ARTUR SILVESTRI

Scriitor, istoric al culturii, promotor cultural

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Luni, 30 noiembrie 2009, se împlineşte  un an de când Artur Silvestri a plecat  pe neaşteptate spre veşnicie, lăsând în urmă  o imensa durere dar şi o mare moştenire culturală: cărţi tipărite sau în manuscrise, asociaţii culturale,edituri, cel mai mare grup de presă culturală on-line, importante programe culturale în derulare.

Cărţile  lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri , Casa memorială Artur Silvestri, Troiţa şi monumentul de la Ceahlău,  ansamblul monumental comemorativ din  Drăgăneşti Vlaşca de care ca sotie, m-am ingrijit, dar şi scrierile , scrisorile,  emisiunile, concertele, etc, toate acţiunile culturale   dedicate  lui Artur Silvestri de către discipoli, admiratori, prieteni, cititori, vorbesc despre valoarea marelui cărturar, despre urma adâncă lăsată de Artur Silvestri în cultura românească şi în sufletele celor care l-au iubit, îl iubesc, îl preţuiesc şi îl vor păstra mereu viu în amintire pe înţeleptul generos care a făcut atât de multe pentru oameni pe care, cel mai adesea, nu i-a văzut niciodată.

Acum, la împlinirea unui an  de când suntem mai singuri fără  Artur Silvestri , să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă este posibil, participând  la SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE , SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2009, ORA 9, la MÂNĂSTIREA PASĂREA, locul odihnei sale de veci.

Să-l pomenim pe scriitorul Artur Silvestri aşa cum şi-a dorit, citindu-i cărţile,  ducând mai departe modelul si mesajul sau.

Să ne rugăm lui Dumnezeu dă-l odihnească în pace, în împărăţia Sa!

Cu aceeaşi durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţie si parintii

Nu, nu pot fi daţi uitării cei plecaţi în Lumea sufletelor! Nu te lasă amintirile… Chiar fără să-ţi propui, îţi vin în minte numeroase întâmplări, momente în care au răsărit firicele de proiecte sau chiar au înflorit şi au dat roade. Aceste momente m-au impresionat dintotdeauna, mai ales cele benefice, care au lăsat urme remarcabile, unele vizibile, altele purtate doar în suflet.

Un moment benefic a fost pentru mine întâlnirea virtuală cu scriitorul ARTUR SILVESTRI, iniţiatorul uriaşului şi poate unicului program “Asociaţia Română pentru Patrimoniu” (ARP).

La scurt timp după ce am luat cunoştinţă cu ARP, împrejurarea a făcut să scriu o proză scurtă intitulată  “Motivaţie”, pe care am trimis-o la revista Lumea Satului. Prin aceasta am vrut să trag şi eu sistemul de alarmă, faţă de lăsarea de izbelişte a agriculturii. Motivul creaţiei articolului a pornit de la revolta ce am simţit-o pentru nişte căpşuni din import, aspectuoase, dar fără gust. În materialul respectiv fac referire la românii care au trecut peste hotare, să lucreze terenul altor ţări, lucru ce-l puteau face şi acasă, unde ar fi produs căpşuni cu gust, din pământ românesc, eu fiind o persoană în care patriotismul dă în clocot.

Viaţa mi-a demonstrat adesea că nimic nu este întâmplător… >>>>

Nemărginită iubire! Două cuvinte ce definesc sentimentul purtat de doamna Mariana Brăescu Silvestri, pentru omul cu care şi-a împletit 25 de ani de căsnicie, Omul între oameni – ARTUR SILVESTRI – care la vârsta de 55 de ani, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie 2008), şi-a răsfirat aripile şi a zburat la Cer, singur, precum singur venise pe pământ.

De atunci s-au scurs şase luni. Câte lacrimi au curs?! Oare, se vor putea măsura vreodată? Şi câtă muncă! Mai ales, câte proiecte au fost puse la cale pentru cinstirea memoriei scriitorului, istoricului, filozofului Artur Silvestri! Deşi răvăşită sufleteşte după pierderea omului drag, doamna Mariana Brăescu Silvestri se pare că doar pentru neuitarea soţului ei trăieşte. Tărie găseşte în bunătatea Lui Dumnezeu.

