~„Restituiri sau aduceri aminte“

“Cu multi ani inainte, poate vreo cincisprezece-optsprezece, scrisesem un fel de nuvela intitulata “Fiica lui Faraon”. Stiu ca aproape am terminat-o dar nu sunt sigur totusi daca voi reusi sa o recuperez in intregime!”

Nu am inteles niciodata, si nu inteleg nici azi, ce legaturi adanci fac istoriile stravechi sa revina in imaginatia oamenilor peste mii de ani. Vorbesc despre imaginatiile intuitive ale poetilor si scriitorilor despre care se zice chiar si in gluma, ca sunt umblatori cu capetele prin nori. Pe aceste, si multe alte considerente am lasat si eu deoparte aceasta nuvela, mai ales ca nu vin din acele pamanturi ale piramidelor egiptene si ale baltilor Nilului. Totusi ce frumoase versuri a inchinat si Eminescu al nostru acelor pamanturi. Iata ca azi, auzim cum de fapt civilizatia carpato-dunareana-pontica rasarea cu mii de ani inaintea celei sumeriene. Cum spuneam recent, incep sa cred in acele adancimi de timpuri stratificate ce-si radiaza energii(sau cum s-or numi) prinse sistematic sau nesitematic de intuitiile imaginatiei omului prin filiera subconstientului sau. Iata dar, cum, adevarul istoriilor, are sa straluceasca asemenea aurului pierdut prin noroiul vremurilor, si, cu cat vor bate furtunile mai aprig, cu atat se va dezveli aurul istoriei stravechi al Daciei primstatatoare in pamanturile batranei Europe. Miturile si zeitatile acesteea calatorind statorniceau noi civilizatii pe Terra, asa cum si in viitorul mileniilor se pot statornici civilizatii interplanetare. In caz ca vor fi existand mai de mult si acestea, atunci trebuie sa recunoastem ca si stravechii locuitori ai Terrei au avut o istorie si o inteligenta pe care noi nici nu o intelegem, dar nici repeta prin cele doua emisfere ale creerului uman, unite fiind acestea candva!

Revenind dar la dorinta mea de a restituii cititorilor mei, nuvela “Fiica lui Faraon”, am acum o alta “visare”, in care o vad pe tanara Europa asezata pe boul alb, reintorcandu-se spre pamanturile ce are sa-i poarte numele!”

_____________

FIICA LUI FARAON

Capitolul I

Teba cea fericita, se gasea intr-o continua sarbatoare. Trecusera vremurile triste, cand strainii tineau fraiele ocarmuirii. Hicsosii fusera de mult stramutati in pamanturile lor. Trecuse mai bine de un deceniu de la asezarea in Valea Regilor, a faraonului Tutmes I, iar egiptenii se aflau din nou in forfota si febrilitatea unor mari sarbatori.

Marele zeu-Ra, zeul-Soare, impartea din belsug zambete voioase supusilor sai pamanteni. Din inaltimile albastre ce scanteiau prin aurosii aburi mediteranieni, el patrona asupra intregului sau Panteon cosmogonic, multumit desigur de felul in care festivitatile se pregateau. Kamsinul fusese si el ferecat zdravan, pentru a nu tulbura nisipurile pustiului. Parca din adins si Nilul isi purta apele intr-o forma mult mai blanda si melodioasa, rasfrangand razele zeului in miliarde de artificii multicolore. Locuitorii Tebei isi imbracau acum hainele cele mai scumpe. Fiecare egiptean isi incarca acum bratele cu flori de sicomor.

In fiecare an zeul Amun, era sarbatorit timp de 24 de zile, intr-un mod foarte curios. In tot acest rastimp egiptenii de pretutindeni navaleau veseli spre cetate, cantand si aducand cinstire zeului lor ocrotitor, care se zice ca alungase pe hicsosi de pe tronul Egiptului. Partea sacra a sarbatorilor o constituia desigur plimbarea zeului-Amun, de la Cetatea Karnak, la sotia sa Mut, ce se afla in Cetatea Luxor sub forma unei statui frumoase, opera vreunu-i talentat sculptor in piatra, mesopotamian, egiptean sau tirasian. Cele doua statui erau deci tinute impreuna timp de 24 de zile, astfel numeroasa semintie hamita era convinsa de nasterea multor zeitati din intalnirea celor doi zei. Asa cum si in vremile mai vechi, din Osiris si Isis, s-a nascut Horus.

