Cu aceasta ocazie doresc sa multumesc Editurii “CUGET ROMANESC” - BARDA, Editorului Pr.Prof.Dr.Al.STANCIULESCU- BARDA, pentru editarea acestei carti noi, precum si Tipografiei “SITECH” - Craiova, pentru tiparirea acestei carti la cel mai inalt standard profesional.Cartea aduce cititorului lucrari de o deosebita actualitate, unele teme fiind inedite, altele adunate, precum constata scriitoarea Mariana Gurza, adunate precum o albina aduna polenul florilor dandu-ne mierea cea buna.

Cartea consista din 246 pagini, incluzand acele “Cuvinte de minte”, ce le-am creat si adunat
in cursul multor ani. Scrisori si povestiri, studii si analize, traditii si credinte, etc. Restituire integrala a nuvelei “Fiica zeitei Vesta”. Apoi, o analiza/eseu critic intitulat “Literatura despre literatura” Pentru respectul cel port cititorului meu,am sa reproduc un fragment fin acest eseu imediat !”

Cartea s-a distribuit si in Romania, si desigur urmeaza in Australia. Si inca o satisfactie sufleteasca ce-mi da o imensa incurajare, este confirmarea Bibliotecii Academiei Romane, de primirea acestei carti, ajunsa desigur tot prin grija eminentului carturar, Pr. prof. Dr. Al Stanciulescu-Barda. Asadar, Dumnezeu stie dinainte caile darurilor Sale. Doamne ajuta!

LITERATURA DESPRE LITERATURA

Subiectul acesta ar fi vast, daca ar fi tratat cu multa tragere de inima, cunoastere si documentare in istoriografia

literaturii romane si universale. “Literatura despre literatura” este un titlu sub forma unei sintagme care, parca te face sa te

rasucesti pe loc, dar numai pana cand onorabilul meu cititor va binevoi sa citeasca in continuare aceasta argumentatie.

Bunaoara, stim din viata de zi cu zi, cum, atunci cand cineva vorbeste destul de inflacarat, chiar bine documentat, vine

un altcineva, zicand: “Asta-I literature, vezi-ti de treaba !”  Deci, ar fi literatura, dupa unii, un fel de a palavragi, oral sau scris,

pentru care nu trebuie sa te zdrobesti, nici sa fie luata in serios. Asadar ajungem sa vorbim despre “nonliteratura”, caz care

nu e lipsit de importanta daca te apleci  cu mai multa atentie sa observi scriiturile de azi.

Cum insa, literature este o fata expresiva a culturii, imediat, prin aceasta “nonliteratura”, vom avea o notiune noua, aceea

de “noncultura” deci, caz in care, responsabilitatea de a face lumina si delimitare revine criticilor literari de profesie,

specialistilor in materie de cultura si literatura. Oricum, auzim uneori vorbindu-se chiar de o “anticultura”, fapt si mai

grav. Este de dorit asa ceva ?  Cu siguranta ca nu doreste nimeni, dar sa vedem atunci, de unde rasar totusi aceste realitati

ce se deruleaza formand acest spectru confuz !  Sunt creatorii de literature partasi si fara responsabilitate ? Este literatura

si creatorii acesteea sub manipulare dupa manevrele politice  care azi, daca nu fac literature inschimb o aservesc ?

Se scapa de sub control navalirile celor fara invitatiile muzei? Unii miroase doar castiguri de toate felurile, numai artistice nu ?

Mai poate fi literature obiectiva, deschizatoare de cai ale gandirii inspre instalarea moralei in societate si familie? Mai pot

talentele binelui si frumosului in viata a ajunge sa domine educatia si cultura atat de necesare vietii si armoniei sociale?

Ce obstacole trebuie sa trecem? Dar cine s-ar opune dreptului de vis si imaginatie libera a individului in cadrul unei societati

omenesti?  Sa incepem, dar, prin a reda o oarecare sinteza a acelor filosofii adunate de secole, ca urmare a vesnicelor caderi

se sisteme sociale, imperii, etc., cum ca viata asta ar fi o desertaciune a desertaciunilor. Trista profetie. Iata un istoric si

literat roman, Mihail Kogalniceanu, zicea la vremea sa un adevar pe care doresc sa-l reinviem si sa-l redam azi tinerei generatii

ce se ridica, pe ruinele unui sistem social communist. Zicea istoricul si literatul nostru: “Nu este in lumea aceasta totul

desertaciune, ramane ceva statornic, raman faptele mari,care sunt nepieritoare: (…) faptele mari opresc chiar moartea”.