In penultimă zi de Florar (30 mai 2009), a fost rânduită comemorarea a şase luni de la trecerea în nefiinţă a Domnului Artur Silvestri, cel ce numai cu câţiva ani în urmă pornise la drum cu un proiect mare şi măreţ totodată, unic, fiindcă în jurul lui avea să adune o mare masă de oameni de pe toată suprafaţa pământului:  Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Slujba de pomenire a fost  săvârşită cât mai aproape de Cer, pe Muntele Geahlău, în localitatea Ceahlău, judeţul Nemţ, la casa pe care, cu puţin timp în urmă, din pură întâmplare, familia Mariana şi Artur Sivestri o cumpăraseră. Dorinţa doamnei Mariana Brăescu Silvestri a fost ca şi această comemorare să fie însemnată cu evenimente de  importanţă spirituală şi culturală, iar printre participanţi să se afle scriitori, istorici, critici literari şi alte persoane iubitoare de cultură, mai ales cei ce l-au iubit şi preţuit pe Artur Silvestri. >>>>

Lansarea cărţii “Jertfa de sânge a Bihorului” a umplut, miercuri, până la refuz, sala “Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, spre bucuria organizatorilor, Vatra Românească – Filiala Bihor, Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” şi Editura “Arca”. În cele 545 de pagini, sunt publicate listele cu numele tuturor eroilor, precum şi fotografiile monumentelor ridicate în cinstea lor în satele, comunele şi oraşele din judeţul nostru.

“Ideea acestei lucrări s-a născut cu câţiva ani în urmă, din dorinţa îndeplinirii unei datorii sacre faţă de bihorenii căzuţi pentru ţară, în cele două conflagraţii mondiale”, a spus coordonatorul volumului, prof. Gheorghe Damian, preşedintele Organizaţiei Vatra Românească – Filiala Bihor. Trebuie spus că domnia sa, împreună cu Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor”, care îl avea preşedinte la acea vreme pe regretatul col. (r) Vasile Schinteie, au hotărât editarea unui “album monografic”, intitulat “Jertfa de sânge a Bihorului”, în care să fie cuprinse listele cu toţi cei căzuţi pentru ţară, din Bihor, în secolul XX, precum şi fotografiile monumentelor ridicate până în prezent în onoarea acestora. “Ne-a cuprins mâhnirea constatând că prea puţine localităţi din judeţul nostru reuşiseră, în aproape o sută de ani, să ridice un monument în memoria celor căzuţi pentru ţară în Primul Război Mondial, şi apoi în ultima jumătate de secol, pentru cei căzuţi în al Doilea Război Mondial, pe câmpurile de luptă”, a mai spus Gheorghe Damian. >>>>

Întâlnirea generaţiilor de absolvenţi gojdişti se perpetuează de mai multă vreme, datorită unei iniţiative lăudabile şi preocupărilor inimosului profesor Emil I. Roşescu. Dascăl ilustru al faimosului liceu orădean, om despre care se spune că din cei 91 de ani de viaţă, 70 i-a petrecut în şcoală. Continuând această tradiţie, la sfârşitul săptămânii trecute, am fost martorii întâlniri absolvenţilor, care au părăsit băncile şcolii în urmă cu 55 de ani. Cu toate că se află răspândiţi în diferite puncte ale mapamondului, au răspuns la eveniment aproape toţi elevii acelei generaţii, care se mai află în viaţă.

În speech-ul său, actualul director al Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”, prof. Viorel Mititeanu, i-a asigurat pe „veteranii” gojdişti că şi în prezent şcoala se află pe mâinile unor profesori de elită. Datorită lor, tot mai mulţi elevi urcă pe podium la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. Datorită acestor rezultate meritorii, ministerul de resort a acordat diploma de onoare acestui colegiu pentru a doua oară consecutiv.

Întâlnirea a fost emoţionantă, mulţi dintre colegii nu se mai văzuseră de zeci de ani. Conform tradiţiei, s-a dat citire cataloagelor. În 1953 au absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” două clase de băieţi, totalizând 57 de elevi, dintre care aproape jumătate nu mai sunt în viaţă. Apelând la statistici, aflăm că toţi absolvenţii acestei promoţii au terminat studii superioare, fiind calificată ca una dintre cele mai valoroase promoţii.  >>>>

Stimate Domnule Ministru Anton,

Vă rugăm să puneţi pe agenda dumneavoastră, între priorităţile dramatice ale învăţământului românesc, salvarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”, deţinătoarea patrimoniului naţional de carte pedagogică, al cărei sediu, Casa “Micescu”, a revenit, irevocabil, proprietarilor, după un proces de zece ani, şi în care mai putem funcţiona până în octombrie 2009. Instituţia noastră are preemţiune în cazul cumpărării, de către MECT, a imobilului respectiv (licitaţia se va face în 23 noiembrie 2008).

