~„Fiica lui Faraon“ (IV)

Capitolul IV

In  cetatea Luxor, festivitatile dedicate celor doua zeitati atinsese apogeul cel mai dorit si plin de satisfactii asteptate de populatiile  hamite. Scribul Metchopos  se gasea si el intr-o aprinsa discutie cu un locuitor al cetatii pentru care, cum vom vedea, avea o mare atractie si o nedumerita pofta de conversatie. Acest locuitor  aparea destul de batran dupa barba mare ce-i cadea pe piept, dar ochii si glasul ii erau vioi, un fel de vrajitor pus pe veselie, complect dezinteresat a pune intrebari referitoare la personalitatea sa, adica cine este, cu ce se ocupa, din care cetate vine, lucruri ce l-ar fi stingherit desigur pe scrib; de aci dar si placerea lui de a conversa cu batranelul sugubat.

“Cum s-ar putea sa vorbesc eu cu “Fiica lui Faraon”? intreba  la un moment dat scribul Metchopos pe interlocutorul sau.

“Oh, foarte simplu in asemenea  zi, dar ar fi imposibil cu alte ocazii! Apoi ti-ai gasit acum si omul potrivit, caci la Teba trebaluiesc si eu doar in jurul ei!

Te anunt intr-o clipa “.

“Ai putina rabdare, raspunse scribul oarecum ingandurat!”

“Te vad cu emotii prietene! De ce? Cu siguranta ca ai ceva  rugaminte  anume sa faci reginei Hatshepsut!  Spune-mi nu te sfii!”

“Stii ca zeul-Path nu este present la aceasta mare festivitate de zei?

“Stiu, dar care o fi fost motivul?”

“Poveste lunga !-  raspunse scribul Metchopos”.

“Ma faci sa mor de curiozitate! Macar un semn arata-mi din cele ce stii!”

“Uite, trebuie sa afli ca zeul-Path il considera pe zeul-Amun fiul sau, deci nu poate trece peste puterile sale, caci  zeul-Path  facuse tot ceea ce exista!”

El recunoaste zeitatile-Ra si Amun, insa  cetatea Tebei trebuie sa i se supuna!”

“Si, daca nu se supune? intreba mosneagul staruitor!”

“Vor fi lupte grozave!” raspunse scribul”.

“Spre cine anume isi va indrepta zeul-Path razbunarea? intreba curios mosneagul”.

“Fara nici un echivoc, direct impotriva Faraonului Tutmes II, care nu va avea alta cale decat cea inspre Valea Regilor”.

“Ingrozitor !” Esti o salvare pentru tanara familie de faraoni. Asteapta-ma aci, langa acest pom  de Yemen, caci are parfum binefacator, iar in nici timp de-o cale pana la  templul zeilor de azi, Fiica lui Faraon va fi langa tine sa te asculte”.

Mosneagul cel cu barba pleca sa-si implineasca misiunea. Scribul Metchopos incepu sa se framante, oare facuse bine ori rau in ceea ce vorbise cu acel batranel simpatic!

Intradevar, nu astepta mult si asemenea reginei albinelor inconjurata de miile de harnice lucratoare, Fiica lui Faraon inconjuata de slujitorii sai, veni sa-l intalneasca pe omul atat de mult asteptat. In momentul in care regina ajunse , acesta cazu cu fruntea la picioarele ei multumindu-i pentru respectul ce i se face. Aceasta il ruga sa se ridice, zicandu-i:

 “Te stiu din copilaria mea! Am o mare bucuirie sa te revad deoarece erai apreciat de tatal meu Tutmes I, stiu ca ai sa-mi fii de folos, raspunzandu-mi fara ocol la intrebarile mele!”

 “Am venit cale lunga de la ON la Teba, dar pentru maretia “Fiicei lui Faraon”. fiica  alesului zeilor Tutmes I, nu ma plang de nici o osteneala!”

“Dar drumul putea fi cu primejdii! Nu a-i patit nimic?