Evenimentele se profilau majestuos in imaginatia lor mai ales ca, tocmai acum zeul-Ra, intinzand mana zeului-Amun, se nastea zeitatea Amun-Ra, mult mai unificatoare, careea egiptenii incepusera a se inchina. Erau deci semne de alte vremuri pentru viitor. Tocmai de aceea, de aceasta data intregul Panteon cosmogonic egiptean veni sa participle la celebrarea evenimentului.

Zeii de toate rangurile coborau acum si se amestecau printre muritorii de rand. Singurul numai, zeul-Path, nu se prezentase la festivitati. El era zeul ocrotitor al Memphisului, si pretindea zeului-Amun, sa se considere fiul sau. Era imposibil aceasta din moment ce zeul-Amun, pretindea ca el facuse tot ce exista in lume. Asadar, de aici de la ambitii de suprematie au pornit multe lupte intre cetati, ducand la dezmembrare si ruina lumea vechilor egipteni.

Dinastia care reuseste sa-si restranga credintele religiosae in jurul unei zeitati monoteiste, ca Amun-Ra, este Dinastia a 18-a. Aceasta impaca intr-o oarecare masura luptele fratricide nesfarsite intre cetati. Evenimentul este cu atat mai insemnat, cu cat se ajunge ca regii sa inceapa a se numi si ei fii de zei. De aici se intelege caci curand isi vor asuma si prerogativele acestora, dand insa si inconstienti o imagine peiorativa insasi zeitatii ce o reprezentau. Oricum, egiptenii gasesc momentan un echilibru prin zeitatea lor Amun-Ra.

Intreaga Cetate Teba era invaluita acum in parfumuri si flori. Nesfarsite coloane de locuitori ai cetatii si desigur din imprejurimile acesteea, sunt gata a ridica si insoti pe zeul-Amun in plimbarea sa catre Cetatea Luxor, unde il astepta zeita-Mut. Dupa multe formalitati de pregatire si ceremonie, cu arderi de lemne mirositoare, si si legat in buchete florile de sicomor, in sfarsit, Scribul talmacitor declara consimtamantul zeitatii Amun-Ra, prin care zeul-Amun are ingaduinta deplasarii la Cetatea Luxor. Alaiul se porni la drum cu multe fluturari de maini incarcate de flori si steaguri ale zeilor lor. Pe fruntile printilor straluceau ghirlande de aur, argint si lapizlazuli, caci minele Nubiei(Sudan) erau nesecate de aceste comori. Parfumurile se ridicau in valuri, mai ca devenisera insuportabile, iritabile respiratiei, caci in aceste zile se intreceau in calitate si parfumurile naturale ale Yemenului, aduse pe umerii aerului tocmai pentru imbunarea intregului Panteon egiptean. Intreaga Dinastie se gasea in mijlocul poporului, inclusiv faraonul Tutmes II, cu sotia sa Hatshepsut. Atentiile se acordau la fiecare pas, felicitarile reciproce nu mai conteneau, iar rasetele si voiosia cuprinse intratata Cetatea Tebei, incat orice strain ar fi putut patrunde neobservat in cetate, de a fi urmarit nici vorba. Nimeni nu se gandea acum decat la veselie, dans, chiuituri si vin. Vinul se storcea direct in pahar din strugurii rumeniti prin sarguinta si bunatatea zeului-Ra. Dar, totusi, un strain avea sa intre in cetate, neobservat, se alatura grupurilor de cheflii, si, parca din adins cauta sa se amestece printre veseliile oamenilor de rand.