(Mica antologie de proverbe –I.Miclau, 2006)

 Pesimism, extremism, imperfectiune, brutalism chiar, interese egoiste, certuri-politice si religiosae, razboaie, dependenta

omului de mediul natural(catastrofele climatice) etc. iata numai cateva din cele asezate la baza acestor conceptii pesimiste si

de desartaciune  cand in schimb, omul are marele privilegiu, inimaginabil, de a avea viata daruita de Creatorul Naturii.

Sa fie acestea in mare niste incapacitati ? Insuficienta evolutie a speciei umane in a controla si urma acea lege naturala a

“luptei pentru existenta”? Deci, mai e nevoie de timp pentru desprinderea de animalitate? In aceasta situatie, Biserica crestina

este mult mai optimista spre viitor. Aduce speranta mantuirii, si a mantuirii in aceasta viata, deci posibilitatea indreptarii spre

fericire aici pe pamant, nu a fericirii in moarte, fiindca Dumnezeu a invins moartea pentru noi !

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Avem noi, romanii, multe proverbe de intelepciune, iar unul tare stravechi spune: “Este mult mai usor a strica, decat a construi”.

L-am ales pe acesta, deoarece, vorbind noi despre literatura, intrebarea vine: Ce este stricator si ce este constructiv unei creatii

literare sanatoase? Asadar, sa ne oprim la unul dintre inzestratii muzei noastre poetice, Vasile Alecsandri. Acesta avea si el zile

amare pe vremea sa, dar cum se stie, nu i le-a creat niciodata cel ce rasarea, adica Mihai Eminescu, ci mai mult ca sigur,

instinctul de sorginte politica al ministrului Titu Maiorescu, cel care, folosind moderna idée europeana de a face o anume critica si

intocmi o scara a valorilor literare, omite a fi receptiv la sfaturile unor oameni de seama ai vremii sale. In acea vreme Bogdan

Petriceico Hasdeu orienta sistemul de studiu critic si ierarhizare a valorilor literare, inclusiv a creatorilor acestora in acea “campie

a literaturii romane”, unde e loc pentru fiecare, dupa daruirea avuta, fara a se deranja, ci, dimpotriva, infrumusetand peisajul

literaturii noastre. Ca intr-adevar, B.P.Hasdeu este drept, reiese din chiar versurile lui Alecsandri, adunate in poezia “Unor critici”,

in care poetul nu se razbuna deloc pe stralucirea lui Mihai Eminescu, ci dimpotriva, gaseste cuvintele cele mai bune si de apreciere

pentru poet.  Galceava publica rasarise eventual din acea ierarhizare aplicata de ministrul Instructiei, numindu-l pe Alecsandri “cap al

poeziei si literaturii romane”, nemultumind sustinatorii lui Mihai Eminescu, printer care erau B.St.Delavrancea, Al. Vlahuta si altii.

(…) Sa amintim de vremile noastre? De Nicolae Labis, care de tanar a intalnit “pasarea cu clont de rubin”, de “Mistretul cu colti de argint”

a lui Augustin Doinas, de “bucata de pita” a lui Al.Andritoiu din tara lui romaneasca, de Raoul Sorban, paznicul Ardealului, de Pr. Calciu

cu 21 de ani in inchisoarea comunista, de Iustin Parvu din Ceahlau, de Icoanele Sfintilor scoase din scoli, de mostenirile strabunilor ajunse

a fi imprastiate ? Acestea le-am pregatit “punti” de legatura cu care “preintampinam” mileniul al treilea ? Daramatorii se adunara in “institute

de cultura” legate strans de politica banilor, cu “savanti” pe masura intereselor ? Asa ca, deocamdata, facem “literatura despre literatura”,

adica una ne este vorba si alta fapta. Am construit “calul troian” din pielea artei, dar l-am umplut cu “diplomatiile nepolitice” atat de mult

incat incepe sa crape!

Ei bine, sa crape, astfel reusim sa readucem artele la adevaratele lor valori, cu creatori ce au radacinile imaginatiei crescute din sufletul

Neamului acesta romanesc”.

Scrieri in proza Vol.II – Ioan MICLAU - 2008-01-30