“Nu, fiindca prietenul meu scribul ON-ului, Vebeu, mi-a aratat drumul bun, iar eu il cunosteam tot ata de bine acest drum al zeilor, fiindca dinspre Imparatia de Nord si cea de Sud, drumurile au forma unita, avand pornirile desprinse din chiar razele zeului-Ra, pe care umblam noi slujitorii Reginei Hatshepsut!”

  “Dar, spune-mi te rog scribule Metchopos, fiind devotat zeului-Path, cum se face ca tocmai de la ON, din Pamantul rosu, sa nu vina nimeni la fesitivitatile Tebei din Sud, a Pamantului alb ? Au vr-o nemultumire?”

“Marita  Fiica a lui Faraon va afla ca cele doua Imparatii ii sunt deplin supuse, si nu are de ce a fi ingandurata !”

La acest raspuns al scribului austera il lua de brat pe noul sosit invitandu-l la o plimbare printre rondurile de flori ce margineau aleea din fata lor.

Dupa cativa pasi facuti in tacere, aceasta ii zise:

  “Zici sa nu fiu ingandurata! Numai cu cateva clipe inainte mi-ai spus ca de nu ne vom supune zeului-Path, vor fi lupte grozave!”

  Scribului Metchopos i se opri rasuflarea!

  “ Mi-ai mai spus ca, zeul-Path isi va indrepta razbunarea spre TutmesII, sotul meu! Tu, care ai fost prietenul tatalui meu, de ce umbli dar cu falsitate?”

  In aceasta clipa ochii ei scanteiau, fata i se crispa, o lupta interioara incepu sa o cuprinda, dar se stapani continuand pe un ton jos dar  otelit:

“Singura cale ii va fi spre vesnicia din Valea Regilor. Deci in mormant! Daca ne cunoastem din copilarie, ce cauti pe dedesubt? Ce prieten imi esti? Stii pentru ce te-am chemat? Scribul Metchopos isi duse mana la obraz ca semn de rusinare! Era limpede pentru el intelegand situatia grava in care cazu, totusi isi reveni repede zicand:

“Pe zeitatea Amun-Ra imi sprijin gandul si vorba, deci socotiti-mi situatia a fi o invinuire nascocita de acel batranel sugubat pe care l-am intalnit!”

“Asa! raspunse Fiica lui Faraon, deci tot nu iesi la suprafata? Te mai astept pana maine dimineata. Aminteste-ti clipele  traite in tinerete, clipe pline de sperante si viitor. Aminteste-ti de versurile dedicate de catre poetul care a lasat Egiptului cele mai celebre peisaje, daruite spre vesnicia timpurilor!

Aminteste-ti:

 “Nilul misca valuri blonde pe campii cuprinsi de maur –

Peste el cerul d-Egipet, desfacut in foc si aur,

Pe-al lui maluri galbui, sese, stuful creste din adanc;

Flori, giuvaieruri in aer, sclipesc tainice in soare,

Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,

Alte rosii ca jaratic, alte-albastre, ochi ce plang.

 

Si prin tufele de maturi, ce cresc verzi, adance, dese,

Pasari, imblanzite-n cuiburi, distind penele alese,

Ciripind cu ciocun-n soare, gugiulindu-se cu-amor;

Nilul misc-a  lui legenda, si oglinda-i galben-clara

Catra marea linistita, ce ineaca a lui dor.

 

De-a lui maluri sunt unite campii verzi si tari ferice –

Memphis, colo,-departare, cu zidirile-i antice,

Mur pe mur, stanca pe stanca – o cetate de giganti –

Sunt gandiri  arhitectonici de-o grozava maretie,

Au zidit munte pe munte in antica lor trufie,

Le-a-mbracat cu-argint ca-n soare sa luceasca intr-un lant!”

 

Continuand ea zise: “Vei sti ca acel batran cu barba mare curand va pleca spre Imparatia de Nord, sa intalneasca universitarii ON-ului. Sa se convinga de adevarul de acolo. Acum bucura-te de festivitatile zeilor. Gandeste-te ca maine poate incepe o lume noua, si e bine sa iesi la lumina zilei”.