Ceea ce atragea in mod deosebit privirile tuturor era frumusetea imparatesei Hatshepsut, sotia faraonului Tutmes II, careea egiptenii ii ziceau simplu, “Fiica lui Faraon”. Aceasta era fiica faraonului Tutmes I, dar si barbatul ei era fiul aceluiasi Faraon, ei fiind si frati. Numai interesele dinastice au dat regilor si acest drept de casatorie, acceptat de insasi zeitatea suprema Amun-Ra. Stralucitoare ca o nimfa si sprintena ca o gazela, ea era harazita sa ajunga Imparateasa Egiptului de Nord si de Sud, ea va fi biblica “fiica lui Faraon” care il va lua pe biblical Moise cu cosuletul dintre trestiile apei, dand un exemplu de marinimie neamului semit. Privirile ei erau semete, dar nu trufase. Fruntea si linia fetei erau de o fizionomie greaca-pontica, iar in asociere cu privirile ei ce scanteiau, anuntau o personalitate distinsa, istorica. In miscarile ei degajate nu se intrevedea nici o urma de stangacie sau nesiguranta. Era la varsta cand inca elanurile tineresti dau aripi viselor, iar viitorul i se profila stralucitor in imaginatia sa. In aceste clipe, visele ei zburau la viitoarele temple si obeliscuri ce avea sa le ridice, intradevar, Cetatii Tebei.

Insa, apropiindu-te de aceasta frumoasa regina, vei surprinde pe fata ei o profunda ingandurare, mascata usor cu finite, intocmai cum undele Nilului se opresc din tremurul lor atunci cand vantul adoarme; dar daca vantul si-ar relua suflarea, undele ar reveni din nou peste oglinda apei, iar fluviul sa se framante asemenea unui balaur.

De data aceasta, Imparateasa Hatshepsut iesise sa-si scalde chipul in razele binefacatoare ale zeului, sa-si umple plamanii cu aerul zamislitor de viata, sa-si vada poporul la sarbatoarea Zeitatilor lor. Asemenea unei gazelle ce-si intinde narile sale frematatoare pentru a sorbi argintul diminetii, ori a prinde semnul unui pericol presimtind mirosul unei fiare ce se apropie.

In inima ei isi facuse loc un fel de teama, un sambure de neliniste ce o apasa tot mai des. Pentru aceasta va incerca azi sa se destainuiasca zeului Amun-Ra, sa afle un anume adevar. Avea impresia caci dragostea ei se gasea in mare pericol. Trimise ea de mult timp un om secret al sau, catre Egiptul de Nord, pentru al intalni pe batranul ei Scrib, pe vremuri bun prieten cu tatal ei, Tutmes I. Vroia de la el un sfat, ce nu-l putea avea decat de la un doctor pentru boli sufletesti, sau nevazute cum erau numite.

In Egiptul de Nord, in Cetatea ON(Iwnw), care mai tarziu se va numi Heliopolis, se gasea una din marile Universitati ale Egiptului, tot aici se gasea Izvorul Sfant, unde se faceau marile minuni in vindecarea bolilor nevazute. Fiica lui Faraon dorea sa i se trimita un mare scrib si cititor in stele, pentru a vindeca sufletul sotului ei, Tutmes II, de gelozia ce se ivi in sufletul lui in ultima vreme. Trecuse destula vreme de la plecarea solului ei spre Nord, dar inca nu se anunta nici un nou sosit in cetate.

Cu fata radioasa si senina, gata pentru asi deschide inima, se indrepta spre sicomorul inflorit, unde tanarul ei faraon o astepta respirand apasat. Suferinta lui trada

pe langa oboseala, si o framantare interioara dureroasa. Cel putin aceasta era observatia imparatesei. Pentru ea era limpede, suveranul ascundea ceva tainic, ce nu voia sa-i dezvaluie ei. Odata ajunsa in fata lui, ii zise: “Iubitul meu Tutmes II, regele si soarele meu, de ce se intristeaza inima ta? Sunt eu neprietenoasa ? Este fata mea hada si fara farmec pentru tine? Sau vr-o para impotriva credintei mele a ajuns la urechile tale, defaimandu-ma? Spune-mi !”