Biblioteca este, prin lege, for metodologic al reţelei naţionale a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, având atribuţii de cercetare documentară şi bibliografică şi formare continuă. Se află pe lista IFLA a bibliotecilor naţionale de educaţie/pedagogice din Suedia, Danemarca, Franţa, Ungaria, SUA, Argentina etc.

Presa românească a informat opinia publică prin titluri fără echivoc: “Salvaţi Biblioteca Pedagogică Naţională” (Tribuna învăţământului), “500.000 de volume aruncate în stradă” (Gândul), “Ultimul an din viaţa Bibliotecii Pedagogice” (Dilema Veche), “Aşa dispare o ţară” (Radio ZZZ, Melbourne). Între multele mesaje de susţinere trimise de cadre didactice şi bibliotecari, în cel de la prof. Dorina Călin din Lehliu-Sat se spune:  “Doresc din tot sufletul o supravieţuire, ca instituţie culturală, cât mai onorabilă, benefică pentru generaţiile care vor veni şi care au nevoie efectivă de tezaurul pe care o astfel de Bibliotecă îl poate reprezenta pentru ele şi naţiunea din care ele fac parte”.

Sacrificarea, indiferent de raţiune, a Bibliotecii Pedagogice Naţionale ar afecta, mai ales  pe termen lung, continuitatea idealurilor educative materializate în contribuţii perene adunate de 130 de ani în această colecţie ameninţată mortal. Noutatea şi compatibilizarea europeană şi globală se pot apropria mai sigur prin existenţa acestei instituţii purtătoare a minţii şi sufletului şcolii româneşti. Îndreptăţirea, astfel, şi a şcolii n-ar semnifica nedreptăţirea universităţii, sau a cercetării, dimportivă.

Biblioteca Pedagogică Naţională “I. C. Petrescu”

BUCURIA  ÎNTOARCERII ÎN TIMP

Bunicii au o relaţie specială cu nepoţii. Ii iubesc pe nepoţi cu disperare. Poate mai mult ca pe copiii lor. Atunci nu au avut timp să-i observe prea mult. Acum, fiind la pensie, este altceva. Bineînţeles că dacă mă cheamă copiii mei să-i îngrijesc, în câte o zi,  când nu merg la grădiniţă, pentru că sunt bolnavi, sunt fericită. Dar, dacă nu mă cheamă sunt foarte fericită. Citesc, mă plimb prin parc cu soţul, merg la gimnastică şi masaj. Asta am spus şi nurorilor. De aceea mă cheamă când au neapărată nevoie. Alte bunici plâng că vor să stea numai cu nepoţii. Greşit. Tinerii de azi au impresia că noi “ne-am mâncat traiul şi mălaiul” , şi nu mai avem nimic de făcut. Noi trebuie să le arătăm că nu este aşa.

Intr-o zi m-am dus la nepoata mea, Catinca. Era răcită şi nu mersese la grădiniţă. Cum nu avea febră şi se simţea mai bine am întrebat-o ce vrea să facem. Ea a zis:

Titina  trebuie să fim serioase. Mâine-poimâine, mă duc la şcoală şi nu ştiu nimic. Am patru ani jumătate şi vreau să fiu prima la şcoală, aşa că eu colorez ,desenez şi tu faci ce vrei.

Eu am să scriu o poezie şi după ce o termin ţi-o citesc , iar tu îmi arăţi ce ai desenat.

Ne-am pus amândouă pe treabă. Când am terminat mi-a arătat fişele cu prinţese la care le colorase rochiile şi pantofii, copaci cu frunze, iepuraşi şi flori. Neapărat trebuia să ia nota zece altfel pângea şi nu era cazul acum, mai ales că era gripată.

I-.am citit şi eu poezia: “Copil de corcoduşe” : E toamnă, Doamne, şi e frig/ un vânt tăios mă biciue pe faţă/ nu pot să cred şi nici să înţeleg/

că acuma sânt la margine de viaţă// Nepoata mă tot trage înapoi/ cu chipu-i blând şi fin ca de păpuşe/ şi lângă ea îmi pare foarte rău/ că nu mai sunt copil de corcoduşe// Să prind iar fluturii pe deal/ şi mama să mă strige, îmbufnată/ să ascult acelaşi cântec din caval/ redevenind copilul de altădată.” >>>>

Se spune că furtul de inimi şi de cărţi nu se pune la socoteală, fiindcă e ca şi când ai vrea să furi lumina.