Mare nedumerire se ingramadi acum in toata fiinta scribului Nordului. Auzise el multe lucruri despre  cei de la Sudul acelui fluviu ce curgea din vremuri imemorabile si se varsa intr-o Mare la fel de straveche prin negura vremurilor, dar cate minuni nu auzise el de-alungul vietii sale!  Acum insa se afla in fata unui adevarat miracol. Ce bine semanau ochi si glasul Imparatesei Hatshepsut cu ochii si glasul acelui batran cu barba pe piept. De neinteles! Se gandi la Izvorul Sfant, singura speranta care i-ar dezlega misterul. Dar se parea a fi prea tarziu. Neascultarea sfaturilor date de scribul Webew , il va duce acum pe niste carari foarte  spinoase. Se simtea la mare stramtoare. Spera totusi in vreo minune a zeului-Path care sa-i dea o idée in vis despre acel raspuns cu care sa impace inversunarea faraoanei.

A doua zi de dimineata scribul Metchopos se afla din nou cu fruntea plecata  la picioarele imparatesei celor doua Pamanturi.

Aceasta  ii zise:

  “Am hotarat  ca la intoarcerea  ta catre Universitatea din ON, sa-ti dau un insotitor ales de mine. Acesta va fi acelasi batran cu barba pe piept. Acesta iti va fi ca un servitor, dar tu nu vei avea voie sa-i refuzi serviciile !”

 Batranul scrib se ingalbeni din nou, dar intreba: “De ce trebuinta va fi  acesta acolo?  Ce indeletniciri pot fi potrivite pentru  anii si vremea lui? Dar mai ales drumul atat de ostenitor si greu  il va putea strabate? Adica sa nu i se intample vre-un rau intr-o calatorie atat de lunga!”

“Fii linistit, il asigura Fiica lui Faraon.

In tot acest timp Faraonul Tutmes II, se afla in preajma unui grup din elitele celor doua cetati, discutand desigur din cele zeesti si cele pamantesti, cum este firesc  a fi intotdeauna la marile festivitati sociale. In acelasi timp privea des inspre  sotia sa Hatshepsut si scribul Nordului nou sosit, intuind din miscarile acestora a fi vorba de niste conversatii destul de  aprinse, sau cel putin deloc prietenoase. In momentul in care imparateasa  inceta  conversatia sa, dand libertate scribului, ea se indrepta catre Faraon iar acesta se grabi ai veni in intampinare.

Era momentul sa se infatiseze si ei zeilor lor Amun si Mut  asezati  acum in templul cetatii Luxor. Hatshepsut  stia preferintele zeului Amun, de aceea servitorii ei  adusera acel minunat dar, pomul de myrr, pentru care zeul-Amun ii asigura ei tronul Egiptului cu ani multi si fericiti. Faraonul Tutmes II, aducea  buchete de peppermint si mandragora, precum si aloe pentru infrumusetarea si intinerirea zeilor. Aceasta miraculoasa planta aloe, era larg cunoscuta si folosita  si de poporul lui Zalmoxe in Dacia. Fiecare casa  de Dac avea pe acoperisul  ei aceasta

aloe, careia-i zice si azi “urechiusca”.

Lume peste lume, caci neamul acesta al hamitilor era destul de petrecareti, se foiau in mari grupuri asemenea roiurilor de albine. In aceasta forfota scribul Metchopos zadarnic cauta a mai intalni pe batranul cu barba pe piept, caci acesta disparuse ca in pamant. Nedumerirea lui capata o stranie stare de neliniste, de mister din care nu se putea desface, mai ales ca Fiica lui Faraon, nu amintea nimic din cele la care el se astepta si spera a le stapani. Aceasta regina era o misterioasa care se juca cu toata intelepciunea lui de scrib. Cate nu stia el a citi in stele, in furtuni, in ape, si iata ca acum nu poate  dezlega secretul ce se afla in inima  unei fiinte! Cugeta acum la cele ce au sa vie, caci nimic nu mai era imposibil mai ales acum, cand  regii si faraonii cei mortali incepusera a inlocui zeitatile imortale, cel putin aici in lumea oamenilor de rand, exiland propriile lor zeitati! 

-VA URMA capit.V.

IOAN MICLAU – AUSTRALIA