TOARCEM AMINTIREA
Merg încet cu sufletul pustiu
singură printre atîta lume
timpul a trecut cînd nici nu ştiu
oamenii din juru-mi nu au nume.
Joacă, iar, căldura verii-n aer
fructele şi le-a-negrit, iar, socul,
clopotele bat, prelung, a vaier,
şi eu nicidecum nu-mi găsesc locul.
Am să mă întorc în sat curînd
unde mă aşteaptă maica bună
la lumina stelei, licărind,
toarcem amintirea, ca pe lână…
___________
VREMELNICIE
Ce scurtă-i,Doamne,viaţa pe pământ!
iar dincolo vom sta o veşnicie
nu are rost să plângem,să fim trişti,
viaţa aceasta-i doar vremelnicie
Strângem averi şi ne necăjim
şi nu privim la soare pe colnic
uitând mereu că viaţa-i trecătoare
iar în pământ cu noi nu luăm nimic.
Ne ocupăm cu lucruri efemere
şi nu privim mai des la stele şi la flori
n-ai înţeles nimic din viaţa aceasta
şi te trezeşti că trebuie să mori.
_____________
LUMINAREA
Astăzi am uitat de Tine Doamne
M-am luat cu cele pămînteşti
Deşi ştiu că peste tot sînt rele
În locurile-n care Tu nu eşti
Chiar şi necuratul cîteodată
Face bine ca să dea dovadă
Că e bun şi noi îi dăm crezare
Deşi ştim că vrea ca să ne piardă
Si atît mă rog de Tine Doamne
Să mă ajuţi ca să-Ţi găsesc cărarea
Căci pe aici pe unde rătăcesc
Nicidecum nu aflu Luminarea.
_____________
BUCURIA LUCRURILOR SIMPLE
Sa te bucuri ca nu a ploat
si a fost o zi mai luminoasa
ca cocosul in ograda a cantat
amintind intoarcerea acasa
Sa te bucuri ca ai cules un mar
Rumenit cu miezul plin de soare
si copilul mic,abia mergand,
ti-a intins,cu mana lui,o floare
Sa te bucuri ca a inflorit ciresul
langa o tufa mov de liliac
ca in lanul aurit de soare
stau aprinse lampile de mac
Ca padurea-n toamna a ruginit
poleind cararile cu luna
cineva ti-a spus,abia soptit,
seara la culcare,noapte buna!
Fericirea nu e peste mari
nici de sus sa n-o astepti mereu
ea e aici in lucrurile simple
care zilnic sunt in jurul tau.
____________
RUGĂCIUNE
Doamne,Te iubesc nesfus,
şi aş fi tare întristată
acum,pentru timpul dus,
dacă n-am fi laolaltă.
Mi-a trecut al vieţii rost
copiii,mari,au crescut,
fă-mă,Doamne,cum am fost,
ca s-o iau de la-nceput.
Priveşte,Doamne,la noi
cei cu amar de ani în spate
şi dă timpul înapoi
depărtându-ne de moarte !
TITINA NICA ŢENE

Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu !
Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.
UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI
============================
________________________

________________________
=====================
O Actiune ce se cere a fi pornita de urgenta si fara un timp determinat: “Inventarierea cartii romanesti vechi! Aceasta actiune are la baza o idee mare, care aminteste de acea arheologie lingvistica atat de necesara, dar cu potential recuperator de patrimoniu romanesc incalculabil, readucand in realitate valori ale culturii si istoriei romane vechi, stravechi, care momentan stau necunoscute, cine stie pe unde, sortite pierderii si distrugerii.
Ca sa fie mai clara actiunea propusa, nu este vorba de adunari si stocari de carti intr-un loc, ci doar de comunicari statistice, prin care sa se adune niste date si informatii de existenta acestora. Esential va fi existenta cartii, titlul acesteea, autorul, anul publicatiei, limba in care este publicata, tematica acestei carti, etc., locul unde se afla cartea, starea ei de ingrijire, daca necesita reparat, etc., etc.
___________________________
___________________________
Actiunea este la nivel global, iar ideea este a se cere sprijin si participare tuturor familiilor romanesti de pretutindeni, nu tocmai la bibliotecile mari existente, unde evidentele oricum sunt clare si asigurate! IOAN MICLAU
Pr. Ioan Vasile Prundus, de la Biserica "Sf.Ioan Botezatorul" - Sydney, la biblioteca "Mihai Eminescu" - Cringila, N.S.W
___________________________
___________________________
Pictura tinerei Ramona Bozan - orasul Wollongong, N.S.W - Australia
____________________________