” Prin lumea oamenilor ! ”

Cand zicem om, zicem despre om ca o fiinta existenta pe intreaga geografie a Terrei. Cand zicem – nomadism -, zicem de fapt despre o lege a  supravietuirii fiintei umane, prin care, omul biciuit de “legile Universului” devine nomad. Adica, pleaca, fuge, iar se reintoarce, in spatiul celor patru puncte cardinale dupa cum Clima, acest brat al Fiintei Superioare actioneaza !
Felul in care oamenii se intalnesc, se inteleg, se ajuta, isi acorda deci propriul acoperis al casei pentru aproapele sau indepartatul venit, ne spune iar de niste legitati, de asta data spirituale, ale unei oarecare morale sufletesti. Ar fi vorba despre o iubire interioara specifica fiecarui om, (am zis om, nu grup).
Acel “izvor” de iubire interioara personala, constient sau inconstient, are la randul sau insa, o legatura precisa. De fapt, aceasta legatura are doua linii ce merg paralel, desi sunt separate intr-un fel, ele se influienteaza atat de mult, incat, la un moment dat nu mai descifrezi care ar fi dominanta. Sa incercam sa le observam !
Oamenii de stiinta spun tot mai convingator, caci omul ca fiinta are o naturala inclinatie spre credinta si rugaciune. Cum ? De ce ? Citez: ” Mai mult decat atat, s-a descoperit o ” molecula a credintei ” – serotoniana – care este responsabila de fenomenul transei religioase(…). Structura insasi a creierului nostru este de asa natura conceputa incat exista o zona bine definita – cortexul parietal superior prins intr-o complicata retea cerebrala – unde fuzionam cu ingerii, arhanghelii sau chiar cu Dumnezeu. Zona este situata in partea superioara a craniului, in spate, si a fost vizualizata prin tehnici de imagerie medicala”. (Eseuri – Antonia Iliescu, Belgia, 29.09.2005)
In ideea mea, a doua linie – care merge paralel cu cea religioasa, bineinteles nefanatical religioasa, ar fi cea a asigurarii hranei, tot o lege naturala a existentialitatii vietii, dar din care a rasarit darvinismul, motivandu-se prin aceasta linie, intr-un fel, originea si evolutia speciilor.
Logic, apreciindu-se o diferentiere a sferelor de intuitie si imaginatie proprie, omul, va percepe si el intr-un anumit mod cele doua linii interioare ce-l tin legat de izvorul vietii. Tocmai intre aceste doua linii de legatura vad eu zona de ratacire a oamenilor.
Astfel, cand linia credintei religioase, face misiunea unei antene mai putin captiva, va domina cu siguranta, chiar cu mare tarie, “linia luptei pentru hrana, a acapararii de averi (chiar peste necesar), trecandu-l pe om intr-o zona a depersonalizarii si flamanzeniei, in timp ce linia de legatura religioasa il va deranja cu siguranta prea putin, desi frica resposabilitati ceresti este prezenta si de aceasta data. Invers va fi comportamentul omului in al carui caracter domina linia religioasa legata puternic Fiintei Superioare, fiindca legea iubirii il va indrepta in directia emanciparii spirituale, a iubirii de semenul sau, apropiat sau mai indepartat, oferindu-i ajutor, ca apoi infratindu-se sa-si asigure impreuna cele necesare vietii – painea cea de toate zilele.
Acum ar fi momentul sa revin la notiunea de “grup”. Ne place nu ne place, direct: Cand va fi ajuns conducator de grup un caracter cu o mai inceata activitate in linia legaturii religioase, idea de viata va fi una hrapareata tocmai prin ideologul ales. Totusi unirea va tine cata vreme acumularea de averi este scopul, de fapt devenit fracturat si individualizat in final. Se pot intemeia imperii, si sau intemeiat destule de-a lungul istoriei, numai ca au pierit pe rand. Au sucumbat din interior tocmai fiindca le lipsea credinta, iubirea spiritului religios adevarat, a sufletului, care asa cum chiar stiinta gaseste, are un izvor undeva in Fiinta Superioara, omniprezenta !
Linia iubirii crestine nu are moarte, cand in topul societatii, a grupului de oameni, ajunge o personalitate cu puternica celula religioasa in fiinta sa. Acolo viata va inflori, durata sistemului ideologic si social se va prelungi, iubirea va aduce intelegere intre oameni, iar hrana prin munca cinstita nu va lipsi niciodata oamenilor.
Dar nu numai atat, caci prin credinta si iubire a rugaciunii vom intelege si trecerea noastra prin viata: ce este viata, ce este moartea, ce este al nostru, ce nu este al nostru si asa mai departe.
Filosofia vietii nu este noua, dar tocmai acest fapt aduce volumul unor mari experiente ale umanitatii, din care putem discerne, alege si invata, a observa binele si raul, adica ce aduce iubire de Dumnezeu, si ce aduce flamazenia dupa averile pamantului.
In viitor, doresc cel putin sa ne recunoastem ca oameni intre oameni, avand un Dumnezeu al vesniciei vesnice, vizibil prin toate implinirile din infinitatea Universului Sau”.
Doamne ajuta Omenirea de azi !
Scriitor: Ioan MICLAU – AUSTRALIA
24.09.2007