„Fiica lui Faraon“, cap. III

Peste cateva zile scribul Vebew avea sa ajunga din nou la portile Cetatii ON si al Universitatii unde il asteptau discipolii sai. Dar dupa cum se stie de cand lumea, niciodata studentii nu se prea necajeau daca dascalul ar lipsi o zi sau doua, ba inca par a se simti usurati, prinzand un moment de libertate, ca sa nu ii zicem lenevire.

Scribul Metchopos avea sa tina linia Sudului, iar inca peste un numar bun de zile, respectand sfaturile prietenului sau, ajunse cu bine la cetatea Teba Favorizat dupa cum stim, de marile festivitati ale Tebei, nu i-a fost deloc greu sa patrunda in Cetate. El se alatura unui grup de cheflii asteptand momentul potrivit pentru a se prezenta  imparatesei Hatshepsut. Intre timp sa-l urmarim pe scribul Vebew. Batranul scrib ajuns la Universitatea din ON. Nu se intamplase demult ca el sa intarzie, dar si atunci cand se intampla, nu mai mult de ‘sfertul academic’. Obosit de nesomn si hurducaturile camilei, el totusi nu se retrage spre odihna binemeritata, ci doreste sa-si intalneasca discipolii. Complexul universitar isi avea cladirile grupate intr-un sistem concentric, apoi, alei lungi si ingrijite plecau intocmai razelor de soare, in toate directiile, dinspre centru spre exterior. Intreaga arhitectura era o copie a zeului-Ra. La intrarea centrala, ancorate sus fluturau steagurile albastre si rosii.  Pe ambele parti ale aleii se insirau statuile Panteonului cosmogonic egiptean. Figurile lor erau severe, amenintatoare chiar. Zeul-Crocodil, zeul-Musca, zeul-Lacusta, erau de-adreptul amenintatori. Zeul-Broasca, zeul-Lup, erau  respectati. Dar cel mai respectat era zeul-Soim, fiind de fapt inaltat deasupra arcadei de la intrare. Arcada zidita numai din marmora alba sustinea deci pe cel ce era considerat stramosul egipteanului – soimul. Alei/raze facute din marmora de Nubia, lucios slefuite, duceau inspre templele de studii. Inconjuate cu flori multicolore se ridicau zvelte obeliscuri, statuile sfincsilor sculptati din granite de diferite coloratii naturale.  Irigatiile erau suspendate in aer purtand apa limpede in toate directiile. Dar, minunea ce avea sa pastreze curiozitatea tuturor civilizatiilor o constituia ‘Izvorul Sfant”. Acesta era asezat in centrul curtii universitare. Se zicea ca insasi zeita Isis, cand a adunat oasele sotului ei Osiris, ce erau imprastiate pe camp, cu apa acestui izvor la readus la viata. Tot legenda spune ca imediat dupa inviere, Osiris a luat stapanirea zeilor din adancuri, de sub delta Nilului de unde se ingrija sa trimita culturi roditoare campiilor Egiptului. Egiptenii erau atat de convinsi in continuitatea vietii incat, in termenii  lor filosofici acceptau idea vietii nemuritoare. Moartea cu viata se confundau, nefiind sigur cand suntem vii si cand suntem morti. Asemenea zilelor si noptilor. La acest izvor sfant veneau doctorii si magicienii vremii pentru a vindeca bolile nevazute, care de altfel erau de sorginti  sufletesti, spiritual-psihologice. In momentul in care scribul Vebew intra, grupuri de studenti discutau aprins, unii izbucneau in hohote de ras, iar altii furiosi se apucau de gulerele hainelor, probabil pentru asi impune fiecare punctul de vedere in cine stie ce chestiuni. Pe alte alei/raze fete cu mainile inlantuite dupa gatul colegilor de studentie, radeau zgomotos, apoi pe soptite isi spuneau cine stie ce! La aparitia Scribului, o liniste desavarsita acoperi intregul peisaj. La  un singur semn facut cu mana de acesta, tinerimea stia ce trebuia urmat; linistiti si domol se indreptara spre templele de studii, ca de obicei, inghiontindu-se intre ei. Scribul Vebew avea intotdeauna metoda lui  de introducere, metoda pe care studentii o aclamau prin rasetele lor tineresti, dar  si dascalul dorea tocmai aceasta stare de scoatere din somnolenta a discipolilor sai. Ca apoi imediat sa anunte deosebit de grav si hotarat tema invataturii ce urmeaza a fi audiata de ei. Asadar, de aceasta data scribul Vebew gasi potrivit a prezenta o anume