“O! Nu, soarele meu, tu esti dulce ca izvoarele Nilului. Credinta ta, o egaleaza pe a zeitei Isis, inima ta e limpede ca seninul zeului-Ra, care azi e atat de binevoitor pamantenilor. Eu nu am nimic a ma plange impotriva iubirii tale, cat despre frumusetea ta, inima mea este pe deplin satisfacuta, insa, o durere este in mine, raspunse faraonul Tutmes II, placandu-si ochii inspre florile ce i se aruncau la picioare de catre multimea supusilor sai.

“Vad pe fruntea ta picaturi de sudoare, ochii tai cauta ceva straniu. Noi suntem frati, cum ai putea tu oare ascunde de mine, ghimpele care-ti inteapa inima? Nu vezi cum suferinta mea creste alaturi de a ta? Si tocmai acum cand zeii ne-au randuit un atat de stralucit viitor?

“Imparateasa mea, eu nu am ascuns nimic de tine; martori imi sunt zeii din care ne-am nascut. Dar daca durerea mea nici zeii nu mi-o pot inlatura, si cate rugaminti le-am facut, ce folos asi mai putea eu spera acum, aratandu-mi ceva ce este peste puterea omeneasca? Iar o durere este insasi viata! De ce sa-ti intristezi inima cu idea mortii mele? Spune!

“O! Nu, nu iubitul meu rege, raspunse Hatshepsut, inima ta nu ma primeste, caci simt sarpele geloziei cum roade in inima mea. Tu ai alta iubita cu siguranta, caci vad cum se zbate sufletul in tine pentru a fi liber, pentru a ma indeparta de tine. Fara tine eu voi fi pierduta, de aceea in fata Zeilor te implor, zambeste ca sa ti se vindece sufletul din tine. Zeii mari ne cere acum sa ne ingrijim de chivernisirea cetatilor noastre, templelor, si de acest popor numeros!”

“Ce spui tu, imparateasa lumii mele? Gandurile tale sunt ratacite? Uite ca am sa-ti spun, am sa-ti arat ghimpele ce creste in calea mea, dar pe care numai Piramida il v-a acoperi. Tu ai trimis un om pe ascuns in Egiptul de Nord. Acolo se torc si se tes alte panze, in care ma vor inveli ca intr-o nedreptate, de care nu ma voi putea feri, fiindca zeul Path e inca puternic. Trimisul va fi un demon cazut la pragul lui, si nu se v-a intoarce niciodata decat numai supus acestuia. Fereste-te de intalnirea acestuia !”

“Nu, iubitule, marele zeuAmun-Ra nu v-a ingadui asta, doar uita-te la chipul lui stralucitor, hraneste-te cu razele lui, si ai sa supravietuiesti mai mult ca oricare Faraon al Egiptului. Fratele tau Amenofis e mic, trebuie sa vezi de ridicarea lui, iar tu te gandesti la moarte?”

“Imparateasa mea, calea imi este fara intoarcere, response Tutmes II, cuprinzand -o in brate, asezandu-i capul ei frumos pe pieptul sau. De o buna bucata de vreme zeul –Musca imi tot apare in jur. Zeul-Broasca de asemenea ma ameninta din umbre si ape, zeului-Crocodil ii vad dintii si in vise, semne ca au calea libera din partea marilor Zei !”

“Niciodata zeulAmun-Ra, nu va ingadui asta! raspunse faraoana!”

“Ce mangaietoare sunt cuvintele tale, raspunse Tutmes II. Ele imi intaresc suflarea pieptului, speranta mea se agata de viata ca de zidurile unui templu ridicat deasupra unei ape adanci, dorind a ma salva. Sa mai asteptam, poate zeii se vor indura de Cetatea asta. Ai primit vr-un semn de la solul trimis?

“Nu, nici o veste! Asteptam!

VA URMA Capit.II

IOAN MICLĂU