii, mai multe titluri sau mai multa atentie de regimul comunist si bietii de Ei, ar fi fost nedreptatiti.

(Domnilor si doamnelor, ce tragedie, ce tratament odios au suferit acesti oameni !?) Si care or fi fost ei: Paunescu, Liiceanu, Plesu, Blandiana, Patapievici si multi altii prezenti in mas-media trecuta, comunista si prezenti la fel de vanjos in cea actuala, post-comunist-corupta.

Cei care intr-adevar au fost persecutati, au fost dezidenti cu adevarat, nu au aparut in nici o forma documentata ca si creatori sau oameni de stiinta si cultura in perioada comunista. Diferenta intre a fi “popularizat” si aceea de a fi total “ignorat”, probabil consta atunci, ca si acum, in gradul de talent al omului de litere sau de arte si bineinteles si in gradul de prostituare constienta acceptat de catre “creator”. Multi romani de geniu de altminteri, au fost publicati si apreciati chiar de comunisti, asa cum multi romani de geniu au preferat sa ramana anonimi (ori n-au avut incotro), atat in perioada comunista, cat si in cea pre-comunista ori post- comunista. Multe mediocritati au fost supraestimate si ridicate la rang de intelectuali subtiri in perioada comunista, precum si in cea post-comunista. Fiindca intotdeauna au existat un “dans”, un tras al sforilor, un joc al “tuturor eventualitatilor “, un “ceva” arbitrar si “nelogic”, dar care la un moment dat in istoria unui loc sau al unei populatii, are un anume sens, o intelegere si influenta. Asa se explica sentimentul de “nesatisfacere”, de amaraciune, ori de falsa victimizare care, pe

multi dintre asa-zisii “creatori” ii “incurca”. Am chiar convingerea ca multi din acesti noi “victimizati” ai persecutiei trecute, ar fi facut cu placere parte din patura privilegiata a regimului comunist, daca atunci, li s-ar fi dat ocazia sa beneficieze de privilegii. Dar nu le-a fost ingaduit atunci, fiindca au fost concurati de altii – mai smecheri, mai cu relatii, ori mai abili decat ei se de aceea se simt acum marginalizati in trecut. Acum, ei vor sa se razbune pe cei care au avut mai mult succes decat ei in trecutul comunist. Ipocriti si atunci, ipocriti si acum ! Caci daca ardeau de pasiunea dreptatii, ardeau si de urgenta demascarii si condamnarii sistemului din care faceau parte, ar fi putut alege ori calea emigrarii, ori calea trimiterilor prin diversi intermediari in Vest, a unor incendiare marturii scrise, care sa demaste crima si dictatura comunista, marturii care ar fi putut sa socheze lumea vestica !

Dar, dupa cate stiu eu, aproape nimeni nu prea a facut acest lucru la romani.Rusii, (da, rusii!) au avut adevarati martiri de constiinta si de atitudine critica si dreapta ! Nu pot sa nu consider majoritatea celor care acum, brusc, se trezesc a fi fost dizidenti, martiri (mai mult sau mai putin victimizati), ai traditiilor sau ai culturii romanesti, niste marionete, niste filfizoni, lipsiti de autenticitate. Ipocriti sunt pentru ca adevaratul creator nu tine cont de sistemul politic ce domina cotidianul, nu tine cont de suferinta sau succesul altora, deoarece el este un egoist si luptator pur-sange ! Adevaratul creator nu este o unealta manipulata de alte forte, pe care el constient nu are cum sa le controleze sau sa le influienteze. Si atunci creatorul are de ales: ori nu creaza nimic, ori continua sa creeze, deoarece nu poate altfel ! Astfel in mod constient orisicine cu pretentii culturale si curaj, are posibilitatea de a alege.

Tuturor celor care considera ca ceea ce eu descriu mai sus, este exagerat sau nu este adevarat, doresc sa le spun ca eu personal, am inceput sa “public” abia din anul 2000, la 53 de ani, cu toate ca poemele si eseurile “cotidianului mistic” le aveam pregatite de mult timp (din 1965). Eu stiu ce spun, pentru ca eu am ales ! Ce eu nu inteleg, la romani (eu fiind aroman) este faptul ca intelectualii in loc sa dea dovada de adevarata inteligenta sociala si sa contribuie prin efort comun la dezvoltarea unei noi societati evoluate, bazate pe o inalta tinuta morala si demna, se complac in defaimari si mahalagisme. Viitorul intotdeauna va incepe astazi ! Si intelectualii romani in ferocitatea si agresivitatea lor nu il pot percepe, nu pot contribui la edificarea si legalizarea unei noi ordini. Intelectualii romani sunt din pacate, orbii societatii in mijlocul careia traiesc, in care ei “creaza” ! Ei nu au ca scop primordial binele poporului sau al societatii din care fac parte, ci sunt asa cum am amintit mai sus, individualisti, egoisti pur-sange. Atunci cand se lamenteaza, cand “par” revoltati, asistam la mimarea unor deceptii personale si

nimic mai mult. Este doar o spaima existentiala cea care urla in ei, amenintandu-i ca vor fi dati afara de la coada la “Nemurire”!

 

N.R.

“Or, acela ce si-a castigat libertatea de a se exprima, chiar cu riscul de a nu fi intotdeauna in pas cu moda, este dominat de tinte si singura nesabuinta pe care o are este… aceea de a fi liber. De a se putea exprima asa cum gandeste, de a trai asa cum este. De a scrie asa cum doreste si cum vede, vegheat de flacara sa nevazuta. In tinuta atitudinii sale spirituale este de a fi fericit in interiorul sau, unde arde acea flacara. Atunci se petrece si linistea, adica accedarea in acea stare de calm interior(…).

(Monica Muresan despre Victoria Milescu si cartea sa, “Flacara nevazuta”, Revista “O carte pe zi” – 11. Oct. 2007 )