critica  asupra comportarii discipolilor sai, desigur fara a da un nume direct, dar fiind ceva foarte intristator: “Studentul umbla pe strazile orasului mirosind a  bere, mai grav, el este atras de fusta femeilor oamenilor, fara a se gandi ca in acest fel intra sub dominatia intunericului!” Discipolii cei tineri dintr-odata ciulira urechile, intinzandu-si colturie grurii, semnul izbucnirii intr-un ras zgomotos.”Discipolii mei cresc pentru zeul-Path si zeul-Ra in primul rand, apoi pentru zeul Amun, reveni cu asprime Scribul; continuand:“Sa trecem la experiment, si sa pregatim de viata vesnica o mumie, pentru a nu se pierde aceasta stiinta mare asezata in razele zeului-Ra.

Discipolii adusera repede toate cele trebuincioase, inclusiv  un manechin pe seama caruia sa experimenteze lucrarea de mumifiere. Acestea erau studiile vremilor respective si de care inca se minuneaza lumea de azi!”

Nota poetul :

“Se-nsereaza.  Nilul doarme si ies stelele din strunga,

Luna-n mare isi arunca chipul si prin nori le-alunga,

Cine-a deschis piramida si-nauntru a intrat?

Este regele. In haina de-aur ros si pietre scumpe,

El intra sa vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

A lui suflet cand priveste peste-al vremurilor vad”.

(Memento mori – Panorama desertaciunilor- M.Eminescu)

In Cetatea Luxor pregatirile festivitatilor de primire a zeului-Amun, urmau cu aceeasi febrilitate cu care se pregatea si Teba. Zeita-Mut  patrona cea mai frumoasa cetate egipteana. Locuitorii locului erau mandri pana la extrem de situatia lor privilegiata. Forfota era mare, steaguri si

flori curgeau ca un rau pe strazile cetatii.

Nota poetul universal:
”In zidirea cea antica sus in frunte-i turnul maur,

Magul priivea pe ganduri in oglinda lui de aur,

Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.

El in mic priveste-acolo caile lor tainuite

Si c-un ac el zugraveste cararusile gasite –

A aflat samburul lumii, tot ce-i drept, frumos si bun”.

(Memento mori – Panorama desertaciunilor – M Eminescu)

Zeitatea tebana-Amun se apropia de cetatea Luxor inconjurata si purtata de locuitorii Tebei. In intampinarea lor iesea zeita-Mut, inconjurata si purtata de locuitorii din Luxor, invesmantata in alb parea a fi vie. In fata ei si a multimii formara o fatada minunata oficialitatile cetatii, preotii,

scribii si prezicatorii vremurilor, imbracati cu totii numai in alb cu bratele incarcate de flori. Momentul suprem al festivitatilor  il reprezenta tocmai aceasta asezare impreuna a celor doua zeitati ale panteonului egiptean”.

Luat de pe soclul sau de la Karnak, zeitatea-Amun avea sa stea 24 de zile langa zeita-Mut din Luxor, timp in care sarbatoririle erau fara sfarsit. Din nou se intalneau intre ele  populatiile hamite in ceremonia si  supravegherea zeitatilor lor protectoare. Faraonul Tutmes II si sotia sa Hatshepsut intrara cu tot alaiul multimilor in cetatea Luxor. Ei erau asemenea zeilor pe care ii reprezenta in fiecare an, si cand entuziasmul multimilor se manifesta atat pentru  faraon cat

si pentru zeitatile lor, bineinteles cat si pentru destindere, satisfactie si relaxare publica”. Altele erau insa caile  afacerilor politice dintre  cetatile celor doua Pamanturi egiptene, odata cu aparitia Dinastiei a 18-a  si a unificarii zeitatii Amun-Ra.  Uneori insasi graiul omenesc este folosit ca o forma de ascundere a gandirii celei reale!

Scribul Metchopos se prezinta Fiicei lui Faraon !

Va urma Capitolul IV.

IOAN MICLAU