Octavian Goga, „Cultul tinereţii“

Serbarile recente in amintirea lui Avram Iancu, reinviind o pagina stralucita din trecut, au fost in acelasi timp si un omagiu pe care posteritatea l-a adus tineretului ca factor hotarator la o raspantie a istoriei noastre.

In adevar, miscarea de la patruzeci si opt, cu tot sbuciumul ei glorios, e o opera tinereasca. Cu cat o privesti mai deaproape si patrunzi in tainele ei, cu atat ti se lamureste mail impede acest character distinct al epocii. Alipirea romanismului la curentul de dezrobire care revolutiona Continentul s-a facut la noi printr-un manunchi de tineri intelectuali, abia iesiti de pe bancile scoalei. In prima jumatate a veacului trecut o amortire generala parea ca luase in stapanire amandoua laturile Carpatilor nostri. In cele doua Principate, cari tanjeau sub domnia turceasca se ducea o viata minuscula fara orizonturi, cu o clasa diriguitoare atinsa de toate stigmatele importului fanariot. Aici in Ardeal, toropeala era si mai evidenta, poporul traia orfan de orice conducere, apasarea ungureasca devenise mai constienta ca oricand, si la curtea episcopala din Blaj, unde fusese singurul nostru adapost pe vremuri, se furisase un spirit morbid de renuntare definitiva. In acest ansamblu de oboseala si paraginire a izbucnit deodata flacara revelatoare si dincoace si dincolo de munti. In amandoua partile procesul de purificare zguduitoare l-a pornit tineretul. Varsta avea o speciala semnificare in imprejurarile cu totul particulare ale vietii noastre de atunci. Elementele asa zise mature erau rezultanta trecutului intunecat cu care cazusera la invoiala, pe cand tineretea reprezenta un focar pentru o ideologie noua. Societatea, cu toate resursele ei sufletesti, nefiind plamadita printr-o evolutie normala, pusa in mod brusc in fata unor lozince diametral opuse conceptiilor traditionale, s-a impartit intre tineri si batrani, ca in doua tabere potrivnice. O adevarata prapastie intelectuala si morala se sapase intre cele doua mentalitati.

Vechii boieri, islicari de la Iasi si Bucuresti, priveau cu dusmanie si dezgust zvarcolirile bonjuristilor imberbi, in vreme ce episcopul Lemeni, cu canonicii sai alunecati pe panta maghiarismului, alunga pe tanarul Barnutiu din Blaj si elimina pe studentii de la institutul de teologie de subt ocrotirea lui. E un fenomen destul de interesant aceasta lupta paralela intre cele doua generatii cari isi concepeau cu totul deosebit datoria lor catre neam.

Triumful a fost al tinerilor si deoparte si de alta. In Muntenia si Moldova, pe ruinele unui marasm secular, civilizatia Occidentului si-a introdus formulele salvatoare prin filiera acestor visatori generosi. Ei au inaugurat perioada de redestept- are cu planurile lor romantice, ei au adus miscare si nervi intr-un corp desvlaguit. Cercul lor a capatat, fara ezitare, sufletul revolutionary al vremii si cand a sunat ceasul, fara nici un ecou pe seama boierimii moldo-valahe, dincolo de inertia ei, tinerii carturari s-au constituit in oameni de actiune. A fost o admirabila revarsare de energii in aceasta agitatie calauzita de ideal.

Dupa infrangerea lor de-acasa, razvratitii daramatori ai trecutului, emigranti prin toate centrale din apus, au incercat pretutindeni sa-si puie de accord opera lor cu framantarea larga din strainatate. Tineretea lor venea ca o dubla garantie. Le da mai intaiu putinta sa inteleaga marile transformari de peste hotare si-I investea totodata cu puterea de sacrificiu pe care o cerea izbanda. Balcescu, cu cei douazeci si opt de ani ai lui, infrigurati de problemele unei extraordinare precocitati, e cel mai splendid prototip al pleiadei. In creerul lui de poet vizionar s-au concentrate credintele mantuitoare si au tasnit intr-un neastampar clocotitor. Fie ca conspira la Bucuresti, la Budapesta sau in muntii Abrudului, fie ca trata chestiuni diplomatice la Paris sau Londra, ori scria cu sange epopeea lui Mihai intr-o mansarda la Palermo, acest suflet era in permanenta posedat de idea pe care o slujea cu patima si fanatism. Personalitatea lui incadrata intr-o aureola de tinerete si optimism e cea mai simpatica expresie a miscarii de peste munti. Scoala lui Balcescu e a tuturor ideologilor de la patruzeci si opt, cari, printr-o incordare plina de avant, au creat Romania moderna.

Povestea e la fel si in Ardeal. Aici opresiunea iobagiei a fost strivita de revolta tinereasca. In mijlocul dezorientarii unanime, cand masele nu aveau alta calauza decat instinctual lor, un val de tinerete a fecundat spiritul public, a scuturat organismul din letargie, a injghebat o doctrina politica si a pregatit mijloace pentru realizarea ei. E in adevar sugestiva aceasta singura pagina luminoasa din trecutul nostru, cu sanatatea si pitorescul ei. Un intreg popor, cu toata soarta lui, la un punct determinant al istoriei, e lasat pe mana unor indrumatori improvizati din randurile tineretului. Ei devin centrul de actiune al redesteptarii, ei fac adunarea de la Blaj peste capul batranilor circumspecti, ei se transforma in prefecti si tribune si comanda armate victorioase de tarani, dup ace ieri alaltaieri abia descifrasera dreptul canonic la teologia din Blaj.

Avram Iancu, la douzeci si patru de ani e in comitetul de pacificare nationala omul cel mai temut, si greutatea lui personala inclina balanta razboiului. Mai tarziu, in zilele de viitor, pe campul de batae, silueta tanarului advocat domina multimea si imprejurul lui se agita la posturi de comanda baietandri cu profilul indraznet, care si-au interrupt cartea ca sa alerge la examenul mortii. Fara de dansii turburarea de la patruzeci si opt s-ar fi zugrumat intr-o razvratire taraneasca lipsita de un obiectiv politic précis si fara consecinte immediate.

Si intr-un loc si intr-altul, la patruzeci si opt, tinerii de douazeci de ani au facut istoria neamului.

De-atunci, fireste, aspectul lucrurilor s-a schimbat. In faza noua in care ne gasim astazi fortele s-au multiplicat, campul e mai larg si viata mult mai complexa. Rolul tineretului persista insa si acum ca o energie purificatoare. Mai ales acum. Pe urma rzboiului, ca dupa orice cataclism cotropitor, e atata ruina si putregai imprejur. O unda de renuntare salcie staruie pretutindeni si viciaza atmosfera. Negustori mari si mici au umplut arena cu balciul lor. In afara de aceasta pevertire morala, generatia veche isi afiseaza gresurile de judecata la tot pasul, ca niste haine vechi iesite la soare si pline de pete. E disarmonie si orbecaiala, sunt ghiulelele grele ale trecutului posomorat care net rag de picioare…

Iata de ce, acolo la Tebea, in aerul proaspat al brazilor, la mormantul Iancului, sufletul meu, batut de atatea vanturi, amestecand amintirile de ieri cu indemnurile de azi, dornic de lumina si de puritate, s-a inchinat la cultul tineretii…

Bibliografie: MUSTUL CARE FIERBE – autor Octavian Goga, Ed. Imprimeria Statului – Bucuresti,  pag.19-22

Cartea se afla la Biblioteca “Mihai Eminescu”-Australia

IOAN MICLĂU