Când am citit articolul distinsei poete Cleopatra Lorinţiu despre Gheorghe Tomozei – traducător, în care am aflat că poetul meu predilect din tinereţe a tradus două poeme, pe care acum, poeta le-a pus la dispoziţie interesaţilor de opera acestui uriaş poet – mi-am  adus aminte cu un surâs amar de o veche „patemă” de tinereţe: aceea de a-i cultiva cu stăruinţă pe iubiţii mei, poeţii, în toate ale lor  bijuterii sau „maşinării romantice”.

Mărturisesc. Confiteor.  Chiar dacă nu discret, dindărătul unei site mărunte şi dreptunghiulare, care separă cele două persoane aflate în discuţii şi sfaturi de taină, la confesional, penitentul şi cel care acordă dezlegări şi iertări „in nomine Christi”.

Dar eu mărturisesc ACUM, în faţa întregii lumi virtuale, ceea ce e cu mult mai năpăstuitor, în clipa mea de graţie, când mi-am câştigat o brumă de prestigiu în faţa plasmei, mai bine zis în faţa propriei mele persoane, ceea ce ar fi trebuit să mărturisesc mai demult, încă de acum 34 de ani. Oricum, la confesional e mai uşor, fiindcă nu ţi se vede faţa, nu şi se cere să-ţi declini identitatea şi nici să semnezi, deci se poate păstra anonimatul perfect, nu te ştie decât preotul şi Dumnezeu. >>>>

CEZARINA ADAMESCU LA A 50-A CARTE!

„VÂRSTELE SPIRITULUI” DUC SPRE DUMNEZEU

„Viaţa Liberă” Anul XIX, nr. 5765 – Vineri, 3 oct.2008
Nu o întâlneşti mai niciodată pe la întrunirile literare, la cenacluri, lansări de carte, simpozioane, e mai tot timpul la masa de scris, în turnul dumneaei de fildeş, acolo unde pritoceşte la poezia, proza, eseistica, memorialistica sa. Aşa se face că prin recentul volum de versuri „Vârstele spiritului”, Cezarina Adamescu a ajuns la a 50-a carte tipărită. Un segment de bibliotecă deloc de neglijat, un record în literatura feminină a judeţului, poate şi a ţării, la urma urmei o comoară a unei vieţi dedicate în exclusivitate scrisului.

Apărut la Editura Arionda, noul volum poartă un  titlu semnificativ pentru a 50-a carte, el cuprinzând poeme scrise începând cu anul 1983.

S-a scurs un sfert de veac de atunci şi „Vârstele spiritului” se simt, altele şi mai aproape de senectute; cu cât se înaintează în timp. „Aproape de mirare” se numeşte „vârsta” din 1983. Iată ce scria Cezarina atunci: „Selene/ răneşte cu secera/ pruncii nenăscuţi/ ai făgăduinţei” („Dincotro?”). Următorul grupaj, ”Dialectica emoţiei”, datează din 1986. Poeta se vede „Dincolo de toate acestea/ eu/ treaptă cu treaptă străbătând/ dialectica emoţiei…” Din 1987, Cezarina Adamescu selectează alte poeme, sub titlul de altă nuanţă, „Iubiri necesare”. Iată, în întregime, scurtisima „Tu”: „Cât mă uimeşti/ Fără să simt/ mă locuieşti”. >>>>

BIBLIOTECA PEDAGOGICĂ NAŢIONALĂ „I.C. PETRESCU”, Str. Zalomit, 12, Bucureşti, tel./fax: 021 311 0323

DEMISIA DIRECTORULUI BIBLIOTECII PEDAGOGICE NAŢIONALE

Directorul general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale, dr. George Anca, şi-a înaintat demisia către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei.

Retrocedarea legală a actualului sediu de pe strada Zalomit, 12, nu are, deocamdată, o alternativă sigură de locaţie a acestei instituţii cu statut naţional şi internaţional, conform Legii bibliotecilor sau unor documente IFLA etc. „Scadenţa” din octombrie 2009 este precedată de complicate negocieri legate de plata chiriei sau eventuala cumpărare a imobilului (Casa „Micescu”).

Ameninţarea cu dispariţia a acestei biblioteci, după 130 de ani de existenţă, concentrând cea mai masivă colecţie de carte pedagogică din România, afectează deja reţeaua naţională a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, informarea de specialitate a cadrelor didactice din toată ţara. >>>>